............................................................
Suntem sarea si piperul sistemelor solare
Ce-au asteptat venirea noastra,
Sa le scapam de rutinile milenare
Unde disparuse diversitatea maiastra !
Problema e-n noi si nu-n afara mintii haituite,
Pe cat de frumosi , pe-atat de meschini...
Unde este epilogul datoriilor platite ?
Pe cat de milosi, p-atat de haini !
Totul ne invata, ; e-atat de usor,
Clepsidra iubirii se poate opri...
Armonia luminii sa-nveti s-o adori
Putere vointei sa-ncerci sa o tii !
Un colaps ne paste mai devreme pe noi,
Natura-nteleapta invinge fiinta ;
Ea isi respecta ale firii nevoi,
Nu cade-n pacat cand cere dorinta !
Am fost praf de stele, acum luat de vant,
Zburam in deriva pe Terra albastra,
Nepamantescul mai poate salva scopul cel sfant...
Nu-i cale de-ntors din mizeria noastra !
luni, 22 decembrie 2008
sâmbătă, 20 decembrie 2008
Sistemul binar uman
Doua minti isi guverneaza trupul ;
Eul si sinele mentin balanta,
Una e luna, alta e lupul ;
Un aprig rege ce-si mustra instanta !
Cum doua stele impart acelasi sistem
Necolapsand una intr-alta,
Asa si noi, duali intr-un blestem
Cand gara preferam, cand halta !
Imensele hidrogenate traiesc in armonie,
Dar noi infimi si rupti de stele,
Clipim superiori in lumea vie
Lipsiti de-ntelepciunile efemere !
Graunte genetic al infinitului suntem
Facuti din inconstienta si materie neagra,
Contribuim la creatie atat cat putem
Visam ca istoria omului nicicand sa se stearga !
Avem mostenire sa ducem mai departe,
Dar se va pierde in neant ;
Nu e datorie, este realitate,
Sedentarismul nostru ignorant !
Detinem microuniversul cerebral
Si chipul cerului necunoscut,
Un suflet calator si abisal,
Dar Dumnezeu prin sita iubirii...
Vointa ne-a cernut !
Un test fara de tipare
Asa cum sorii se aduna laolalta
Si nu adera din respect la colapsare,
Cum un ciocan nu vrea lovirea-n dalta !
Cel Fara de Slabiciune priveste
Cum se-ncordeaza neuronii cenusii,
Dar in secret sorti-i cerseste
Triumful fiintei cu scopul de a fi !
..............................................
Eul si sinele mentin balanta,
Una e luna, alta e lupul ;
Un aprig rege ce-si mustra instanta !
Cum doua stele impart acelasi sistem
Necolapsand una intr-alta,
Asa si noi, duali intr-un blestem
Cand gara preferam, cand halta !
Imensele hidrogenate traiesc in armonie,
Dar noi infimi si rupti de stele,
Clipim superiori in lumea vie
Lipsiti de-ntelepciunile efemere !
Graunte genetic al infinitului suntem
Facuti din inconstienta si materie neagra,
Contribuim la creatie atat cat putem
Visam ca istoria omului nicicand sa se stearga !
Avem mostenire sa ducem mai departe,
Dar se va pierde in neant ;
Nu e datorie, este realitate,
Sedentarismul nostru ignorant !
Detinem microuniversul cerebral
Si chipul cerului necunoscut,
Un suflet calator si abisal,
Dar Dumnezeu prin sita iubirii...
Vointa ne-a cernut !
Un test fara de tipare
Asa cum sorii se aduna laolalta
Si nu adera din respect la colapsare,
Cum un ciocan nu vrea lovirea-n dalta !
Cel Fara de Slabiciune priveste
Cum se-ncordeaza neuronii cenusii,
Dar in secret sorti-i cerseste
Triumful fiintei cu scopul de a fi !
..............................................
joi, 18 decembrie 2008
Al saselea raspuns...
La o cotitura a raului agitat am observat intaia oara ca cineva ma urmareste tacit, pervers, deplasandu-se exact in urma mea, exact pe urmele mele, cu timpul devenind chiar urmele mele! Aveam de indeplinit o misiune obisnuita pentru mine, aceea de a scapa teafar dintre cheiurile acelea salbatice, dar factorul psihologic a inceput sa ma-ncetineasca vertiginos, iar frica ce n-am cunoscut-o niciodata isi facea culcus pe sira spinarii cambrate. Cine putea sa ma urmareasca pe mine, cel care nu putea fi urmarit,spirit calit in fieraria iadului? Cine ? Dupa cateva zile de chinuri psihice am inteles : aroganta de a fi cel mai bun imi orbise ratiunea pura si ma aruncase in haurile singuratice ale ignorantei si increderii nemotivate in forte superioare inexistente ! Cel mai bun atu al meu devenise cel mai rau, aptitudinea imi devenise dusman ! Atunci am inteles, m-am linistit, m-am recules si am devenit eu urmaritorul...
marți, 16 decembrie 2008
Ne-am creat dupa chipul si asemanarea noastra
Ne-am creat dupa chipul si asemanarea noastra
Asa cum ne-am creat si Zeii
Si chiar pe Dumnezeu cel Mare!
Poate parea ireal, chiar haotic,
Insa divinitatea suntem noi si tot ce ne-nconjoara!
Ne-am privit in oglinda constiintei s-am inceput sa pictam
Tabloul intregii umanitati si chiar al universului.
Divinitatile si tot clericul misterios fac si ei parte din fond...
Multe minti luminate si-au dedicat viata gasirii lui Dumnezeu,
Gasiri soaptei, imaginii, dovezii palpabile, reale,
Dar tot ce-au gasit a fost sa se gaseasca pe sine
Ca suflet tanjind dupa Eul sau universal !
Ne este greu sa acceptam miracolul splendid al realitatii,
Intotdeauna cautam banalul intunecat ce nu exista.
Asa cum esti nemultumit de fericirea ce-o ai in palma
Si cauti inconstient uratul din afara spatiului tau intim,
Tot asa te lamentezi ca minunea este in alta parte
Si nu in tine si-n tot ce te-nconjoara.
Adulmec cerul cateodata, pe-nserat,
Ce-ngenuncheaza in fata Omului, facand matanii…
Iar intre el si munti sunt pasarile,
Intre munti si pamant sunt oamenii,
Intre oameni si abis sunt oceanele,
Iar intre toate acestea este sentiment si energie omeneasca.
Nimeni din vacumul infinit nu primeste atata respect si caldura,
Nimeni !
Oricat de dulce ne este pieirea si oricat de evidenta
Cred ca vom fi nemuritori ; ne vom intoarce printe stele
Caci ne este un dor cumplit de casele noastre celeste,
De fratii si surorile noastre ceresti !
Culoarea naste nonculoare, ca ragetul ce te surzeste,
Suntem vieti in seriale, suntem vantul ce vuieste !
Inima universului bate in a galaxiilor dale!
Asa cum ne-am creat si Zeii
Si chiar pe Dumnezeu cel Mare!
Poate parea ireal, chiar haotic,
Insa divinitatea suntem noi si tot ce ne-nconjoara!
Ne-am privit in oglinda constiintei s-am inceput sa pictam
Tabloul intregii umanitati si chiar al universului.
Divinitatile si tot clericul misterios fac si ei parte din fond...
Multe minti luminate si-au dedicat viata gasirii lui Dumnezeu,
Gasiri soaptei, imaginii, dovezii palpabile, reale,
Dar tot ce-au gasit a fost sa se gaseasca pe sine
Ca suflet tanjind dupa Eul sau universal !
Ne este greu sa acceptam miracolul splendid al realitatii,
Intotdeauna cautam banalul intunecat ce nu exista.
Asa cum esti nemultumit de fericirea ce-o ai in palma
Si cauti inconstient uratul din afara spatiului tau intim,
Tot asa te lamentezi ca minunea este in alta parte
Si nu in tine si-n tot ce te-nconjoara.
Adulmec cerul cateodata, pe-nserat,
Ce-ngenuncheaza in fata Omului, facand matanii…
Iar intre el si munti sunt pasarile,
Intre munti si pamant sunt oamenii,
Intre oameni si abis sunt oceanele,
Iar intre toate acestea este sentiment si energie omeneasca.
Nimeni din vacumul infinit nu primeste atata respect si caldura,
Nimeni !
Oricat de dulce ne este pieirea si oricat de evidenta
Cred ca vom fi nemuritori ; ne vom intoarce printe stele
Caci ne este un dor cumplit de casele noastre celeste,
De fratii si surorile noastre ceresti !
Culoarea naste nonculoare, ca ragetul ce te surzeste,
Suntem vieti in seriale, suntem vantul ce vuieste !
Inima universului bate in a galaxiilor dale!
luni, 15 decembrie 2008
Nu-mi luati placerea de-a gandi
Nu-mi luati placerea de-a gandi
Prieteni vechi ce ati fraternizat cu noii,
Degraba comisii vor sosi
Cu totii infruntand rusinea ploii !
Ce ma sustine si m-aproba
Tocmai ea, ce spala de pacate lumea,
A pielii mele uda roba
Degraba a portii suflet inchidea !
Nu-mi cenzurati grauntele de cer
Ce-l vad a omului scapare,
Unde epic privea Homer
Printr-o orbire sclipitoare !
Lasati-mi fruntea sloboda sub tample
Si nu-ngraditi a soartei daruri sfinte,
Este palnia ce sufletu` mi-l umple ;
Prin crestet inima s-alinte !
Sa nu patesc ca alti flacai
Ce i-a rapus usor doctrina,.
Un trup prea mic, il el dulai;
De tineri le-au ascuns lumina !
Dar eu sunt otelit, prieteni dragi,
Ce poate cenzura un suflet ratacit ?
Oricat il rupi,oricat il tragi...
El nu-i aici, caci niciodata n-a venit !
....................................................
Prieteni vechi ce ati fraternizat cu noii,
Degraba comisii vor sosi
Cu totii infruntand rusinea ploii !
Ce ma sustine si m-aproba
Tocmai ea, ce spala de pacate lumea,
A pielii mele uda roba
Degraba a portii suflet inchidea !
Nu-mi cenzurati grauntele de cer
Ce-l vad a omului scapare,
Unde epic privea Homer
Printr-o orbire sclipitoare !
Lasati-mi fruntea sloboda sub tample
Si nu-ngraditi a soartei daruri sfinte,
Este palnia ce sufletu` mi-l umple ;
Prin crestet inima s-alinte !
Sa nu patesc ca alti flacai
Ce i-a rapus usor doctrina,.
Un trup prea mic, il el dulai;
De tineri le-au ascuns lumina !
Dar eu sunt otelit, prieteni dragi,
Ce poate cenzura un suflet ratacit ?
Oricat il rupi,oricat il tragi...
El nu-i aici, caci niciodata n-a venit !
....................................................
duminică, 14 decembrie 2008
Al cincilea raspuns...
…ferestrele imi zambeau linistit, emanand caldura umanului din mine, din privirea mea tulbure si patrunzatoare; eram mai cald decat soarele in acea dimineata de vara tarzie, era chiar soarele, retraiam din patura patului meu strajer senzatiile copilariei fara griji, fara interdictii, fara interjectii, fara orar. Latitudinea trupului meu scolit in lupte interstelare era curbata spre interiorul sufletului inmiresmat si surprins de spectacol ! Simteam pana si mirosul prajiturilor de casa de pe Pamant, pana si aroma lor de vanilie si scortisoara ! Nu mai plansesem de multe sute de ani, dar in acea dimineata retrospectiva de un imens déjà vu am varsat lacrimi sarate de bucurie ! Am renascut !
sâmbătă, 13 decembrie 2008
Profesorii pe care nu i-am avut niciodata…
Profesorii pe care nu i-am avut niciodata…
Inca ii astept indecis pe treptele Universitatilor;
Nu va mai dura mult s-am sa ma ridic; e timpul.
E timpul sa ma resemnez cu autodidactismul meu precoce,
Caci asa cum raspunsul respiratiei nu-l da oxigenul
Nici raspunsul invataturilor nu il dau profesorii !
Dar oricat m-as trudi sa depasesc momentul
Nu pot uita ce a spus Maestrul Beligan intr-o aparitie :
- D-ar aparea langa mine acum, le-as cadea la picioare !
Desigur, Maestrul exprima dialogul intr-o alta conjunctura,
Insa fraza ce vizeaza elevul vesnic si recunostinta
M-a atins !
Sperante nu mai trag demult sa gasesc dascali in viata,
Dar celor care s-au inaltat de timpuriu la ceruri,
De m-ar onora cu prezenta vreodata, le-as cadea si eu la picioare !
De eram mai in etate as fi ascultat cu aviditate
Vocea nepamanteana a lui Eminescu,
Tenebrele plumburii ale lui Bacovia,
Versul alb al lui Nichita,
Natura lui Cosbuc s-a lui Alecsandri,
Munca titanica a lui Eliade,
Singuratatea ascetica a lui Cioran,
Filosofiile lui Blaga,
Iubirile lui Esenin,
Lumile splendide ale lui Herbert si Clarke,
Visele lui Jung si ale lui Freud,
Personajul psihologic al lui London,
Intrebarile lui Kant,
Viziunile lui Leonardo si ale lui Verne,
Energia lui Tesla si a lui Edison,
Luptele lui Miha s-a lui Stefan,
Nota miraculoasa a lui Mozart, Enescu si a lui Ciprian
Si multe alte capodopere ale umanitatii,
Contributii legendare ce ne-au adus in momentul prezent.
EI au facut-o !
Printre lacrimi retinute rostesc un efemer multumesc
Si sper intr-un dialog cu EI pe alte lumi, mai tolerante,
Mai armonioase, mai solidare,
Dar totusi sa semene cu a noastra !
Resimt povara studiului in singuratate,
Dar sunt in genunchi recunoscator Creatorului
Ca m-a facut sa inteleg ca nu inteleg nimic;
Stii ca nu stii nimic si de aici incepe totul!
Aceasta enigma a lipsei invatatorilor
Mi-a fost pregatita din timp de sorti,
Totul capata un sens cand iti adulmeci firul vietii.
In felul acesta am fraternizat cu natura,
Cu soarele si luna, cu necuvantatoarele si muntele,
Cu Energia ce ne sustine doar din dragoste pentru echilibru,
Cu lectura asiduua, cu incordari cerebrale de nedescris,
Cu tristetea primordiala si intelegerea adevaratelor valori,
Cu armonia si moralitatea ce conduc spre fericire,
Cu dragostea ce-ti umple inima de traire peste limita.
E tarziu, e miez de noapte si ma retrag
In monologuri stravechi cu Maestrii ce nu i-am avut niciodata !
Inca ii astept indecis pe treptele Universitatilor;
Nu va mai dura mult s-am sa ma ridic; e timpul.
E timpul sa ma resemnez cu autodidactismul meu precoce,
Caci asa cum raspunsul respiratiei nu-l da oxigenul
Nici raspunsul invataturilor nu il dau profesorii !
Dar oricat m-as trudi sa depasesc momentul
Nu pot uita ce a spus Maestrul Beligan intr-o aparitie :
- D-ar aparea langa mine acum, le-as cadea la picioare !
Desigur, Maestrul exprima dialogul intr-o alta conjunctura,
Insa fraza ce vizeaza elevul vesnic si recunostinta
M-a atins !
Sperante nu mai trag demult sa gasesc dascali in viata,
Dar celor care s-au inaltat de timpuriu la ceruri,
De m-ar onora cu prezenta vreodata, le-as cadea si eu la picioare !
De eram mai in etate as fi ascultat cu aviditate
Vocea nepamanteana a lui Eminescu,
Tenebrele plumburii ale lui Bacovia,
Versul alb al lui Nichita,
Natura lui Cosbuc s-a lui Alecsandri,
Munca titanica a lui Eliade,
Singuratatea ascetica a lui Cioran,
Filosofiile lui Blaga,
Iubirile lui Esenin,
Lumile splendide ale lui Herbert si Clarke,
Visele lui Jung si ale lui Freud,
Personajul psihologic al lui London,
Intrebarile lui Kant,
Viziunile lui Leonardo si ale lui Verne,
Energia lui Tesla si a lui Edison,
Luptele lui Miha s-a lui Stefan,
Nota miraculoasa a lui Mozart, Enescu si a lui Ciprian
Si multe alte capodopere ale umanitatii,
Contributii legendare ce ne-au adus in momentul prezent.
EI au facut-o !
Printre lacrimi retinute rostesc un efemer multumesc
Si sper intr-un dialog cu EI pe alte lumi, mai tolerante,
Mai armonioase, mai solidare,
Dar totusi sa semene cu a noastra !
Resimt povara studiului in singuratate,
Dar sunt in genunchi recunoscator Creatorului
Ca m-a facut sa inteleg ca nu inteleg nimic;
Stii ca nu stii nimic si de aici incepe totul!
Aceasta enigma a lipsei invatatorilor
Mi-a fost pregatita din timp de sorti,
Totul capata un sens cand iti adulmeci firul vietii.
In felul acesta am fraternizat cu natura,
Cu soarele si luna, cu necuvantatoarele si muntele,
Cu Energia ce ne sustine doar din dragoste pentru echilibru,
Cu lectura asiduua, cu incordari cerebrale de nedescris,
Cu tristetea primordiala si intelegerea adevaratelor valori,
Cu armonia si moralitatea ce conduc spre fericire,
Cu dragostea ce-ti umple inima de traire peste limita.
E tarziu, e miez de noapte si ma retrag
In monologuri stravechi cu Maestrii ce nu i-am avut niciodata !
joi, 11 decembrie 2008
Pe unde Sfantul Dumnezeu umbla
Obscurul plaiului ce-ncet adoarme
Imi da o pace inumana,
Capabil este sa imi sfarme
Razboiul mintii ce la ura ma-ndeamna !
Ma-mbraca cu a sa povata
Si ma primeste intre lunci,
De stele inima-mi agata ;
Ma-ntinde langa batranii sai prunci !
Care bradul cel semet ii este
Si izvorul si padurea,
Mari legende de povesti rupestre ;
Ce si-au ingropat securea !
Si d-atunci in pace vietuiesc
Doar armonie si spirit respirand,
De un copil pierdut ei intalnesc
Ii amintesc de vremea codrului cel bland !
Nu cer rasplata sau vis sau libertate,
Cu toate astea s-au nascut candva ;
Se straduiesc doar sa ne-arate
Pe unde Sfantul Dumnezeu umbla !
Si unde El a ras s-a plans
Vazand ce a creat la muritori,
Rupandu-l dintre coaste pe cel Uns
Sa ne salveze de ingeri tradatori !
A fost de-ajuns sau nu a fost
Ramane de vazut cand ma trezesc,
Ma urmareste-ntruna infernul fara rost ;
Ma mint mereu si-ndeajuns pacatuiesc !
Doar prin iubire sa mai am scapare,
Un ultim bastion spre izbavire,
O mostenire de la karma sclipitoare...
A noastra prin divinitate nemurire !
Imi da o pace inumana,
Capabil este sa imi sfarme
Razboiul mintii ce la ura ma-ndeamna !
Ma-mbraca cu a sa povata
Si ma primeste intre lunci,
De stele inima-mi agata ;
Ma-ntinde langa batranii sai prunci !
Care bradul cel semet ii este
Si izvorul si padurea,
Mari legende de povesti rupestre ;
Ce si-au ingropat securea !
Si d-atunci in pace vietuiesc
Doar armonie si spirit respirand,
De un copil pierdut ei intalnesc
Ii amintesc de vremea codrului cel bland !
Nu cer rasplata sau vis sau libertate,
Cu toate astea s-au nascut candva ;
Se straduiesc doar sa ne-arate
Pe unde Sfantul Dumnezeu umbla !
Si unde El a ras s-a plans
Vazand ce a creat la muritori,
Rupandu-l dintre coaste pe cel Uns
Sa ne salveze de ingeri tradatori !
A fost de-ajuns sau nu a fost
Ramane de vazut cand ma trezesc,
Ma urmareste-ntruna infernul fara rost ;
Ma mint mereu si-ndeajuns pacatuiesc !
Doar prin iubire sa mai am scapare,
Un ultim bastion spre izbavire,
O mostenire de la karma sclipitoare...
A noastra prin divinitate nemurire !
Al patrulea raspuns...
Lacrima din ochiul lebedei se prelinse usor in jos,dand penajului negru ca smoala luciri nepamantesti! Priveam uimit acest spectacol de o tristete absurda. Statea nemiscata in fata mea, doar la o rasuflare distanta, pironindu-ma pana-n maruntaiele privirii mele fixe si inlacrimate! Citeam o parere de rau...citea o parere de rau ! Eram din lumi diferite ; offfffff,Doamne, sa-ti gasesti raspunsul intr-o necuvantatoare!!!!S-a ridicat, cu o incetineala calculata si a zburat spre alte Planete albastre.......inca o mie de ani irositzi , inca un raspuns ce-mi arde inima !
miercuri, 10 decembrie 2008
Al treilea raspuns...
Ferestrele castelului parca-mi zambeau in acea dimineata plumburie, dar nu era asa,doar imi comunicau nemarginirea orizontului!Linistea nevazuta ma zdrobea din fiecare colt al imensului dormitor,din fiecare pata de culoare! Stapaneam o imensa planeta si nu ma puteam stapani pe mine insumi, ciudat nu? Si atunci m-a izbit: Nu eram eu de vina, era blestemata de putere in jurul careia ma inaltasem pe culmi pustii si aride, imense…atunci am plans pentru neputinta puterii mele si am inteles ca alinarea sufletului vine din dragoste si compasiune !
luni, 8 decembrie 2008
Raspunsul Planetei
Cu lupii si cu ursii prin paduri umblam,
Dormeam sub cer sa nu ne ploua,
Pe o planeta noua ne aflam
Ce ca o fiara ne-a-mpartit in doua !
S-a chinuit timp de milenii
Sa-si protejeze imensul de frumos,
Sa imblanzeasca in regat mesenii...
Sa nu reverse furii din raul tumultos !
Dar Omul lacom a tradat pe mama
Otravind sanul ce lapte ii dadea,
Pe diavol il posta la loc de seama
Si de durerea viului radea !
Atunci din sfer-albastra, serafima,
A devenit urgie fara ratiune,
Candva o mama ridicol de sublima
Acum o mare ucigasa izbucnind in spume !
Neobositi muncim a o distruge
O viata plina dupa alta viata,
In timp ce ura noastra curge
Ne va ucide intr-o simpla dimineata!
Dintr-un albastru si verde infinit
E un desert ce se infoaie-n dune,
Iar tot ce naste si simplu a iubit
Se va topi-n canicule nebune !
...........................................
Dormeam sub cer sa nu ne ploua,
Pe o planeta noua ne aflam
Ce ca o fiara ne-a-mpartit in doua !
S-a chinuit timp de milenii
Sa-si protejeze imensul de frumos,
Sa imblanzeasca in regat mesenii...
Sa nu reverse furii din raul tumultos !
Dar Omul lacom a tradat pe mama
Otravind sanul ce lapte ii dadea,
Pe diavol il posta la loc de seama
Si de durerea viului radea !
Atunci din sfer-albastra, serafima,
A devenit urgie fara ratiune,
Candva o mama ridicol de sublima
Acum o mare ucigasa izbucnind in spume !
Neobositi muncim a o distruge
O viata plina dupa alta viata,
In timp ce ura noastra curge
Ne va ucide intr-o simpla dimineata!
Dintr-un albastru si verde infinit
E un desert ce se infoaie-n dune,
Iar tot ce naste si simplu a iubit
Se va topi-n canicule nebune !
...........................................
Tu esti lumina , noapte sunt eu
Pluteam pe seara printre norii suferinzi
Si ma umpleam cu oxigen tomnatic,
De ai putea din ceruri sa te-ntinzi
M-ai intreba de cand ma simt gigantic !
De as fi limitat de trup
La tine n-as ajunge ;
Pana-n stele zboara urletul de lup
Si mii de ratiuni strapunge !
Asa si suflul meu fierbinte
Se catara pe stropi de ger,
In gratie solemna se destinde
Strivind a emisferei lacate de fier !
Tu esti lumina , noapte sunt eu,
Uniti prin incolorul dintre noi,
Ma simt un sfant din derbedeu
Primind in dar iubirea-ti cea de soi !
Incerc a pangari cat mai putin
Atingerea-ti de catifea domneasca,
Pierdut pe rataciri de cer, acum senin...
Primesc in dar iubirea sa se nasca !
.................................
Si ma umpleam cu oxigen tomnatic,
De ai putea din ceruri sa te-ntinzi
M-ai intreba de cand ma simt gigantic !
De as fi limitat de trup
La tine n-as ajunge ;
Pana-n stele zboara urletul de lup
Si mii de ratiuni strapunge !
Asa si suflul meu fierbinte
Se catara pe stropi de ger,
In gratie solemna se destinde
Strivind a emisferei lacate de fier !
Tu esti lumina , noapte sunt eu,
Uniti prin incolorul dintre noi,
Ma simt un sfant din derbedeu
Primind in dar iubirea-ti cea de soi !
Incerc a pangari cat mai putin
Atingerea-ti de catifea domneasca,
Pierdut pe rataciri de cer, acum senin...
Primesc in dar iubirea sa se nasca !
.................................
vineri, 5 decembrie 2008
Sagalnica privea dintre inalturi luna
Sagalnica privea dintre inalturi luna,
Ma studia cu neclintirea-I inumana,
Eu un graunte, ea o regina alba
Impartind reflexe – in noapte-I suverana!
Incerci fara regrete sa traiesti,
Dar te tradeaza urletul tenace !
Tu doar o fata ne arati,
Iar restul a-nghetat in neagra pace !
Ne pacalesti de mii de ani
Cu noi tristeti si calde romantisme,
Emani maree, vise si speranta ;
Esti a soarelui leagan de eufemisme !
In noapte iti intinde o raza de lumina...
Eu-n privilegi, dar oare-l meriti astrule ?
Noi asteptam in plina bezna,
Ne-arati calea prin ea, Sihastrule ?
.............................................
Ma studia cu neclintirea-I inumana,
Eu un graunte, ea o regina alba
Impartind reflexe – in noapte-I suverana!
Incerci fara regrete sa traiesti,
Dar te tradeaza urletul tenace !
Tu doar o fata ne arati,
Iar restul a-nghetat in neagra pace !
Ne pacalesti de mii de ani
Cu noi tristeti si calde romantisme,
Emani maree, vise si speranta ;
Esti a soarelui leagan de eufemisme !
In noapte iti intinde o raza de lumina...
Eu-n privilegi, dar oare-l meriti astrule ?
Noi asteptam in plina bezna,
Ne-arati calea prin ea, Sihastrule ?
.............................................
miercuri, 3 decembrie 2008
Te-ador nemurire absurda
...............................................
Cumplit blestem, amara soarta,
Sa nu ne regasim defel,
Popoare noi pe fond rebel…
Aceeasi cupa, alta toarta !
O viata peste alta viata
Si specii peste alte specii
Astazi se tarasc, ca melcii…
Unii se imbuiba, altora se face greata !
Pestii mici devin pestii mari
Si pestii mari devin pestii mici,
A istoriei cortina poalele ridici,
Privesti un apus, eroi legendari !
Te-ador nemurire absurda,
Ca Phoenix tu mori si renasti,
Chiar si lumina o-nghiti usor cand casti ;
Esti mersul divin pe planeta cam scunda !
Cumplit blestem, amara soarta,
Sa nu ne regasim defel,
Popoare noi pe fond rebel…
Aceeasi cupa, alta toarta !
O viata peste alta viata
Si specii peste alte specii
Astazi se tarasc, ca melcii…
Unii se imbuiba, altora se face greata !
Pestii mici devin pestii mari
Si pestii mari devin pestii mici,
A istoriei cortina poalele ridici,
Privesti un apus, eroi legendari !
Te-ador nemurire absurda,
Ca Phoenix tu mori si renasti,
Chiar si lumina o-nghiti usor cand casti ;
Esti mersul divin pe planeta cam scunda !
marți, 2 decembrie 2008
Natura este trecutul, prezentul si viitorul
Natura nu da semnificatii,
Nu cunoaste sensul vorbelor lumesti,
Nu asociaza alfabetul cu definitiile
Si nu face din cuvinte o catastrofa…
Are un singur limbaj :
Limbajul vibratiilor si al sentimentelor !
Tot ce contine natura mama
A continut sau va contine vreodata,
Adevarata armonie la care unii tanjim ;
Iar altii nu stim ca exista.
Cand vom recunoaste fata de noi
Aceste adevaruri primordiale, apriori,
Avem sanse in imparatia fericirii.
Gandul mediocru si hain
Va dauna ridicol naturii,
Iar cel plin de gingasie
Ne va inalta pe noi si pe ea totodata !
Subestimam imens puterea de intelegere
A naturii, a apei, a florei si faunei,
A soarelui si a lunii.
Ea inregistreaza si trimite mai departe
Prin gene, prin verde, prin albastru…
Cum binele nu se pierde
Nici raul nu se pierde,
Doar se transforma in ce am semanat
Si asta vom culege !
Natura este trecutul, prezentul si viitorul,
Chiar in fata si in jurul nostru,
Nu trebuie decat sa privim cu gandul,
Cu sentimentul, cu lumina ochiului ce filosofeaza.
Ne invata si ne explica, gratuit,
Fara sa ceara inapoi, plina de inocenta,
Revarsandu-si fluviile sclipind a stiinta,
Ridicandu-si muntii rabdatori si intelepti.
Ea are codul genetic, noi il modificam,
Ea are raspunsurile, noi le complicam,
Ea are dragostea, noi o ridiculizam,
De am putea primi fara sa distrugem,
Fara sa ne dorim haosul si scepticismul…
Vibratia a tot ce cream sau distrugem
Influenteaza profound natura,
Iar tot ce creaza sau distruge natura
Influenteaza profound fiinta umana,
Suntem interdependenti
Si totusi atat de straini, de indepartati,
Precum copilul ce nu si-a vazut
De mii de ani mama…
Dar atunci cand o vom recunoaste
In sfarsit, avem sa exploram raspunsuri
Ce le-am cautat intreaga viata!
Si vom regreta fara margini
Prostia ce ne-a tinut captivi
In tarcul nostru plin de efemeritate,
Plin de mult si prost, mare si inutil,
Ura si invidie…
Rad cu lacrimi auzindu-ma,
Citindu-ma…
Mai e atat de mult pana atunci,
Caci stim , dar nu facem,
Gandim , dar nu aplicam,
Vrem, dar nu putem,
Vedem, dar nu putem atinge!
Sper sa traiesc momentul
In aceasta viata mozaicala,
Cand Natura si Apa Vietii
Ne vor devenii cei mai de seama
PRIETENI !
Nu cunoaste sensul vorbelor lumesti,
Nu asociaza alfabetul cu definitiile
Si nu face din cuvinte o catastrofa…
Are un singur limbaj :
Limbajul vibratiilor si al sentimentelor !
Tot ce contine natura mama
A continut sau va contine vreodata,
Adevarata armonie la care unii tanjim ;
Iar altii nu stim ca exista.
Cand vom recunoaste fata de noi
Aceste adevaruri primordiale, apriori,
Avem sanse in imparatia fericirii.
Gandul mediocru si hain
Va dauna ridicol naturii,
Iar cel plin de gingasie
Ne va inalta pe noi si pe ea totodata !
Subestimam imens puterea de intelegere
A naturii, a apei, a florei si faunei,
A soarelui si a lunii.
Ea inregistreaza si trimite mai departe
Prin gene, prin verde, prin albastru…
Cum binele nu se pierde
Nici raul nu se pierde,
Doar se transforma in ce am semanat
Si asta vom culege !
Natura este trecutul, prezentul si viitorul,
Chiar in fata si in jurul nostru,
Nu trebuie decat sa privim cu gandul,
Cu sentimentul, cu lumina ochiului ce filosofeaza.
Ne invata si ne explica, gratuit,
Fara sa ceara inapoi, plina de inocenta,
Revarsandu-si fluviile sclipind a stiinta,
Ridicandu-si muntii rabdatori si intelepti.
Ea are codul genetic, noi il modificam,
Ea are raspunsurile, noi le complicam,
Ea are dragostea, noi o ridiculizam,
De am putea primi fara sa distrugem,
Fara sa ne dorim haosul si scepticismul…
Vibratia a tot ce cream sau distrugem
Influenteaza profound natura,
Iar tot ce creaza sau distruge natura
Influenteaza profound fiinta umana,
Suntem interdependenti
Si totusi atat de straini, de indepartati,
Precum copilul ce nu si-a vazut
De mii de ani mama…
Dar atunci cand o vom recunoaste
In sfarsit, avem sa exploram raspunsuri
Ce le-am cautat intreaga viata!
Si vom regreta fara margini
Prostia ce ne-a tinut captivi
In tarcul nostru plin de efemeritate,
Plin de mult si prost, mare si inutil,
Ura si invidie…
Rad cu lacrimi auzindu-ma,
Citindu-ma…
Mai e atat de mult pana atunci,
Caci stim , dar nu facem,
Gandim , dar nu aplicam,
Vrem, dar nu putem,
Vedem, dar nu putem atinge!
Sper sa traiesc momentul
In aceasta viata mozaicala,
Cand Natura si Apa Vietii
Ne vor devenii cei mai de seama
PRIETENI !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)