E trist, e mai mult de atat, e dezolant si pustiu..De ce ? Pentru simplul fapt ca sunt constient de puterea demonica de a ucide si a distruge a omului, indiferent de aspect sau de motivatie ! Ma depaseste, ma repugna, ma arunca intr-un canion pe luna, unde-mi pot plange in voie amarul si neputinta de a face ceva, de a interveni in vreun fel, de a avea o `putere mare` asa cum toti de dorim din cand in cand spre a spala rusinea si a infaptui Titanice morale.
Respir si totusi oxigenul imi lipseste din plamani, teama de a fi exact asa cum sunt reprezinta cosmarul ce m-a urmarit o viata intreaga, un las anonim care-si taraste umbra tacuta prin jungla urbana, rece si lipsita cu desavarsire de spirit, de sensibilitate…
De ce, de ce s-a ajuns la actiuni abominabile spre a stapani lumea prin puterea banilor ? De ce ? Acestea sunt singurele solutii de a avea o existenta pe valul bogatiei efemere, materiale ? Nu, aceasta este modalitatea fatarniciei si vanitatii fiarei din om, aceasta este hrana care alimenteaza bestia din sufletul omului, nu are legatura cu a domina sau a te imbogati, ci cu aroganta infinita de a putea obtine toate acestea si a umili, a chinui, a schingiui pana la dementa pe semenul tau, pe fratele speciei tale…pe TINE !
De ce lasi Doamne pe fii Tai sa produca amarul cel de pe urma tot fiilor Tai ? DE CE ? Ma simt parasit ca nisipul de un gram al umezelii, ca fiinta abia nascuta in lumea rece de mama sa, ca cerul de stele noaptea, ca padurea de copaci, ca ascetul de meditatie, ca preotul de credinta, ca pamantul de soare, ca focul de vant, ca indragostitul de frumoasa sa, ca geniul de inspiratie, ca vioara de corzi, ca Romania parasita de Eminescu…
Povestea existentei si selectiei naturale merge mai departe, insa pretul ce-l lasa in urma spre al sau `progres` innoureaza tot ce are aceasta planeta mai frumos : Natura, Suflet, Dragoste, Armonie ! Voi, cei care luati aminte la aceste frumuseti risipite, treziti-i si pe ceilalti la realitatea iubirii sau mai bine sa ne trezim noi insine, in felul acesta invingand singuratatea in multime !
O zi cenusie precum zapada din praf asternuta pe strazile New York-ului de atunci, zi in care capetele vor fi mereu plecate…Zi simbol al ororii umane, nu vom uita niciodata !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu