Multe bucurii fusera...

Doar cobra se cambreaza fara tihna
Un fulger negru fara de simtire,
Cand altii se cufunda in odihna
Ea se repede fara de gandire!

De ce exista cobrele Isuse?
Ca sa alunge fricile aduse
De un dragon scuipand neascultare;
De a trezi mandriile rapuse!

E mult frumos si e putin
Regretul il ascund in palma;
Bradul milenar si sfantul vin,
Fericirea dintre stele sa o cearna!

As fi vrut s-ating oistea
Si totusi e departe...
Nemarginirea mea se-nclina-n noapte
Sperand mereu tot mai aproape,
De lume, de ingeri, de cer, de soapte!

Iarna, fiord-salcam ce nu mai vii
Nu mai aduci in pieptu-ti rece,
Ghirlanda de alun pentru copii…
Astept fara suflare, zapada ta ce trece!

Multe bucurii fusera,
Mult Craciun in case,
Iar in suflet ne ninsera
Cu fulgi galbeni de matase!

Cineva are sa ne judece

Padurea-I toata o risipa
Pamantul rage inspre surzi,
Distrugem un mileniu intr-o clipa…
Ce rost mai are sa te-ascunzi!

Ma dor privirile naturii
Si toate ale sale ghemuiri,
Taciunii ard crevasele padurii
Cum arde iadul in ceas de izbaviri!

Cine decide cine sa risipeasca,
Mareata mostenire a micii creaturi?
Cine-si aloca puterea sa vorbeasca,
Pe notele imensei uverturi?

Puterea-I jucarie in palma Sa divina
Si se uimeste cum toata omenirea,
Fatarnica Ii fura iluzia infirma…
S-asterne-n ceruri fara fast, mahnirea!

Cristalul mantuirii se destrama
Si mila Lui paleste in apus,
Ne amagim cu rugaciunea diafana…
Iertarea-I cruce soldatului rapus!

Cineva are sa ne judece,
Scapare avem sa cersim
Cum pacatosul cere aer sufocat de venin…
Efemer atunci avem sa ne iubim!