Cine poate judeca

Cine poate judeca conditia muritoare a fiintei umane si cine viata in sine? Cum superb spunea cineva, umila noastra viata nu este decat o lacrima in ochiul infinitului etern!
Daca ar fi acum sa-mi fac o retrospectiva a cuvintelor iesite pe gura si a faptelor dintre cele mai ascunse as muri de rusine si apoi as invia din propria-mi nimicnicie, caci sunt prea las sa pot muri, prea fricos sa pot infrunta moartea, prea tanar sa pot...
Ce valori pot avea existentele noastre efemere cand propriul nostru Astru ce ne impartaseste viata si ne incarca continuu cu energia sa enorma are un sfarsit, un prezent si un trecut? Ce pretentii puerile pot percepe eu dumnezeirii cand furnicarul uman te inghite hulpav in anonimatul sau perfect?
Totul este prea mare, plin de vacuum si liniste, fara inceput si fara sfarsit, nemuritor parca, atat de lent in imensitatea lui si totusi atat de rapid pentru trupurile si vietile noastre fragile; exista miliarde de sori doar in galaxia noastra si de o mie de ori mai multe planete si de o mie de ori mai multe galaxi in asa zisul univers cunoscut. Dumneavoastra intelegeti acest numar? Eu nu, cel putin nu mi-l pot imagina la o scara reala, fizica, rationala!
De aceea va spun voua, ce rost au acesti electroni umani, haotici, in corpul vastitatii universale? Multi s-au caznit sa se intrebe, s-au caznit sa raspunda, dar nu au reusit niciodata si nici nu vor reusi vreodata. Atunci ce sens are sa ne intrebam ciclic aceleasi lucruri, intrebari cu raspunsuri inaccesibile pentru noi? Pentru ca ancestralul din noi ne cheama in ajutor, ne striga, ne implora sa ne depasim infima conditie umana, ne implora sa devenim superiori, ne da semne spre a fi citite, ne ofera cheia nemuririi si originii noastre, ne este alaturi si ne sopteste: Nu sunteti singuri, nu sunteti insignifianti, nu sunteti fara de scop si nici fara de origini, nu sunteti picaturi sarate de apa dintr-un ocean de stele, sunteti parte integranta si vitala din Fiinta Mama, Universul!
Copiii de exemplu, in inocenta lor, ne pot oferi aceeasi fericire, daca nu chiar mai mare decat intreg infinitul invizibil mintii noastre lente si neincapatoare! Ciudat, nu? Probabil raspunsurile temerilor noastre hulpave se afla in lumina ochilor nostri, probabil ca nu...cine poate sti?
Cine poate judeca? Cine?

NOAPTE DE CLESTAR

Nu imi pot lua ochii din reflexie,
Sunt in varf de munte, iar luna se reflecta demonic in luneta neagra ca aceasta noapte!
In afara de maraitul bland al paraului din vale toata natura pare adormita…
Chiar si muntele, care se spune ca nu doarme niciodata.
Sunt martor al Geeii in stare pura, asa cum a creat-o Dumnezeu si sunt mandru de asta!
Atat de multa simfonie, atat de multa liniste, atat de mult echilibru..si pentru ce?
Pentru simturile sarace ale unui muribund de rand, ale unui distrugator de asemenea valori.
Dar Mama Natura nu tine cont de asta, caci Ea nu vrea binele sau raul, Ea doar devine!
Ea nu este constienta de inumanul din noi, oamenii, Ea doar ofera!
Este chintesenta strategiei iubirii si a armoniei si te implora s-o privesti,
S-o ravnesti, s-o respecti si sa nu uiti cine te-a facut si ce ai ajuns!
Ea te indeamna la infinita meditatie si netarmurita compasiune, te ajuta..te iubeste, asa cum esti!
Tu o iubesti, asa cum este?
Nimic din ce este real nu mai conteaza, caci simpla existent a materialului se disipa, ca rusinea la trecerea adevarului!
Imi vine sa ma ridic usor din mansarda inalta a cabanei incarcata cu energie si sa-mi iau zborul,
Dar nu fac asta, caci aripile mele sunt Icariene asa cum le-a plasmuit Naso, puternice in trup, jalnice in suflet si-mi este teama, nu de moarte, ci de existent ei!
Aerul rece ca gheata, de munte, imi primeneste sufletul zburand prin porii trupului.
E greu sa rezisti tentatiei de a deveni una cu Universul..de parca as putea!
Incerc a distinge crestele muntilor intinerite de zapada abundenta, dar este nevoie.
Lumina sfanta si calauzitoare pentru rataciti a lunii pline imi releva fruntile muntilor in toata splendoarea lor si atunci ma incearca lacrima victoriei!
Sincer va spun, cea mai mare victorie a sufletului nostru este intelegerea valorilor Mamei Naturi si solidaritatea, fara a astepta absolut nimic in schimb. Din toate acestea se naste veneratia pentru dragostea pura si mult dorita fericire, ingredientul de baza al vietii terestre si universale!
Sarbatoarea calendaristica a luat sfarsit, insa cea din inima mea ca un pulsar nu se va sfarsi niciodata!
Si sper nici din inimile dumneavoastra!

LA MULTI ANI !
…si sa nu uitam ca nu este important cati ani traim, ci cati ani traim fericiti…