duminică, 11 aprilie 2010

Orfani, fiecare in felul sau

Cobor pe treapta unei case
Ce mi se pare infinita,
Desi pamantul pare-aproape
Ea nu mai poate fi gasita!

Ce caut jos nimeni nu stie
Si sunt privit pretentios,
De ce cobor si urc pe trepte
Cand mersu-mi pare odios?

Cand Discobolul eu pot fi
Pe Fidias sa il sfidez,
Chiar ca Dedal sa ma avant..
Aievea spun sau delirez?

Pe cine-ncerc sa pacalesc?
Orfanul plin de mari parinti,
De frati, surori si curiosi,
De mari familii si de ginti!

Ce am pierdut vreau sa gasesc
Si ce-am gasit pare strain,
Ba sunt intreg, ba sunt ciuntit,
Azi innorat, maine senin!

Am fost Lasat sa ratacesc
Sa umblu prin carari de sine,
Sa nu pot stii ce-am fost si sunt
Umbrit de zeitati meschine!

Copile, Fiu al cerului uman,
Subestimezi divinul ce te plamadeste!
Nu ezita sa glasuiesti
Cand Dumnezeul iti vorbeste!

Putere ai fiindu-ti data
De Cel ce a facut lumina,
Nimic n-ai fi fara Acesta..
Banala ti-ar fi istetimea!

Orfani suntem de feluri nesfarsite
Si provocam destinul chiar orbeste,
Pacat ca nu putem pricepe-odata..
Ce naste infloreste, ce moare putrezeste!

Niciun comentariu: