Nu sunt preot, dar mi-as dori

Chiar daca numele nu-mi e strigat
Din valea plangerii celeste,
Eu tot indur imens oftat…
A pacatosilor imensa zester!

Putere mare vrem cu totii,
Dar oare stim ce e puterea?
Cum poate mintea noastra mica
Sa faca pace cu durerea?

Ce stie omul ce creat
Imita doar Dumnezeirea?
La pieptul geeii alaptat
Nu-I poate mosteni iubirea!

Desi prin codul sfant ne nastem
Ca si scanteie din intreg,
Nu ne ramane decat ura!
E prea putin ca sa-nteleg.

Doresc ca muntele spinare
Racoare-n suflet sa ofer,
Ca buciumul sa sun cu jale
Cel strigat mandru-efemer!

Sa ma cuprind, sa va cuprind,
Pe toti in pumnul plin de stele
Soptind luminii ce aprind :
Rasai artar printre nuiele!

De-oi face rau, dar poate bine
Accept o judecata sfanta,
Decat ca om plin de rusine
Sa-ndur minciuna mea carunta!

Haosul naste tacere;
Mister curat, divin, teluric…
Fara intentii cu durere
Si dulcea premeditare!

.........................................

Apune sau rasare existenta?
O notiune de nuanta...
Acum un soare bland s-arata
La pranz devine demon, nu speranta!

Ca valul sacru ne inghite
Ne trage inspre lumi straine,
La inceput un vis promite...
Noi suntem zeii in destine!

Fara sa-mi pese nici de mine
Umbream pamantul si goneam,
Acum umbresc la fel, dar mi-e rusine
Faceam nimic si timp aveam!

Sa scotocesc n-o fac si totusi
Ma redescopar din nimic,
Sunt norocos ca nenorocul
Ma face sa gandesc un pic!