marți, 20 septembrie 2011

Nu sunt preot, dar mi-as dori

Chiar daca numele nu-mi e strigat
Din valea plangerii celeste,
Eu tot indur imens oftat…
A pacatosilor imensa zester!

Putere mare vrem cu totii,
Dar oare stim ce e puterea?
Cum poate mintea noastra mica
Sa faca pace cu durerea?

Ce stie omul ce creat
Imita doar Dumnezeirea?
La pieptul geeii alaptat
Nu-I poate mosteni iubirea!

Desi prin codul sfant ne nastem
Ca si scanteie din intreg,
Nu ne ramane decat ura!
E prea putin ca sa-nteleg.

Doresc ca muntele spinare
Racoare-n suflet sa ofer,
Ca buciumul sa sun cu jale
Cel strigat mandru-efemer!

Sa ma cuprind, sa va cuprind,
Pe toti in pumnul plin de stele
Soptind luminii ce aprind :
Rasai artar printre nuiele!

De-oi face rau, dar poate bine
Accept o judecata sfanta,
Decat ca om plin de rusine
Sa-ndur minciuna mea carunta!

Haosul naste tacere;
Mister curat, divin, teluric…
Fara intentii cu durere
Si dulcea premeditare!

5 comentarii:

Simona spunea...

Felicitari! Imi place foarte mult blogul tau!

Simona spunea...

Felicitari! Imi place cum scrii!

Jack Aka Nicolae Cristea spunea...

Multumesc mult! Cei ca mine sunt pe cale de disparitie, desi mi-as dori sa readuc pe culmile moderne romantismul si arta sutelor de ani trecuti! Zile senine!

Suflet de curva spunea...

daca vrei sa fii poet, trebuie sa indeplinesti o singura conditie... sa scrii din suflet. atat

Jack Aka Nicolae Cristea spunea...

Adevarat!Dealtfel toti artistii mari si-au pus sufletul pe tava spre imensa noastra incantare! Totul tine de sinceritatea limbajului si de ce ai de spus! In felul acesta ne ajutam din umbra unii pe altii...