Daca ma gandesc bine niciodata nu am avut un raspuns suficient de bun pentru Sarbatorile de Iarna si mai totdeauna nu au fost cum m-am asteptat. Cand le visam de cu vara inca feerice si pline de poveste erau seci si pline de ger uscat, cand le asteptam circumspect veneau pline de mistic si de traditii. Povestea acestor sarbatori sfinte incepe de fapt cu iarna, cu nordul indepartat si misterios, cu ghetarii maestuosi arctici care-au fost la randul lor in pruncie zapada, cu imensele calote polare, eterne, unele mai albe decat barba lui Mos Craciun, altele mai albastre decat toate adancurile mediteranei, apoi susurul legendei coboara usor spre ecuator unde bratele reci, dar puternice ale iernii l-au primit pe Iisus nou nascutul, copilul sfant care avea sa rastoarne toate dogmele religioase si morale ale pamantului si avea sa puna altele in loc...pentru totdeauna!
In cinstea Lui si a puterii de purificare inalt valorica a fulgului de nea sarbatorim fara incetare iarna sarbatorile sfinte!
Eu personal alunec inevitabil si patetic spre maturitate, dar nimeni nu-mi poate fura imensele fericiri si trairi dumnezeiesti din copilarie cand asteptam electrizat sa vina Mosul, cand prima ninsoare abea vizibila ma transpunea instant in lumea viselor, cand iarna in toate splendorile ei reprezenta fericirea suprema, momentul unic, punctul de unde incepea cu adevarat bucuria fiecarui moment. Doamne, cat de hulpav puteam inghiti intregul tablou de sarbatori reci, dar sanatoase, cata exaltare ma putea cuprinde la auzul colindelor, cu cate emotie obsesiva asteptam Anul Nou de parca pana atunci viata fusese un calvar de munca, sclavagism si noroaie, iar acum venea eliberarea din lanturile durerii cauzate de plictiseala si nebanuit banal!
Am sa ma lupt cu maturitatea si grijile vietii nesfarsite, am sa inving rutina vietii obisnuite, niciodata renuntand la adevaratele bucurii si esente inmiresmate ale pamantului asa cum sunt si Sarbatorile de Iarna, mult iubitele momente asezonate permanent cu neaua faurita in dar pentru noi, muritorii, de Dumnezeu!
Am incercat si incerc permanent sa produc fericire, atat pentru mine cat si pentru ceilalti, sa traiesc momentul asa cum este el, acum prezent si imediat trecut, sa nu uit sa fiu uimit sau sa uimesc placut pe ceilalti, dar nu ma pot ridica nici la o miime de bucurie pura produsa de batrana iarna si de sarbatorile sale venite de nicaieri sau poate venite de pe o planeta mai in varsta ca cea terestra, careia I s-a facut mila de saracia noastra sentimentala, imprumutandu-ne astfel sfintele sarbatori!
Colindul a fost inventat de sufletul omenesc pentru caldura focului si cea a sufletului in armonie totala cu gerul de afara, aceste doua elemente imbinandu-se perfect intr-un joc de senzatii si placeri unice, de aceea nu pot exista unul fara celalat. Antagonia ne produce fericire, culme, nu? Nici pe departe, caci doar noaptea poate da farmecul zilei si numai ziua poate da mister noptii plina de meditatie si somn dulce!
Sa nu uitam a asculta colindul, intotdeauna sa-l avem aproape sa ne mangaie inima, sa ne dezghete sufletele, sa ne cheme aproape unul de altul, sa ne faca sa pricepem dragostea, sa nu uitam altruismul, sa nu uitam ca putem alege sa fim fericiti si sa aducem fericire pentru altii!
LA MULTI ANI FARA REGRETE, FARA TRISTETI, PLINI DE SARBATORI FERICITE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu