Palmele tale sunt palmele mele, iubito...
Ti le daruiesc;
Poti face orice poftesti cu ele, nu-mi mai apartin.
Ochii tai sunt ochii mei, dragoste...
Oriunde privesti privesc si eu odata cu tine;
Sincronul perceptiilor se afla-n limitele constiintei iubirii...
Astfel dubiul suprem dispare, am devenit un intreg.
Indoiala este istorie, am fost oameni, iar acum am devenit ingeri.
Suntem lumina si stropii de ploaie, pentru a vedea lacrimile norilor
Ai nevoie de razele astrului incandescent.
Astfel devenirea iubirii misterioase intra-n faza suprema:
Existenta armoniei si pacea!
Oare ma auzi cand strig astfel de suspine?
Cu siguranta, caci suspinele tale sunt si suspinele mele, iti apartin,
Poti face orice poftesti cu ele!
Metafora existente dragostei nu se termina, nu se poate termina...
Ea doar incepe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu