marți, 31 martie 2009

Cand comun, cand unic…

Strain ma simt de Tine,Doamne:
-De ce m-ai plamadit asa?
De Tine sa nu-mi fie foame,
O singura-n multime stea!

Nu-ti pot gusta din invieri,
Nici pe Prohod nu-l inteleg!
Ai sa adormi sperand ca speri
Pe drumul Tau ca am sa merg!

Cata nevoie au de Tine,
Sarmani bezmetici-pacatosi!
Privesc opaci inspre mai bine
Cu nervii lor cei unsurosi!

Cu mintea lor plina de vicii,
O sclava draga a minciunii;
Ce ne-a-ndobitocit bunicii
Si ne-a furat copiii lunii!

C-o floare nu faci primavara,
Cu-n post nu iti platesti iesirea,
Sa-ti poti uita lumea de ceara…
-Chiar crezi ca-ti meriti izbavirea?

Am fost,dar nu mai sunt ca tine,
Fricosul ce plange smerit;
Curmand cu truda vechi destine;
-Cine te crede c-ai iubit?

Afara doar de Dumnezeu,
Lipsit total de inocenta,
Caci vede si ii este greu
Sa simta doar indiferenta!

Miracolul ma ocoleste
Minunea doar in carti s-arata,
Cand dorm din perna imi sopteste:
-De-ar fi ca tine lumea toata!

Cat clocotesc, dar fara rost,
Cu cine sa impart credinta?
Ce imi indoapa ca-ntr-un post
Cu dragoste si zel fiinta!

Va las pe voi sa v-adunati..
De prin biserici `fericirea`!
Si la plecare nu uitati:
-La mine va dormi iubirea!

2 comentarii:

Gingasia spunea...

Un gand divin...!

Jack Aka Nicolae Cristea spunea...

Multumesc din suflet...Un gand asemenea si tie...