Marea Portocalie

Orice fiinta de pe aceasta planeta, in aceasta viata, trebuie sa-si permita luxul de a fi fericita..mai ales fiinta umana! Este dreptul nostru de capatai si principalul imbold de a merge mai departe si a respira oxigenul , licoarea sfanta a lui Dumnezeu!
Gandind la toate acestea ma visez pasind intr-o mare portocalie, vorbind cu ea, rugand-o sa se lase invadata de mine, atinsa de mine..schimbadu-si forma ei perfecta pentru mine! Ce minunat, stropi de culoarea soarelui in apus oceanic se vor scurge de pe mainile puternice, de pe fata-mi radiand a multumire, de pe sufletul meu prea melancolic si prea ascuns de frumos si bucurie!
Platoul inspumat va inghiti totul in nuanta sa matura si calda, toata flora si fauna marina, toata reflexia cereasca din noapte sau din zi, tot ce-l atinge sau doar ii vorbeste, totul...
Seara vine iute si o data cu ea marea portocalie isi dezvaluie adevarata ei natura. Fiintele nocturne se inalta din adancuri cautand cu diperare aer, cautand cu privirea luna, soarele noptii! Corpuri intunecate si tacute se ridica de la suprafata apei si o data cu ele rauri imense portocali se scurg pe suprafata lor..ce spectacol grandios!
O imensa imitatie de magma subcontinentala se asterne la picioarele mele, iar portocaliul misterios care-a inghitit toata natura imi permite luxul de a fi fericit!

Nuantele Fericirii

Cineva spunea ca frumosul este calea de a uita durerea si uratul nemiscarii acestei lumi. Golul ei te asurzeste si-ti doresti perpetuu sa alergi dupa desertaciunea placerii spre a uita..durerea!
Filosofia insatisfacerii totale te cuprinde crud, asa cum o menghina cuprinde creierul tau posedat de prostie si opacitate..pare ca n-are sa-ti mai dea drumul niciodata, devii prizonierul nemultumirii vesnice de sine si de semeni, de dimineata si de seara, de o trezire dintr-o vesnica veghe. Si astfel mortul viu evadeaza din adancurile supraeului si ocupa intreaga scena a superficialitatii constiintei!
E atat de usor sa scapi din aceasta capcana si totusi, atat de greu, asa cum pestele zareste adeseori natura verde in bataia vantului, dar nu va putea sa o guste niciodata cu adevarat..lumea alien-a il va sufoca inainte ca cerul sa-i reflecte bine imaginea in oglinda sa albastra; efectiv nu apartine florei terestre asa cum nici noi, oamenii, nu apartinem spiritualitatii si armoniei!
Si totusi,cu un efort imens de vointa si disciplina ne vom ridica din tarana ignorantei si nefericirii spre devenirea caii pacii si echilibrului. Dar asa cum marii Maestri de Arte Martiale initial au fost ani si dueluri de-a randul sangerosi, nemilosi, ucigasi, ca mai apoi sa gaseasca Calea Armoniei si balantei interioare asa si noi, muritorii de rand, ducem bataliile noastre sangeroase cu propriile constiinte slabe si limitate sperand ca intr-un tarziu sa gasim frumosul si..FERICIREA!
Aproape orice poate fi schimbat pe lumea asta la nivel de individ sau familie, oricand, trebuie doar sa gasesti puterea si curajul sa o faci..si astfel te vei salva si-i vei salva si pe altii!

Pamantul

Dumnezeu a creat acest pamant viu si perfect in echilibrul sau pentru ca noi sa avem in mod simbolic unde sa ne intoarcem! Ca o gura uscata si insetata vesnic el inghite in mod paradoxal tot ceea ce naste, creeaza si educa. Imi imaginez pamantul ca o bunica, care plina de netarmurita compasiune si in cea mai sincera iubire ne primeste inapoi in bratele sale muncite, calde si protectoare...aceleasi brate care cu foarte putin timp cosmic in urma ne-au lasat sa gustam o clipa din mireasma sa erudita, viata!
Noi suntem atat metafora cat si energie pentru batranioara noastra Gee; ea a fost nascuta cu mult inaintea umanitatii si va dainui mult dupa plecarea noastra la ceruri!
Pamantul imi pare inteligenta suprema, refoloseste orice, in orice cantitate si ma incred cu putere in el atunci cand vad pe OM incercand sa-l distruga : cu cat va inghiti mai multa mizerie si energie negativa cu atat va fi mai puternic si mai armonios cu sine si cu semenii sai, caci nimic nu poate clinti Creatia care ne-a creat pe noi! Cand am sa ating apogeul suflarilor mele s-am sa contribui si eu cu-n graunte de energie la crearea unei noi vieti am sa inteleg cu adevarat Pamantul!

Ce este moartea si ce este viata

Ce este moartea si ce este viata? Ce reprezinta acest ciclu arhaic si indestructibil? Reprezinta energia pe care o imprumutam la nastere si pe care atunci cand vine vremea o returnam cu nespusa recunostinta Creatiei Primordiale!