Crezul, crezut de mine acum vremuri

Crezul, crezut de mine acum vremuri
Imi mangaie credinta-n el,
Este iubire cum a fost
C-o neclintire de otel!

Perfectul este la prezent
O inaltare de privire
Spre nemilosul indecent
A dragostei frumoasa nemurire!

Nu inteleg, nu pot gasi
Si nici nu vreau nemarginirea,
Ma multumesc cu a sopti
Ce gusturi are fericirea!

De prea mult bine lumea
Se va opri in loc odata
Sa-si traga rasuflarea-ntretaiata,
Caci dragostea sugruma dorinta adulata!

Oricum, mai este mult pana departe
Si nici nu vreau sa pot ajunge,
Sfarsit si inceput de carte
Un ochi zambeste, altul plange!

Valul, de ceata si simtire
De dor si diafan trecut,
Sa il ascund de-a ta iubire
Nu mai incerc ca la-nceput!

Vad clar acum, disting
Din haos fara frontiere,
O mare teama imi inving...
Sunt intelept prin Eu-ti mangaiere!

Cotloane de mister, melancolii,
Asez ofranda pe-al tau suflet!
Parasesc elizeele campii...
Revin la dragoste printre cei vii!

Nu e sfarsit, nu-i inceput,
E totul un vacum spatial,
Cat te iubesc este stiut..
Cat ma iubesti e colosal!

.........sotiei mele..............

COLOSUL, DE CE-UL DE PE URMA

Doar cum-ul ne parvine
Cand vine peste noi ca fapta,
De ce-ul este o rusine
Fara raspuns e stinsa soapta!

Nicicand sa invatam teroarea
Ce cautam sa o gustam,
Doar spre sfarsit zarim licoarea
Ce n-am voit sa cautam!

Istoria nu se repeta
Bogata tare in de ce-uri,
Doar mintea noastra ce racheta
Izbeste vesnic defileuri!

Am inceput s-am terminat
Tot c-o dilema calatoare,
De ce e viata un oftat,
De ce ma-ntreb de ce-uri oare?

Raspuns avem in animale
Si ploi si plante si lumina,
Sunt flori ce n-au petale..
N-au nici cuvinte sa sustina!

Au fost ca noi candva
Cand negura statea s-apuna,
Cand s-au trezit, dar prea tarziu
In bezna noptii fara luna!

Acum sunt mari, iar noi urmam
Prin purgatoriul fara mila,
Infranti de ce-ul sa lasam
Spre-o devenire mai senina!

NE MINTIM, PENTRU A PUTEA MERGE MAI DEPARTE

Cu toate ca vezi si intalnesti multi dintre noi multumiti, chiar impacati cu viata, cu evenimentele ei nicicand nu ai fost mai departe de adevar. Din pacate prin minciuna repetata fata de sine si printr-o autosugestionare continua ei ajung sa-si creada propriile aberatii, dar chiar mai mult de atat sa-i faca si pe cei din jur sa le creada! Nu o data mi-a fost dat sa intalnesc astfel de oameni pe care sincer ii compatimesc si incerc din rasputeri sa invat de la ei sub dictonul : Asa nu!
Hm, simteam de la o posta ca braveaza si posteaza in ceea ce nu sunt, ca masca linistii si armoniei le cade frecvent modificandu-le instant trasaturile fetei, dar multa vreme mi-am zis doar mi se pare si totul face parte din rutina discutiei, dar eram tare departe de adevar. Drama vietii dintr-un motiv sau altul iti face existenta zilnica aproape imposibila si nu numai; regretele tineretii le imbraci in minciunile maturitatii chiar batranetii, desi ai avut multe exemple in jur nu ai priceput mare lucru din viata lor efemera persistand in greseala pana totul a fost prea tarziu si a trebuit sa-ti administrezi pastila minciunii de sine zilnice devenind un minciuno-dependent!
Dragii mei ,viata celorlalti este ca un copac mare, inalt, cu o coroana bogata si frumoasa, noduros pe alocuri, dar puternic in esenta desi nedescoperita, plin de hrana fizica si spirituala; acest arbore complex te poate ucide, culmea, daca te izbesti prea tare de el, daca ii mananci fructele nestiind ca-s otravitoare, daca ii vrei raul taindu-l poate cadea peste tine sau daca dormi prea mult la umbra sa inselatoare te poate sufoca deoarece multi copaci emana radiatii, energii negative, chiar toxicitate. Insa omul care vrea sa traiasca armonios, care a priceput cat de cat ce este viata din experienta celorlalti si a lor(adica din istorie) , care nu pridideste in a infrunta adevarul de orice natura pentru ca trebuie sa ramai o fiinta a dreptatii pentru toti(chiar si pentru el) pentru a infrunta cu succes existenta, un om caruia sa nu-i fie rusine de sine si cu sine, atunci el trebuie sa se hraneasca din copacul vietii celuilalt copamantean numai daca fructele sale sunt comestibile si nu din lacomie sau foame, sa doarma la umbra sa doar daca este liniste, iar el emana arome sanatoase, blande si nu din oboseala cronica sau nevoia de a avea un copac care sa te protejeze, sa-i doresti binele pentru a fi puternic si frumos pentru a fi mandru ca ai ce invata si ca un astfel de copac convietuieste cu tine dandu-ti putere si nu sa-i doresti din nemernicie si invidie esenta tare a trunchiului sau devenit puternic in ideea imbogatirii tale efemere cu moarte si rautate! De ce sa faci toate astea si sa nu faci alte astea? Simplu! Deoarece copacul poti fi chiar tu, iar atata timp cat nu esti un om al adevarului si egalitatii in pedepse vei trai o drama, o minciuna caraghios de stralucitoare, aurie, care ascunde un lucru nemernic pe acest pamant : minciuna fata de sine si de altii!
De aceea va spun, faceti ce trebuie cand trebuie fara sa priviti inapoi pentru ca existenta se scurge intr-un inainte asurzitor, nu pregetati in a urca in trenurile vietii caci sunt putine si dispar repede, iar daca se intampla sa mai treaca viata pe langa dumneavoastra din cand in cand infruntati acest adevar cu fruntea sus si invatati din propria naivitate, recunoasteti si considerati ce mai este de facut la prezent, caci numai el exista! Asa sa va ajute Dumnezeu!

NICOLAE CRISTEA INVITAT LA OBSERVATOR ANTENA 1

http://observator.a1.ro/social/Miscarea-sanatate-curata_27463.html

MA UIT LA MINE CONFUZ

Desi varsta mea devine usor,usor venerabila imi vine din ce in ce mai greu sa recunosc inutilitatea mea pe aceasta planeta si mai mult, incapacitatea de a intelege scopul si viata insasi! In mod caraghios visul meu de a deveni intelept ma conduce spre cea mai incalcita retea de ganduri din cate mi-am imaginat, neputand nici cel mai performant procesor N.A.S.A sa-mi descalceasca miliardele de noduri Gordiene ce-mi inhiba gandirea in fiecare secunda..in fiecare moment sinapsal..Stiu la fel de bine ca si dumneavoastra ca acest mod fatidic de a filosofa viata nu duce la nimic bun, din contra si totusi nu ma pot abtine, ca un val furios ce izbeste la nesfarsit stanca neclintita, stoica, pur si simplu nu se poate abtine! Gasesc frumosul din ce in ce mai greu, dar cand il aflu imi umple inima si adancul sufletului cu atata bucurie pura, feerica, asa cum mi-l umplea pe la inceputuri cand intrezaream nuantele fericirii si gandeam totul la superlativ, la infinit, la viteza luminii! Nimic nu s-a schimbat in ultima suta de ani sau in ultimul mileniu, nu poti astepta calea sa ti se astearna de la ea putere sau de la altii, ai nevoie de propria cale, unica care se daltuieste cu truda in granitul vietii. Totul se reduce la o vointa de otel si o dorinta teribila de a fi fericit, de a iubi si a fi iubit, de lipsa de egoism pe cat posibil si receptie maxima la sensibilitate, altfel este imposibil in ziua de astazi sa te autodescoperi si sa te implinesti, cum era si-n ziua de ieri, cum va fi intotdeauna de-a pururi! Ma plang destul de mult in ultima vreme, iar autocompatimirea imi joaca feste de dimineata pana seara; asa sunt eu de treizeci de ani incoace, ma impiedic de propria-mi prostie si frica luand-o de la inceput cu energii noi, nestiute, se pare ca asa functionez. Ce caraghios! Cu toate astea m-am saturat sa-mi tot fie mila de mine, suturile in fund la mine nu functioneaza nefiind pasi inainte..Din pacate fara disciplina pe care mi-am educat-o in parte si-n parte inexistenta nu sunt nimic, nu ma pot echilibra decat prin dezechilibru tinzand spre o exagerare sau alta! Totul ori nimic! Imi amintesc de un muncitor extrem de lenes care cand il apuca vrednicia producea mai mult decat toata fabrica primind bonusuri de presedinte, din care motiv i s-a cerut brutal si-ntre patru ochii sa devina lenes la loc, asta ca o mica parte a comediei vietii! Constanta vietii imi lipseste pentru moment trebuind sa ma multumesc cu putinul directiei sinusoidale dictata cand de bioritm, cand de disciplina, niciodata de ratiune pura! LA MULTI....