Al unsprezecelea raspuns...

…..pictura ce mi se infatisa cu atata infatuare si sete de adevar imi dadu un curent electric direct in suflet, caci imi amintea de o realitate ce-o ingropasem pentru totdeauna, o realitate a frumosului si a gingasiei! M-am adunat cu greu, mi-am ridicat lacrimile si gandurile ravasite de pe jos si cu un curaj nebun am privit pictura drept in ochii! Maruntaiele inimii imi erau parjolite de forta ei, dar nu m-am lasat pana nu am patruns in armonia intelesului ei. De atunci, eu si aceasta zeieasca pictura suntem nedespartiti, caci ea reprezinta cea mai superba prelungire a simturilor mele sarace: autoportretul lui DaVinci la apogeul varstei...