Ostentativ privesc cerul de dimineata si el ma priveste pe mine, amandoi tacuti, sublimi, dar totusi eu ma simt ridicol; atata splendoare in natura asta de o variabila a frumusetii infinita, iar eu nu fac decat sa strabat orasul in lung si-n lat alergand dupa iluzii si subzistente..pe cat de curat e cerul pe atat de murder sunt eu, curat-murdar cum indraznea sa spuna un mare classic care din pacate nu s-a mai reprodus in carne si oase niciodata.
Oriunde privesti iti vezi murdaria propriului eu, dar cel mai mult o vedem in televiziune sip e micul ecran; stupizenia de care dau dovada si de care ne cred pe noi in stare sa dam dovada este sora cu o grandomanie a prostiei. Daca candva trebuia a fi selective si un pica tent, extragand adevarul de printer randuri, acum trebuia sa fi de-a dreptul un munte de ignoranta!
Si totusi iubirea..unicul nostrum liant intr-o existenta cuprinsa de groaza si imens ridicol. Candva ne prefaceam ca suntem cazuti in blegie, astazi nu maieste nevoie; candva trebuia a fi un bun actor al vietii, astazi nu mai e nevoie fiind aproape toti genetic saltimbanci!
Poate ca asta e echilibrul pe care l-am cautat toate vietile, am alergat nebuneste intru regasire de sine, intru ceea ce suntem cu adevarat si iata, am devenit ceea ce suntem cu adevarat: O parodie a circului universal!
Si totusi iubirea..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu