Mi se taraste sufletul prin ierburi
Si trandafiri din cei mai negri,
Insangerata imi gasesc parerea
Strivita de strajerii ce privesc integri.
Cu pelerine largi si fara chipuri
Adulmeca mirosul mortii,
Nu au habar ce existenta am avut ;
Sunt doar prezenti, ai vietii hotii !
Cersesc un ajutor spre piscuri inghetate
Strivind cuvintele de limba-mi amaruie,
Zona alpina m-a zarit decat pe jumatate;
Nu poate cobora, caci greu ii e sa suie!
Doar paru-i pulbere de gheata
Imi canta la urechea surda :
- Ramai copile a omului paiata
- Si prin palatul de iluzii umbla!
Dar cu ce drept imi varsa aroganta
Cand omul a sfintit mereu natura ?
Frumos e muntele, dar cata cutezanta,
Sa fiu privat de ultima caldura!
Ranjesc stralucitor la cei ce ma asteapta
Cum soarele zambeste primavara-n glastra,
Cercul inchisoare devine linie dreapta,
Iar iluzia n-a fost decat a voastra !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu