..............................
Ce misca muntele, valul si simtirea?
Doar dorul de-a atinge-ntelepciunea;
Si de-a primi in dar iar revenirea
Unde pamantul iti imbraca goliciunea!
Strivesc sucind esenta ploii
Facand sa ninga intre soapte,
Sa-si vada omul urmele nevoii
Asemenea zilei ce reflecta-n noapte!
Sa imi ajute aripile unite,
De multe griji si vieti pierdute…
Sa-si bata ritmuri nesfarsite
Spre a iubirii nordice redute!
Sperantele de viata-mi coplesesc pieirea,
Ce multe-nfaptuieste cutezanta!
De a sfida si moartea cu dumnezeirea,
De a-i fura zapezii eleganta!
Renasterea-mi exprima ironie
Cand rumeg fapte si istorii,
De ce El lasa fiinta sa invie
Ca dealuri de plapande epigonii?
Am fost fiinta unicelulara
Produsa din nimic plus divina scanteie,
Acum ma oglindesc in gandirea-mi seculara
Conceputa in pantece de Gee!
Cunosc regretul de a lacrima
Si totusi sunt beat de fericire,
De muntele Athos s-ar surpa
Ar face-o spre o alta nemurire!
Si a noastra si a zeilor olimpieni,
Pagane simboluri de sfinte entitati…
Una din lumile eroilor troieni,
Pictate-n Aristotele judecati!
De ce gasim o nastere sublima
Si o primim intre priviri mirate?
Atat de simplu isi exprima,
A genei dor de libertate!
Dar vechii daci plangeau amarnic
La tipatul venirii noii vieti,
Stiind cum iute chinul tainic
Te ispiteste sa regreti!
Caci te trezeste intr-o clipa
Din prima casa-a mamei tale,
De zel spinos face risipa…
Devii un trandafir fara petale!
Ce va-nflori la nesfarsit
Spre a naturii desfatare,
Renaste tot ce a murit
Si moare spre a Sa iertare!
Acum sunt nou si vechi si parca
Ating cu nor harpe solare,
Cobor din greaua si stapana Arca;
Scanteia ce va naste, popoare legendare!
O lume ce creeaza alte lumi curate;
E-adevarat ca primul geniu este Dumnezeu!
Cu noi potopuri spala lumea de pacate,
Sperand la mantuirea omului ateu!
Veniti voi ingeri si va bucurati
De pasii gandului ce-i pun acum,
Pe umerii de gheata rasfatati,
Ai muntilor ce mi s-apleaca-n drum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu