Zambetul de luna imi pare o relicva
Uitata intr-o lume ideala, ;
Pamantul ma striveste ca o stiva
De corpuri intr-o sera, anticulturala !
A inceput sa mi se para
Desi nu poate fi posibil,
Sa imi depun o lacrima pe seara,
Sa nu mai simt ca sunt penibil.
P-altarul tristetii apriorii
Martir culeg petale-nvinetite,
De gerul unde au cazut actorii
Lumilor de dragoste ciuntite.
Doar serenitate zace-n urma ;
Ce sufocant rasare golul !
Imi este dor chiar si de turma
Ce rama cu prostia solul !
Ce clara imi parea ursita,
Pragul l-am pasit spre nicaieri...
Necazul zace cu nemiluita;
Ma dor a iadului caderi!
Acuma stiu, dar incotro ?
Mi-a dezertat si ultima reduta,
Ma si vedeam cu asul de caro
Partida din trecut, era deja pierduta.
Minutele devin milenii
Cand cauti si astepti un semn,
Cum focul asteptau atenienii
A zeului din cer indemn !
Mileniile devin minute
Cand ti-ai oprit a ta credinta,
Cand te privesc umbrele slute
Si-ti fura mica iscusinta.
Am mai ramas o mana
De renascentisti moderni,
Ducem mai departe, intr-o lume nebuna
Focul albastru in beznele ierni !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu