Profesorii pe care nu i-am avut niciodata…

Profesorii pe care nu i-am avut niciodata…
Inca ii astept indecis pe treptele Universitatilor;
Nu va mai dura mult s-am sa ma ridic; e timpul.
E timpul sa ma resemnez cu autodidactismul meu precoce,
Caci asa cum raspunsul respiratiei nu-l da oxigenul
Nici raspunsul invataturilor nu il dau profesorii !
Dar oricat m-as trudi sa depasesc momentul
Nu pot uita ce a spus Maestrul Beligan intr-o aparitie :
- D-ar aparea langa mine acum, le-as cadea la picioare !
Desigur, Maestrul exprima dialogul intr-o alta conjunctura,
Insa fraza ce vizeaza elevul vesnic si recunostinta
M-a atins !
Sperante nu mai trag demult sa gasesc dascali in viata,
Dar celor care s-au inaltat de timpuriu la ceruri,
De m-ar onora cu prezenta vreodata, le-as cadea si eu la picioare !
De eram mai in etate as fi ascultat cu aviditate
Vocea nepamanteana a lui Eminescu,
Tenebrele plumburii ale lui Bacovia,
Versul alb al lui Nichita,
Natura lui Cosbuc s-a lui Alecsandri,
Munca titanica a lui Eliade,
Singuratatea ascetica a lui Cioran,
Filosofiile lui Blaga,
Iubirile lui Esenin,
Lumile splendide ale lui Herbert si Clarke,
Visele lui Jung si ale lui Freud,
Personajul psihologic al lui London,
Intrebarile lui Kant,
Viziunile lui Leonardo si ale lui Verne,
Energia lui Tesla si a lui Edison,
Luptele lui Miha s-a lui Stefan,
Nota miraculoasa a lui Mozart, Enescu si a lui Ciprian
Si multe alte capodopere ale umanitatii,
Contributii legendare ce ne-au adus in momentul prezent.
EI au facut-o !
Printre lacrimi retinute rostesc un efemer multumesc
Si sper intr-un dialog cu EI pe alte lumi, mai tolerante,
Mai armonioase, mai solidare,
Dar totusi sa semene cu a noastra !
Resimt povara studiului in singuratate,
Dar sunt in genunchi recunoscator Creatorului
Ca m-a facut sa inteleg ca nu inteleg nimic;
Stii ca nu stii nimic si de aici incepe totul!
Aceasta enigma a lipsei invatatorilor
Mi-a fost pregatita din timp de sorti,
Totul capata un sens cand iti adulmeci firul vietii.
In felul acesta am fraternizat cu natura,
Cu soarele si luna, cu necuvantatoarele si muntele,
Cu Energia ce ne sustine doar din dragoste pentru echilibru,
Cu lectura asiduua, cu incordari cerebrale de nedescris,
Cu tristetea primordiala si intelegerea adevaratelor valori,
Cu armonia si moralitatea ce conduc spre fericire,
Cu dragostea ce-ti umple inima de traire peste limita.
E tarziu, e miez de noapte si ma retrag
In monologuri stravechi cu Maestrii ce nu i-am avut niciodata !