Canarul mintii noastre stravezii
Ce-a adormit iar p-o ureche,
Isi cauta acerb elizeele campii
Sa-si intalneasca promisa pereche !
El urla noapte-n luna plina
Si plange ziua inspre soare,
Sperand la noaptea cea senina
Si raza blanda ce nu doare !
Nu conteneste si nu plange,
Nu scrie si nu are glas,
Are idei in loc de sange
Ca ultim gand ce i-a ramas !
Vorbeste mult, dar oare se aude ?
Si cine-asculta la final ?
Instantanee de toamna surde
Ce se dizolva-ntr-un furnal !
Cunoasterea s-a estompat si doarme
La ce folos s-o tinem treaza ?
A obosit d-atatea karme
Si vieti, ce tot organizeaza !
Cum viersu-i se pierdea in vant
Prin pene moi si glasul stins,
Asa si ochiul meu carunt
Sa vada inc-o data s-a aprins !
Nu e canar, e minte stravezie,
Colibri mi-au cantat minuni candva,
Ca toata lumea asta roz sa stie
Ca mortul-viu isi canta doina sa !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu