Al doilea raspuns...

…cetaceele imi sopteau sunete neintelese pentru mintea mea primitiva, si cat de mult imi doream sa pricep zbuciumul lor, cantecul lor, comunicarea fara limite, eram fericit ca puteam trai langa ele, respira langa ele, ca ma suportau cu atata stoicism, pe mine!!!!!! Primitivul bolnav de involutie, dar ma iubeau chiar si asa, in virtutea devenirii lor!!!!! O Orka maiestuasa, ucigasa in frumusetea ei, se apropie la mai putin de doi pasi si-mi spuse :
- Omule, tu ne-ai inteles si iubit neconditionat intotdeauna, de aceea am hotarat sa-ti facem un dar! De astazi inainte vom vorbi numai in limba ta…caci noi o stim foarte bine si intotdeauna am iubit ce ai spus despre noi si gandit despre noi!!!!!!!De acum incolo si tu esti un cetaceu, un rang suprem printre noi, bine ai venit!!!!! Impietrit, printre lacrimi grele si sarate, am imbratisat Orka, iar ea m-a imbratisat inapoi ; atunci am inteles ce inseamna dragostea suprema !

Eu as numi-o nemurire

Eroii mor, altii se nasc,
Un ciclu ce ne-a prins in plasa ;
Imensa si extrem de deasa,
Pepite pure din Damasc !

Eu as numi-o nemurire,
Dar e posibil cand se moare
Si fara urma ea dispare ?
Cat de sublim ne da de stire !

Deci vesnicul e impartit
Intre lumina si-ntuneric ;
Inventii si obscurul cleric ;
Dulcele infinit este finit !

Se construieste incontinuu,
O goana inspre nicaieri ;
De unde inghitim puteri,
Grele vieti convertite-n aluminiu !

Liant e moartea intr-o nemurire,
Absurd concept de existenta
Cladit p-a mintilor dementa ;
Intre milenii prin hieroglife...ne dam de stire !

Epoci fara inceput,
Unii pe altii ne interpretam
De nepatruns mistere adunam ;
Mii de labirinturi mai avem de strabatut !

..............................................................

Cinic si sentimental e greu

Pasim cu totii , dar oare ne si deplasam?
Nu noi suntem hoinari , ci drumul,
Ascuns cu mestesug in fumul
Lasat de dorul ce in inimi il caram !

Fiecare face o calatorie
Plina de pace si razboaie,
Plina de ganduri ce se-nfoaie ;
Nu vrem sfarsitul ca sa vie !

Nu acceptam un adevar mai cinic,
Nimic din ce e sincer si real.
Mintim pe noi si altii din fundal.
Fugim de viata-n mod luminic !

Intr-o vreme realitatea te deprima,
Intr-alta o gasesti senina.
De ce oare ziua-ti mai doresti lumina ?
Nu-ti subestima de sine stima !

Cand intelegi ciclul vietii
Pui d-oparte sentimentele,
Absentele, totusi mereu prezentele ;
Ori focul ori intensitatea ghetii !

Atunci cand ai inteles
Atunci intelegi mai putin,
Esti sange cald, nu esti divin ;
Pentru ingeri mereu esti in regres !

Cinic si sentimental e greu,
Nu poti balanta s-o sustii,
Din fericire e greu sa iti revii;
In neputinta intri mai mereu !

Moneda diminetii are multe fete,
Iar cea a serii si mai multe,
De simturile pot sa le asculte
Avem sa le aflam pe cele mai marete !

Un raspuns...

...cerul plumburiu imi zambea rece si distant, mahnit de purtarea superficiala si impura a omului efemer, nu ma puteam dezlipi de acest chip imens, zeiesc, magistral, imi vorbea, imi vorbea in suflet ca un tunet asurzitor; cu toate astea in jurul meu totul era incremenit si cufundat in liniste.Atunci am realizat ca mi se adresa doar mie, doar mie???dar de ce???de ce???ma simteam impur si superficial pana-n adancul tenebrelor, chiar mai departe, limbajul sau pur si profound isi scrijelea cu litere de foc mesajul sacru in inima mea pustie, nu va mai fi pustie de acum, cu siguranta, niciodata, fusesem ales de natura sa invat primul durerea sa milenara, atunci am plecat capul umilit de maretia Cerului, caci suferinta sa era infinit mai mare decat ifosele mele de impuritate umana, a fost prima zi cand am inceput sa ma rog la ceruri...

Suntem nostalgici pana la prostie

Suntem nostalgici pana la prostie,
O inventie din patern sarita
O temere cu acceleratie cumplita,
Nu face bine, curata birocratie !

In spatele ei se afla mult bine
Si mult rau si multa sete
De gand greu plin de regrete,
Trecuturi le-mpletesti, dar n-ai cu cine !

Iti bei lacrimi de durere
Si pe minti le bei mecanic,
Sa descoperi ca esti jalnic…
Nu vei mai gasi placere !

Fulgi de nea ti se aseaza
Pe o pleoapa aplecata,
E stresant de nemiscata…
Nu sunt fulgi, sunt neuroni ce mediteaza !

De cine va depinde viitorul
Si prezentul scris in nemiscare ?
S-a cuibarit in retina-mi salvatoare,
Printre nostalgii se-ntreaba calatorul!

Cand te privesti pe tine din afara
Si-ti construiesti o noua-nfatisare,
Constati ironica asemanare,
Intre o masca s-o figura clara !

Un gand se leaga strans de altul
Ca intr-o frica de singuratate,
Juvenilul sentiment de libertate
Devine spre abise saltul !

Nu cred in drumul spre trecut,
Dar cred in cel spre viitor,
Sinapsele imi urla-n cor:
Voi continua vointa sa-mi ascut !

Nu cel anostalgic va invinge
Cum pueril vor crede toti,
Doar omul intelegand marea,precum cei mateloti…
Pe ei nimic nu-i poate stinge !

Trebuie sa dau o replica divinului zenit

Incerc sa ma intind pe nisipul fierbinte
Ce-mi rontaie pielea la atingere,
Sunt singur intr-o multime tacuta ca zapada de pe creste
Si-ncerc sa-mi reglez privirea la orizont,
Dar retinei ii pare un usor afront !
Trebuie sa dau o replica divinului zenit,
Un mesaj, un cod ca sunt deja sosit.
Contemplu coasta ireala ce s-a unit cu cerul…
Se alapteaza cu nuanta azurie
Ce a imprumutat-o si apa din care s-a nascut
Si pestele si omul si ochiul meu pierdut.
Exista o rotire inumana a coltului de rai
Eu rotindu-ma in sens invers si advers
Ca mintea cand se roteste spre rau cand e de bine.
Caut polul opus a ceea ce mi se ofera
Spre a-mi intinde fiinta la maxim,
Iar gandurile sa le trezesc din amortire ;
Frumosul traieste, exista..
Si eu odata cu el.
Caut frumosul, deci exist,
Caut dragostea, deci gandesc !
Dar acum caut sa evadez spre anonim,
Cel care nu cunoaste egoismul si reprosul,
Interesul si nevoia, viciul si ura,
El doar exista !
El doar asteapta !
El nu stie, el nu cauta,
El doar percepe, percepe ideal frumosul si dragostea.
Ce pacat ca te saturi de anonim si armonie,
Asa cum razboiul se satura de pace
Si pacea de razboi.
Balanta vietii isi cere tributul de cald si rece,
Alb si negru, durere si placere.
Ahh, blestemata fii placere !
Ahh, blestemata fii durere !
Cand urc spre fericire,
Cand o doresc doar ca amintire.
Putin mai dureaza o pagina de recreere!

Dupa chipul si asemanarea Sa…

..........................................................

Dupa chipul si asemanarea Sa…
Mai colorat ireal nicicand n-am auzit,
Orbecaim pe sub stele asemenea
Frunzei sub licuriciul adormit !

Milioanele de ere s-au asezat
Peste celestul si divinul miez ;
Abia acum rasare ce s-a semanat…
Miracol cu scop sa delirez !

Ma mir cam zgomotos si rece :
- Nu-i cam tarziu iubita Mama ?
- Nu ne-ai lasat potopul sa ne-nece ?
E cam tarziu sa ne mai bagi in seama !

Tu stii mai bine, de-a pururi intre vise,
Noi saraciti in vesnicii si haruri ;
Dintre virgine si fericiri promise
Spasiti ne-am pomenit, cu iaduri si cosmaruri !

Cum ignorant bogatul pomeneste
Ca sufera de pofta de mancare,
Iar preotul pacatu-ti miluieste,
Uitand de dulcea si ‘curata-i’ desfranare,

Asa ne-ai pricopsit si tu, Marita Creatoare,
Cu zdrente groase-n plina vara,
Cu armonie seaca si plina de fervoare…
Cu-ntelepciuni ascunse-n plina seara !


Cum Domnul Cuza pulsul inimii ne lua
Si cobora din lumea sa olimpiana,
Langa imensul jilt ne aseza
Si la cuvant de muritor lua seama !

Asa si Cei mai mari ca el ar trebui
Sa se gandeasca inainte de-a crea,
Sa planga inainte de-a zambi…
Sa lase multe lumi langa o stea !

E fara rost progresul mintii noastre
Si culmea de-a atinge geniul ne-nteles,
Daca sideful imensei bolti albastre
De alte suflete si semeni este sters !

Cum doar talentul prinde viata cand e folosit
Si omului-i licareste atunci vointa,
Asteapta-o rezonanta a graiului grait
Sa-i stearga pentru-ntotdeauna umilinta !

Dupa chipul si asemanarea Ta
Ne-ai plamadit, dat viata si-ntr-o secunda parasit !
Infrigurati privim fara manta
Si ne-ntrebam : -Noi unde am gresit ?

Nici consternarea nu mai e mirare,
Nici existenta nu mai e mister,
Doar ne aflam ca ultima scapare,
A unui Imparat celest, cam suparat pe sfantu-i ienicer !

Insamantat a fost pamantul din trecut

Nu auziti cum bate inima petalei ?
Vibreaza aerul pana la muritori…
S-a prabusit prin maretia galei
De ingeri albi si-nseninati tenori !

Din ea va creste alta floare
Sa-nmiresmeze alte zeitati,
Pe cand vor naste alte lumi cu soare
Si baritoni saltand printre cetati !

Insamantat a fost pamantul din trecut
Cu tot ce-i mai de soi in Univers,
Doar noi dintr-o mandrie, frumosul l-am cernut
Nemultumiti de chipul nostru sters!

...................................................................

Coloanele infinitului

Gem planetele, martire pe-nrosite tepe

...........................................................................

Rauri de cuvinte vom asterne
Pe piatra noastra funerara,
Urmasii nostri a discerne
De a fost bine ce-am facut odinioara !

Nimic nu se termina, totul iar incepe ;
Spectacol odios in asfintit de universuri,
Gem planetele, martire pe-nrosite tepe,
Imagini crude cu felurite intelesuri !

Nu lipsiti lumea de voi!

Nu-ncetati vitejii mei,
Nu lipsiti lumea de voi!
Nu lasati ca anii grei
Sa va-nece-n sfinte ploi !

Putin a fost, imens mai este…
Carduri, carduri ne-adunam,
Caci deja s-a dus de veste ;
Grele lanturi faramam !

Noi putini, ei multi, demonici
Cantaresc cat tot pamantul,
Noi calare si destoinici,
Vom zbura cum zboara vantul !

Cu cerneala lacrimei vom scrie,
Pe calea noastra nesfarsita…
Cum suferinta transformam in vitejie,
Iar inima ne este implinita!

Cine-a zis ca-m disparut
S-a-nselat, necredinciosul,
Suntem specii din trecut
Cazuti din cer, cu pietrele ca abanosul!

...................................................................

Suntem vasul ce pupa-si ridica

Vasul se inclina suspendat,
Ridica pupa si priveste orizontul…
Totul pare-atat de-ndepartat,
Pricepe oare asta metalul de alge patat?

Poate mai bine ca mine
Poate mai profund ca noi,
Nu cauta stima de sine…
Iubeste doar marea prin ploi!

Ferice de lucruri tacute
Ca norii, ca muntii, ca apa,
De caii ce stiu sa asculte,
De ursi ce traiesc in padurile mute!

Totul are risc, totul are prêt,
Pierdem si castigam simultan;
Albastrul se scurge din Voronet
Puterea se stinge-n Titan!

Oceanul ramane stingher pe pamant
Cand visul ma poarta spre stele,
N-am sa sfarsesc in al terrei mormant…
Doar energie albastra intre nove rebele!

Dorinta mi-o cerne trecutul,
Unica siguranta ce-o avem asta viata…
Prin mainile noastre trecut-a si lutul,
Si somnul de dis-dimineata!

Ce este aflam ne-ncetat
Surpriza sau tristul ecou,
Ale mintii carari ce somnambuli am umblat,
Spre viitorul - al ratiunii hublou!

Suntem vasul ce pupa-si ridica
Printre grele-zambitoare talazuri,
Alunecam peste lumi desi ne e frica…
Succesul ramane sa scapi de necazuri!

Refuz sa tac, retras prin pesteri

.........................................................

Ma leg cu juramant divin
De parca asta-r fi d-ajuns,
Sa infloresc putin cate putin…
Sa urc pe calea destinata Celui uns !
La El raspuns sa fie oare ?
Incep sa ma-ndoiesc si rau ma doare !

Refuz sa tac, retras prin pesteri,
Umbrit de ganduri si resentimente,
Cand bantuit , cand haituit…
De constiintele-mi demente.
Dar urletul involuntar erupe ;
Isi casca gura cat o eternitate.
Cat poate corpul meu s-astupe
Din a gandului injusta dreptate ?

Doar pe sine s-a gasit !

Lasa-ma un ceas sau doua,
Chiar o viata de-ai putea…
Sa separ bruma de roua
Ce-mi ineaca inima !

Sunt satul din cale-afara
De misei si de cuvinte,
N-ai putea sa-mi lasi in gara
Versul meu cu daruri sfinte ?

Sa-l citeasca lumea toata,
Sa-l blesteme cine-o vrea,
Suflete sure de fata
Si barbati cu soarta grea !

Poate s-a` ivi doar unul
Cu privirea stinsa-n ganduri,
Sa ma numeasca nebunul,
Sa ma strige printre vanturi !

As primi in dar chemarea
S-am forma o alianta,
Vine-n ajutor si marea…
Fluturand prin val speranta !

Si padurea, chiar si piscul
Strajeri stau sa ne sustina,
Ne-ar privi ca obeliscul…
A Egiptului tulpina !

Toate cad goale si moi
Mai strain ca bratul doamnei,
Ma ridic trezit de ploi
Si sarut frunzele toamnei !

Adulmec justitiar
Izul greu al indecentei,
Ieri poet , astazi hoinar,
Sunt barajul decadentei !

Singur ca intotdeauna
Stingherit de social,
Ca-n desert imi caut duna,
Efemer simbol letal .



Sunt de-acolo, sunt de-aici ,
Mai conteaza inc-o viata ?
Pentru El suntem furnici,
Ce sub talpa se agata .

Doar un seaman d-as zari
Sau s-aud din nori venind,
Scopul mi-as indeplini,
Doar atata, doar zarind !

Dar nimeni nu se iveste,
Strunga mintii s-a strunit!
A tacut, nu mai jeleste,
Doar pe sine s-a gasit !

Doina mea

Imi curge prin venele negre de dor
O doina de jale cu suflet stravechi,
Ca pasarea rece prin pene de nor
Imi striga-n simtire prin mii de urechi!

Privesc asteptand venirea zeieasca
Sau focul sau apa sau vidul zambind;
Razboaiele mor sperand sa pluteasca
In irisu-mi gol de dragu-I palind!

Clipesc ascultand celescu-ti amar
Empatic in greaua confuzie-a vietii,
Ce mult semanam, tu cantec hoinar
Eu frate cu dacii, tu sange cu getii!

Incet, fara graba smulgi masca-nfierata
Si plina d-osande, peline dureri;
Ma lasi zabovind la soarta-ncercata
Privata de simple, umane placeri!


Tu fluieri ca vantul, Tu grai romanesc,
Jelesti jalea-ti dulce prin codrii batrani;
Dezmierzi umanul din mine prin praful ceresc-
Oglindesti divinul in biete, umane fantani!

Setea-ti sfanta de cei pacatosi ma mira
Si-mi umple inima de grea speranta,
Pana si doinele la visator venira
Nepricepand iubirea ce naste cutezanta!

Raman sa iti ascult durerea-ti surda,
Sunt monolit absent la ratiune,
Furate de Eol lacrimile zburda…
Adapa o doina de jale cu fermecatele-I strune!

Canarul mintii noastre stravezii

Canarul mintii noastre stravezii
Ce-a adormit iar p-o ureche,
Isi cauta acerb elizeele campii
Sa-si intalneasca promisa pereche !

El urla noapte-n luna plina
Si plange ziua inspre soare,
Sperand la noaptea cea senina
Si raza blanda ce nu doare !

Nu conteneste si nu plange,
Nu scrie si nu are glas,
Are idei in loc de sange
Ca ultim gand ce i-a ramas !

Vorbeste mult, dar oare se aude ?
Si cine-asculta la final ?
Instantanee de toamna surde
Ce se dizolva-ntr-un furnal !

Cunoasterea s-a estompat si doarme
La ce folos s-o tinem treaza ?
A obosit d-atatea karme
Si vieti, ce tot organizeaza !

Cum viersu-i se pierdea in vant
Prin pene moi si glasul stins,
Asa si ochiul meu carunt
Sa vada inc-o data s-a aprins !

Nu e canar, e minte stravezie,
Colibri mi-au cantat minuni candva,
Ca toata lumea asta roz sa stie
Ca mortul-viu isi canta doina sa !

Calauza fuse glasul cainelui tacut

Calauza fuse glasul cainelui tacut
Ce ma privea din poienita,
Oare ce-n viata n-am avut
De simt o frica de fetita?

Culorile imi par schimbate
Si curcubeul pare negru,
Candva cufere cu nestemate
Acum doar ghinde-n varf de cedru!

Cand imi revad trecutul adumbrit
De multa ceata si poveste,
Ma-ntreb ce rece-am parasit
De am primit a hulei zestre?

Sarat e visul meu cel dulce
Da viata si da moarte simultan,
Cum marea cata dragoste aduce
Si cata tragedie intr-un an!

Imi regasesc sfarsitul si-nceputul
In constiinte ce par din cer matanii,
Ce le-a furat dintre planete slutul
S-acum le tainuieste-n fundul canii!

De ce n-am crede-n vrajitoare,
De ce n-am crede-n zei pagani?
Cand sufletul ni-I chin in soare
Unde trudesc doar oameni spani!

Mi-e sete de lumina sclipitoare
Si vasta bruma de real,
De vise si sperante calatoare
De tot ce ne-a lasat mai bun Dedal!


............................................................................

Cand seara era dimineata

Cand seara era dimineata
Si dimineata era seara,
Iar cerul gales isi agata
A sa luna strop de ceara…

Eu paseam pe lumi amorse
Cautand ingerul vietii !
Il zaream chiar pe Zamolxe
Sau era profilul cetii ?

Ma trezeam din vis in vis ;
Ce usor devii doar visul !
Tu traiesti cum ti-a fost scris
Si te zbati sa fii invinsul !

Eu adulmec ursitorii
Ce naiv se cred divini,
M-au inscris cu varsatorii ;
Spini-s spini nu sunt ciulini !

Nu poti spune marii-albastre
Ca-i baltoaca de scaldat
Sau ca-s suflete-ale voastre
Ce respira cer curat!

Gloaba-I una calu-I alta,
Sa ne tinem in sa visul…
Una-i gara alta-i halta;
Nu mai face pe proscrisul!

Cand seara era dimineata
Si toate cele erau una,
Cand simti ca ingeri te rasfata
Incepi a deslusi minciuna !

Ea e care te trezeste…
Bine-ti face-adeseori,
De real iti pomeneste
Si din zbor tu te cobori !

Poate asta-i echilibrul
Prezis doar de Dumnezeu,
Cand cu vara cand cu frigul
Cand divin cand Prometeu !

Numai iubirea poate fi in stare

Tarana am cules marite soare,
Dar fost-a plamadita prea devreme…
Doar ce-am zarit a diminetii boare
Si ea zacea smerita intre perne!

Privea ciudat la chipul meu inchis
Intre lumina si ceruri boreale;
Paream un heruvim de Zei promis,
In alte vieti si-n alte lumi cu soare!

Era fara vesminte lucitoare,
O zana pura cum doar natura face…
Zarind-o viata imi devine sarbatoare;
Iar sangele iubirii se vrea un sclav tenace!

Numai iubirea poate fi in stare
Sa isi cladeasca melancolic si titanic;
Trairi ce te ineaca-n mare
Si patimi inumane ca-n mitul mesianic!

Era copilul ce isi slaveste un parinte,
Eram fiinta ce-a zamislit fiinta…
Inepuizabila dorinta intr-un ochi fierbinte,
Simteam pana-n tenebre a dragostei cerinta!

Sa imbratisez faptura mi-era greu,
Sa nu strivesc a Domnului feblete…
Cum in trecut strivea neabatut Tezeu,
Imperiul sau ajuns pe culmi razlete!

Curbura buzei semiluna odihneste,
Cel mai fierbinte zambet planetar…
Pupila-mi dilatata ii cerseste,
Imaginea de diva la timpul centenar!


Nemiscarea ei ma rascoleste furtunos;
O mie de gesturi intr-o-ncremenire…
Ma simt pierdut in lumea sclavului pios…
Ce-a strabatut destul si nu mai vrea trezire!

Am inceput a impleti imensele tandreturi,
Ce se formau sub palme tremurande…
Misterioase si rebele ca ale Irlandei ceturi,
Adanci si visatoare ca noptile plapande!

Nimic nu poate-ntrece-n frumusete
Virginul adevar al inocentei nesfarsite…
Sinceritatea o implor ca sa inghete,
Momentul de acum in Universuri infinite!

Aplec trupul de lut cel pieritor,
Peste esenta ce am fost slavit sa o-ntalnesc;
Aluatul nostru il framant cat mai usor,
Sa nu starnesc ca in Eden pacatul omenesc!

Eu sunt inceputul si tu esti finalul!
Sa nu lasam distante intre noi…
Cum plaja aurie isi primeste valul…
Cum frunza umple ale padurii brate goi!

Prelinsa ti se distinge faptura,
Printre redute-ascunse-n umeri speriati;
Cum ursul nu mai vede decat mura,
Ma simt invaluit in ochii tai inaripati!

Mocneste oxigenu-n jurul nostru,
Suntem cuptorul creatiei primordiale!
Suntem la inceputuri de mandra incercare…
Suflam din rasputeri in piepturile foale!

Lovim cu visele aerul incremenit;
Ne-nlantuim cu mii de brate cotropite…
Se scurse ziua-ntreaga si inca nu am ostenit,
Sa-mbratisam trupuri muritoare, pana si de Zei dorite!

Suprema simfonie o traim acum,
Sub note de suspine exigente;
Din instrumente se distinge rusinosul fum;
Mistuiti suntem in focul, privat de mari regrete!

Nu vom mai fi aceiasi niciodata,
Furati pe veci de pasiuni stelare…
Straini am devenit de toata marea ceata;
Ingenunchiati de armonia, iubirii legendare!

Suntem totul si nimic acum,
Ca si ingerii: nemuritori si muritori…
Inlantuiti Luceferi straini de vechiul drum,
Invidiati acerb de lumile cu sori!


E prima oara cand te vad iubito!
Lumina am primit de la iubire;
Perpetua ,dulce tristete-am parasit-o,
Primindu-te in dar ca nemurire!

Ascuns ni-i sufletul pagan

Ascuns ni-i sufletul pagan, asteapta o scanteie, ca sa se faca fan....
Tot rage si suspina, dar nu e leu, e pace si lumina…
Insala spre placere, dar nu e hot, e lacrimi si durere…
Sfarama cala barcii, dar nu e stanca, este-nceputul arcii…
Vibreaza in urlatu-i neumblat, dar nu e lup, e pui de dor inaripat…
Creeaza ape tulburi si adanci,dar nu sa pescuiasca,sa dee intelesuri vulcanicelor stanci…
Ascunde adevaruri din cele virgine,dar nu sa pacaleasca vii,s-aline misterul noptilor senine…
Caleste lama argintie,dar nu ca sa ucida,de frica tradatorul sa il stie…
Puterea-I slabiciune si slabiciunea ii este putere,nu pentru nemurire,pentru iubire ce vesnic ea se cere…
Ascuns ni-I sufletul pagan,asteapta pacea re-nflorita,cum moartea-asteapta omul span…
Dac-a contat vreodata,avem credinta cat o soapta,nu-mbatraniti o tinerete preacurata…

Un infinit de labirinte suprapuse

Cum soarele incalzeste in desert pustiul
Fara odihna si plin de mila creatoare,
La fel regenereaza incarcat de neclintire viul
Spre a obtine mult dorita parjolire viitoare !

Un infinit de labirinte suprapuse
Oprite deseori de mandra Geea,
De stele si zenit seduse ;
Cinismul ciclului ce a-ntrecut mareea !

Cum vantul plin de virtute si povesti
Nu poate opri din zbor cocorul,
Nici omul ratacind intre nadiruri ingeresti
Nu va uita inspre-nainte zborul !


......................................................................

Lesinul constiintei obosite

Lesinul constiintei obosite
Survine cu ecou si nepasare,
De parca sensul vietii mele adormite
Este lipsit de sens si de culoare!

........................................................


Pelicula gandiri-mi netezeste
A coardelor sclipire ingereasca,
Ce din tenebre adormite imi trezeste
Simtirea preacurata nelumeasca!

De ce mugurii apar taman atunci

De ce mugurii apar taman atunci
Cand mintea ti-e deschisa mai putin,
Cand iti dedici mai mult la prunci
Din timpul tau plin de pelin?

.............................................................

Cum doar poetii nu dorm niciodata
Si gandul lor etern prin chinuri,
Asa disting si piatra-naripata
Ce sapa-n inima noi rauri de veninuri!