Sistemul binar uman II

............................................................

Suntem sarea si piperul sistemelor solare
Ce-au asteptat venirea noastra,
Sa le scapam de rutinile milenare
Unde disparuse diversitatea maiastra !

Problema e-n noi si nu-n afara mintii haituite,
Pe cat de frumosi , pe-atat de meschini...
Unde este epilogul datoriilor platite ?
Pe cat de milosi, p-atat de haini !

Totul ne invata, ; e-atat de usor,
Clepsidra iubirii se poate opri...
Armonia luminii sa-nveti s-o adori
Putere vointei sa-ncerci sa o tii !

Un colaps ne paste mai devreme pe noi,
Natura-nteleapta invinge fiinta ;
Ea isi respecta ale firii nevoi,
Nu cade-n pacat cand cere dorinta !

Am fost praf de stele, acum luat de vant,
Zburam in deriva pe Terra albastra,
Nepamantescul mai poate salva scopul cel sfant...
Nu-i cale de-ntors din mizeria noastra !

Sistemul binar uman

Doua minti isi guverneaza trupul ;
Eul si sinele mentin balanta,
Una e luna, alta e lupul ;
Un aprig rege ce-si mustra instanta !

Cum doua stele impart acelasi sistem
Necolapsand una intr-alta,
Asa si noi, duali intr-un blestem
Cand gara preferam, cand halta !

Imensele hidrogenate traiesc in armonie,
Dar noi infimi si rupti de stele,
Clipim superiori in lumea vie
Lipsiti de-ntelepciunile efemere !

Graunte genetic al infinitului suntem
Facuti din inconstienta si materie neagra,
Contribuim la creatie atat cat putem
Visam ca istoria omului nicicand sa se stearga !

Avem mostenire sa ducem mai departe,
Dar se va pierde in neant ;
Nu e datorie, este realitate,
Sedentarismul nostru ignorant !

Detinem microuniversul cerebral
Si chipul cerului necunoscut,
Un suflet calator si abisal,
Dar Dumnezeu prin sita iubirii...
Vointa ne-a cernut !

Un test fara de tipare
Asa cum sorii se aduna laolalta
Si nu adera din respect la colapsare,
Cum un ciocan nu vrea lovirea-n dalta !

Cel Fara de Slabiciune priveste
Cum se-ncordeaza neuronii cenusii,
Dar in secret sorti-i cerseste
Triumful fiintei cu scopul de a fi !

..............................................

Al saselea raspuns...

La o cotitura a raului agitat am observat intaia oara ca cineva ma urmareste tacit, pervers, deplasandu-se exact in urma mea, exact pe urmele mele, cu timpul devenind chiar urmele mele! Aveam de indeplinit o misiune obisnuita pentru mine, aceea de a scapa teafar dintre cheiurile acelea salbatice, dar factorul psihologic a inceput sa ma-ncetineasca vertiginos, iar frica ce n-am cunoscut-o niciodata isi facea culcus pe sira spinarii cambrate. Cine putea sa ma urmareasca pe mine, cel care nu putea fi urmarit,spirit calit in fieraria iadului? Cine ? Dupa cateva zile de chinuri psihice am inteles : aroganta de a fi cel mai bun imi orbise ratiunea pura si ma aruncase in haurile singuratice ale ignorantei si increderii nemotivate in forte superioare inexistente ! Cel mai bun atu al meu devenise cel mai rau, aptitudinea imi devenise dusman ! Atunci am inteles, m-am linistit, m-am recules si am devenit eu urmaritorul...

Ne-am creat dupa chipul si asemanarea noastra

Ne-am creat dupa chipul si asemanarea noastra
Asa cum ne-am creat si Zeii
Si chiar pe Dumnezeu cel Mare!
Poate parea ireal, chiar haotic,
Insa divinitatea suntem noi si tot ce ne-nconjoara!
Ne-am privit in oglinda constiintei s-am inceput sa pictam
Tabloul intregii umanitati si chiar al universului.
Divinitatile si tot clericul misterios fac si ei parte din fond...
Multe minti luminate si-au dedicat viata gasirii lui Dumnezeu,
Gasiri soaptei, imaginii, dovezii palpabile, reale,
Dar tot ce-au gasit a fost sa se gaseasca pe sine
Ca suflet tanjind dupa Eul sau universal !
Ne este greu sa acceptam miracolul splendid al realitatii,
Intotdeauna cautam banalul intunecat ce nu exista.
Asa cum esti nemultumit de fericirea ce-o ai in palma
Si cauti inconstient uratul din afara spatiului tau intim,
Tot asa te lamentezi ca minunea este in alta parte
Si nu in tine si-n tot ce te-nconjoara.
Adulmec cerul cateodata, pe-nserat,
Ce-ngenuncheaza in fata Omului, facand matanii…
Iar intre el si munti sunt pasarile,
Intre munti si pamant sunt oamenii,
Intre oameni si abis sunt oceanele,
Iar intre toate acestea este sentiment si energie omeneasca.
Nimeni din vacumul infinit nu primeste atata respect si caldura,
Nimeni !
Oricat de dulce ne este pieirea si oricat de evidenta
Cred ca vom fi nemuritori ; ne vom intoarce printe stele
Caci ne este un dor cumplit de casele noastre celeste,
De fratii si surorile noastre ceresti !
Culoarea naste nonculoare, ca ragetul ce te surzeste,
Suntem vieti in seriale, suntem vantul ce vuieste !
Inima universului bate in a galaxiilor dale!

Nu-mi luati placerea de-a gandi

Nu-mi luati placerea de-a gandi
Prieteni vechi ce ati fraternizat cu noii,
Degraba comisii vor sosi
Cu totii infruntand rusinea ploii !

Ce ma sustine si m-aproba
Tocmai ea, ce spala de pacate lumea,
A pielii mele uda roba
Degraba a portii suflet inchidea !

Nu-mi cenzurati grauntele de cer
Ce-l vad a omului scapare,
Unde epic privea Homer
Printr-o orbire sclipitoare !

Lasati-mi fruntea sloboda sub tample
Si nu-ngraditi a soartei daruri sfinte,
Este palnia ce sufletu` mi-l umple ;
Prin crestet inima s-alinte !

Sa nu patesc ca alti flacai
Ce i-a rapus usor doctrina,.
Un trup prea mic, il el dulai;
De tineri le-au ascuns lumina !

Dar eu sunt otelit, prieteni dragi,
Ce poate cenzura un suflet ratacit ?
Oricat il rupi,oricat il tragi...
El nu-i aici, caci niciodata n-a venit !

....................................................

Al cincilea raspuns...

…ferestrele imi zambeau linistit, emanand caldura umanului din mine, din privirea mea tulbure si patrunzatoare; eram mai cald decat soarele in acea dimineata de vara tarzie, era chiar soarele, retraiam din patura patului meu strajer senzatiile copilariei fara griji, fara interdictii, fara interjectii, fara orar. Latitudinea trupului meu scolit in lupte interstelare era curbata spre interiorul sufletului inmiresmat si surprins de spectacol ! Simteam pana si mirosul prajiturilor de casa de pe Pamant, pana si aroma lor de vanilie si scortisoara ! Nu mai plansesem de multe sute de ani, dar in acea dimineata retrospectiva de un imens déjà vu am varsat lacrimi sarate de bucurie ! Am renascut !

Profesorii pe care nu i-am avut niciodata…

Profesorii pe care nu i-am avut niciodata…
Inca ii astept indecis pe treptele Universitatilor;
Nu va mai dura mult s-am sa ma ridic; e timpul.
E timpul sa ma resemnez cu autodidactismul meu precoce,
Caci asa cum raspunsul respiratiei nu-l da oxigenul
Nici raspunsul invataturilor nu il dau profesorii !
Dar oricat m-as trudi sa depasesc momentul
Nu pot uita ce a spus Maestrul Beligan intr-o aparitie :
- D-ar aparea langa mine acum, le-as cadea la picioare !
Desigur, Maestrul exprima dialogul intr-o alta conjunctura,
Insa fraza ce vizeaza elevul vesnic si recunostinta
M-a atins !
Sperante nu mai trag demult sa gasesc dascali in viata,
Dar celor care s-au inaltat de timpuriu la ceruri,
De m-ar onora cu prezenta vreodata, le-as cadea si eu la picioare !
De eram mai in etate as fi ascultat cu aviditate
Vocea nepamanteana a lui Eminescu,
Tenebrele plumburii ale lui Bacovia,
Versul alb al lui Nichita,
Natura lui Cosbuc s-a lui Alecsandri,
Munca titanica a lui Eliade,
Singuratatea ascetica a lui Cioran,
Filosofiile lui Blaga,
Iubirile lui Esenin,
Lumile splendide ale lui Herbert si Clarke,
Visele lui Jung si ale lui Freud,
Personajul psihologic al lui London,
Intrebarile lui Kant,
Viziunile lui Leonardo si ale lui Verne,
Energia lui Tesla si a lui Edison,
Luptele lui Miha s-a lui Stefan,
Nota miraculoasa a lui Mozart, Enescu si a lui Ciprian
Si multe alte capodopere ale umanitatii,
Contributii legendare ce ne-au adus in momentul prezent.
EI au facut-o !
Printre lacrimi retinute rostesc un efemer multumesc
Si sper intr-un dialog cu EI pe alte lumi, mai tolerante,
Mai armonioase, mai solidare,
Dar totusi sa semene cu a noastra !
Resimt povara studiului in singuratate,
Dar sunt in genunchi recunoscator Creatorului
Ca m-a facut sa inteleg ca nu inteleg nimic;
Stii ca nu stii nimic si de aici incepe totul!
Aceasta enigma a lipsei invatatorilor
Mi-a fost pregatita din timp de sorti,
Totul capata un sens cand iti adulmeci firul vietii.
In felul acesta am fraternizat cu natura,
Cu soarele si luna, cu necuvantatoarele si muntele,
Cu Energia ce ne sustine doar din dragoste pentru echilibru,
Cu lectura asiduua, cu incordari cerebrale de nedescris,
Cu tristetea primordiala si intelegerea adevaratelor valori,
Cu armonia si moralitatea ce conduc spre fericire,
Cu dragostea ce-ti umple inima de traire peste limita.
E tarziu, e miez de noapte si ma retrag
In monologuri stravechi cu Maestrii ce nu i-am avut niciodata !

Pe unde Sfantul Dumnezeu umbla

Obscurul plaiului ce-ncet adoarme
Imi da o pace inumana,
Capabil este sa imi sfarme
Razboiul mintii ce la ura ma-ndeamna !

Ma-mbraca cu a sa povata
Si ma primeste intre lunci,
De stele inima-mi agata ;
Ma-ntinde langa batranii sai prunci !

Care bradul cel semet ii este
Si izvorul si padurea,
Mari legende de povesti rupestre ;
Ce si-au ingropat securea !

Si d-atunci in pace vietuiesc
Doar armonie si spirit respirand,
De un copil pierdut ei intalnesc
Ii amintesc de vremea codrului cel bland !

Nu cer rasplata sau vis sau libertate,
Cu toate astea s-au nascut candva ;
Se straduiesc doar sa ne-arate
Pe unde Sfantul Dumnezeu umbla !

Si unde El a ras s-a plans
Vazand ce a creat la muritori,
Rupandu-l dintre coaste pe cel Uns
Sa ne salveze de ingeri tradatori !

A fost de-ajuns sau nu a fost
Ramane de vazut cand ma trezesc,
Ma urmareste-ntruna infernul fara rost ;
Ma mint mereu si-ndeajuns pacatuiesc !

Doar prin iubire sa mai am scapare,
Un ultim bastion spre izbavire,
O mostenire de la karma sclipitoare...
A noastra prin divinitate nemurire !

Al patrulea raspuns...

Lacrima din ochiul lebedei se prelinse usor in jos,dand penajului negru ca smoala luciri nepamantesti! Priveam uimit acest spectacol de o tristete absurda. Statea nemiscata in fata mea, doar la o rasuflare distanta, pironindu-ma pana-n maruntaiele privirii mele fixe si inlacrimate! Citeam o parere de rau...citea o parere de rau ! Eram din lumi diferite ; offfffff,Doamne, sa-ti gasesti raspunsul intr-o necuvantatoare!!!!S-a ridicat, cu o incetineala calculata si a zburat spre alte Planete albastre.......inca o mie de ani irositzi , inca un raspuns ce-mi arde inima !

Al treilea raspuns...

Ferestrele castelului parca-mi zambeau in acea dimineata plumburie, dar nu era asa,doar imi comunicau nemarginirea orizontului!Linistea nevazuta ma zdrobea din fiecare colt al imensului dormitor,din fiecare pata de culoare! Stapaneam o imensa planeta si nu ma puteam stapani pe mine insumi, ciudat nu? Si atunci m-a izbit: Nu eram eu de vina, era blestemata de putere in jurul careia ma inaltasem pe culmi pustii si aride, imense…atunci am plans pentru neputinta puterii mele si am inteles ca alinarea sufletului vine din dragoste si compasiune !

Raspunsul Planetei

Cu lupii si cu ursii prin paduri umblam,
Dormeam sub cer sa nu ne ploua,
Pe o planeta noua ne aflam
Ce ca o fiara ne-a-mpartit in doua !

S-a chinuit timp de milenii
Sa-si protejeze imensul de frumos,
Sa imblanzeasca in regat mesenii...
Sa nu reverse furii din raul tumultos !

Dar Omul lacom a tradat pe mama
Otravind sanul ce lapte ii dadea,
Pe diavol il posta la loc de seama
Si de durerea viului radea !

Atunci din sfer-albastra, serafima,
A devenit urgie fara ratiune,
Candva o mama ridicol de sublima
Acum o mare ucigasa izbucnind in spume !

Neobositi muncim a o distruge
O viata plina dupa alta viata,
In timp ce ura noastra curge
Ne va ucide intr-o simpla dimineata!

Dintr-un albastru si verde infinit
E un desert ce se infoaie-n dune,
Iar tot ce naste si simplu a iubit
Se va topi-n canicule nebune !

...........................................

Tu esti lumina , noapte sunt eu

Pluteam pe seara printre norii suferinzi
Si ma umpleam cu oxigen tomnatic,
De ai putea din ceruri sa te-ntinzi
M-ai intreba de cand ma simt gigantic !

De as fi limitat de trup
La tine n-as ajunge ;
Pana-n stele zboara urletul de lup
Si mii de ratiuni strapunge !

Asa si suflul meu fierbinte
Se catara pe stropi de ger,
In gratie solemna se destinde
Strivind a emisferei lacate de fier !

Tu esti lumina , noapte sunt eu,
Uniti prin incolorul dintre noi,
Ma simt un sfant din derbedeu
Primind in dar iubirea-ti cea de soi !

Incerc a pangari cat mai putin
Atingerea-ti de catifea domneasca,
Pierdut pe rataciri de cer, acum senin...
Primesc in dar iubirea sa se nasca !

.................................

Sagalnica privea dintre inalturi luna

Sagalnica privea dintre inalturi luna,
Ma studia cu neclintirea-I inumana,
Eu un graunte, ea o regina alba
Impartind reflexe – in noapte-I suverana!

Incerci fara regrete sa traiesti,
Dar te tradeaza urletul tenace !
Tu doar o fata ne arati,
Iar restul a-nghetat in neagra pace !

Ne pacalesti de mii de ani
Cu noi tristeti si calde romantisme,
Emani maree, vise si speranta ;
Esti a soarelui leagan de eufemisme !

In noapte iti intinde o raza de lumina...
Eu-n privilegi, dar oare-l meriti astrule ?
Noi asteptam in plina bezna,
Ne-arati calea prin ea, Sihastrule ?

.............................................

Te-ador nemurire absurda

...............................................

Cumplit blestem, amara soarta,
Sa nu ne regasim defel,
Popoare noi pe fond rebel…
Aceeasi cupa, alta toarta !

O viata peste alta viata
Si specii peste alte specii
Astazi se tarasc, ca melcii…
Unii se imbuiba, altora se face greata !

Pestii mici devin pestii mari
Si pestii mari devin pestii mici,
A istoriei cortina poalele ridici,
Privesti un apus, eroi legendari !


Te-ador nemurire absurda,
Ca Phoenix tu mori si renasti,
Chiar si lumina o-nghiti usor cand casti ;
Esti mersul divin pe planeta cam scunda !

Natura este trecutul, prezentul si viitorul

Natura nu da semnificatii,
Nu cunoaste sensul vorbelor lumesti,
Nu asociaza alfabetul cu definitiile
Si nu face din cuvinte o catastrofa…
Are un singur limbaj :
Limbajul vibratiilor si al sentimentelor !
Tot ce contine natura mama
A continut sau va contine vreodata,
Adevarata armonie la care unii tanjim ;
Iar altii nu stim ca exista.
Cand vom recunoaste fata de noi
Aceste adevaruri primordiale, apriori,
Avem sanse in imparatia fericirii.
Gandul mediocru si hain
Va dauna ridicol naturii,
Iar cel plin de gingasie
Ne va inalta pe noi si pe ea totodata !
Subestimam imens puterea de intelegere
A naturii, a apei, a florei si faunei,
A soarelui si a lunii.
Ea inregistreaza si trimite mai departe
Prin gene, prin verde, prin albastru…
Cum binele nu se pierde
Nici raul nu se pierde,
Doar se transforma in ce am semanat
Si asta vom culege !
Natura este trecutul, prezentul si viitorul,
Chiar in fata si in jurul nostru,
Nu trebuie decat sa privim cu gandul,
Cu sentimentul, cu lumina ochiului ce filosofeaza.
Ne invata si ne explica, gratuit,
Fara sa ceara inapoi, plina de inocenta,
Revarsandu-si fluviile sclipind a stiinta,
Ridicandu-si muntii rabdatori si intelepti.
Ea are codul genetic, noi il modificam,
Ea are raspunsurile, noi le complicam,
Ea are dragostea, noi o ridiculizam,
De am putea primi fara sa distrugem,
Fara sa ne dorim haosul si scepticismul…
Vibratia a tot ce cream sau distrugem
Influenteaza profound natura,
Iar tot ce creaza sau distruge natura
Influenteaza profound fiinta umana,
Suntem interdependenti
Si totusi atat de straini, de indepartati,
Precum copilul ce nu si-a vazut
De mii de ani mama…
Dar atunci cand o vom recunoaste
In sfarsit, avem sa exploram raspunsuri
Ce le-am cautat intreaga viata!
Si vom regreta fara margini
Prostia ce ne-a tinut captivi
In tarcul nostru plin de efemeritate,
Plin de mult si prost, mare si inutil,
Ura si invidie…
Rad cu lacrimi auzindu-ma,
Citindu-ma…
Mai e atat de mult pana atunci,
Caci stim , dar nu facem,
Gandim , dar nu aplicam,
Vrem, dar nu putem,
Vedem, dar nu putem atinge!
Sper sa traiesc momentul
In aceasta viata mozaicala,
Cand Natura si Apa Vietii
Ne vor devenii cei mai de seama
PRIETENI !

Al doilea raspuns...

…cetaceele imi sopteau sunete neintelese pentru mintea mea primitiva, si cat de mult imi doream sa pricep zbuciumul lor, cantecul lor, comunicarea fara limite, eram fericit ca puteam trai langa ele, respira langa ele, ca ma suportau cu atata stoicism, pe mine!!!!!! Primitivul bolnav de involutie, dar ma iubeau chiar si asa, in virtutea devenirii lor!!!!! O Orka maiestuasa, ucigasa in frumusetea ei, se apropie la mai putin de doi pasi si-mi spuse :
- Omule, tu ne-ai inteles si iubit neconditionat intotdeauna, de aceea am hotarat sa-ti facem un dar! De astazi inainte vom vorbi numai in limba ta…caci noi o stim foarte bine si intotdeauna am iubit ce ai spus despre noi si gandit despre noi!!!!!!!De acum incolo si tu esti un cetaceu, un rang suprem printre noi, bine ai venit!!!!! Impietrit, printre lacrimi grele si sarate, am imbratisat Orka, iar ea m-a imbratisat inapoi ; atunci am inteles ce inseamna dragostea suprema !

Eu as numi-o nemurire

Eroii mor, altii se nasc,
Un ciclu ce ne-a prins in plasa ;
Imensa si extrem de deasa,
Pepite pure din Damasc !

Eu as numi-o nemurire,
Dar e posibil cand se moare
Si fara urma ea dispare ?
Cat de sublim ne da de stire !

Deci vesnicul e impartit
Intre lumina si-ntuneric ;
Inventii si obscurul cleric ;
Dulcele infinit este finit !

Se construieste incontinuu,
O goana inspre nicaieri ;
De unde inghitim puteri,
Grele vieti convertite-n aluminiu !

Liant e moartea intr-o nemurire,
Absurd concept de existenta
Cladit p-a mintilor dementa ;
Intre milenii prin hieroglife...ne dam de stire !

Epoci fara inceput,
Unii pe altii ne interpretam
De nepatruns mistere adunam ;
Mii de labirinturi mai avem de strabatut !

..............................................................

Cinic si sentimental e greu

Pasim cu totii , dar oare ne si deplasam?
Nu noi suntem hoinari , ci drumul,
Ascuns cu mestesug in fumul
Lasat de dorul ce in inimi il caram !

Fiecare face o calatorie
Plina de pace si razboaie,
Plina de ganduri ce se-nfoaie ;
Nu vrem sfarsitul ca sa vie !

Nu acceptam un adevar mai cinic,
Nimic din ce e sincer si real.
Mintim pe noi si altii din fundal.
Fugim de viata-n mod luminic !

Intr-o vreme realitatea te deprima,
Intr-alta o gasesti senina.
De ce oare ziua-ti mai doresti lumina ?
Nu-ti subestima de sine stima !

Cand intelegi ciclul vietii
Pui d-oparte sentimentele,
Absentele, totusi mereu prezentele ;
Ori focul ori intensitatea ghetii !

Atunci cand ai inteles
Atunci intelegi mai putin,
Esti sange cald, nu esti divin ;
Pentru ingeri mereu esti in regres !

Cinic si sentimental e greu,
Nu poti balanta s-o sustii,
Din fericire e greu sa iti revii;
In neputinta intri mai mereu !

Moneda diminetii are multe fete,
Iar cea a serii si mai multe,
De simturile pot sa le asculte
Avem sa le aflam pe cele mai marete !

Un raspuns...

...cerul plumburiu imi zambea rece si distant, mahnit de purtarea superficiala si impura a omului efemer, nu ma puteam dezlipi de acest chip imens, zeiesc, magistral, imi vorbea, imi vorbea in suflet ca un tunet asurzitor; cu toate astea in jurul meu totul era incremenit si cufundat in liniste.Atunci am realizat ca mi se adresa doar mie, doar mie???dar de ce???de ce???ma simteam impur si superficial pana-n adancul tenebrelor, chiar mai departe, limbajul sau pur si profound isi scrijelea cu litere de foc mesajul sacru in inima mea pustie, nu va mai fi pustie de acum, cu siguranta, niciodata, fusesem ales de natura sa invat primul durerea sa milenara, atunci am plecat capul umilit de maretia Cerului, caci suferinta sa era infinit mai mare decat ifosele mele de impuritate umana, a fost prima zi cand am inceput sa ma rog la ceruri...

Suntem nostalgici pana la prostie

Suntem nostalgici pana la prostie,
O inventie din patern sarita
O temere cu acceleratie cumplita,
Nu face bine, curata birocratie !

In spatele ei se afla mult bine
Si mult rau si multa sete
De gand greu plin de regrete,
Trecuturi le-mpletesti, dar n-ai cu cine !

Iti bei lacrimi de durere
Si pe minti le bei mecanic,
Sa descoperi ca esti jalnic…
Nu vei mai gasi placere !

Fulgi de nea ti se aseaza
Pe o pleoapa aplecata,
E stresant de nemiscata…
Nu sunt fulgi, sunt neuroni ce mediteaza !

De cine va depinde viitorul
Si prezentul scris in nemiscare ?
S-a cuibarit in retina-mi salvatoare,
Printre nostalgii se-ntreaba calatorul!

Cand te privesti pe tine din afara
Si-ti construiesti o noua-nfatisare,
Constati ironica asemanare,
Intre o masca s-o figura clara !

Un gand se leaga strans de altul
Ca intr-o frica de singuratate,
Juvenilul sentiment de libertate
Devine spre abise saltul !

Nu cred in drumul spre trecut,
Dar cred in cel spre viitor,
Sinapsele imi urla-n cor:
Voi continua vointa sa-mi ascut !

Nu cel anostalgic va invinge
Cum pueril vor crede toti,
Doar omul intelegand marea,precum cei mateloti…
Pe ei nimic nu-i poate stinge !

Trebuie sa dau o replica divinului zenit

Incerc sa ma intind pe nisipul fierbinte
Ce-mi rontaie pielea la atingere,
Sunt singur intr-o multime tacuta ca zapada de pe creste
Si-ncerc sa-mi reglez privirea la orizont,
Dar retinei ii pare un usor afront !
Trebuie sa dau o replica divinului zenit,
Un mesaj, un cod ca sunt deja sosit.
Contemplu coasta ireala ce s-a unit cu cerul…
Se alapteaza cu nuanta azurie
Ce a imprumutat-o si apa din care s-a nascut
Si pestele si omul si ochiul meu pierdut.
Exista o rotire inumana a coltului de rai
Eu rotindu-ma in sens invers si advers
Ca mintea cand se roteste spre rau cand e de bine.
Caut polul opus a ceea ce mi se ofera
Spre a-mi intinde fiinta la maxim,
Iar gandurile sa le trezesc din amortire ;
Frumosul traieste, exista..
Si eu odata cu el.
Caut frumosul, deci exist,
Caut dragostea, deci gandesc !
Dar acum caut sa evadez spre anonim,
Cel care nu cunoaste egoismul si reprosul,
Interesul si nevoia, viciul si ura,
El doar exista !
El doar asteapta !
El nu stie, el nu cauta,
El doar percepe, percepe ideal frumosul si dragostea.
Ce pacat ca te saturi de anonim si armonie,
Asa cum razboiul se satura de pace
Si pacea de razboi.
Balanta vietii isi cere tributul de cald si rece,
Alb si negru, durere si placere.
Ahh, blestemata fii placere !
Ahh, blestemata fii durere !
Cand urc spre fericire,
Cand o doresc doar ca amintire.
Putin mai dureaza o pagina de recreere!

Dupa chipul si asemanarea Sa…

..........................................................

Dupa chipul si asemanarea Sa…
Mai colorat ireal nicicand n-am auzit,
Orbecaim pe sub stele asemenea
Frunzei sub licuriciul adormit !

Milioanele de ere s-au asezat
Peste celestul si divinul miez ;
Abia acum rasare ce s-a semanat…
Miracol cu scop sa delirez !

Ma mir cam zgomotos si rece :
- Nu-i cam tarziu iubita Mama ?
- Nu ne-ai lasat potopul sa ne-nece ?
E cam tarziu sa ne mai bagi in seama !

Tu stii mai bine, de-a pururi intre vise,
Noi saraciti in vesnicii si haruri ;
Dintre virgine si fericiri promise
Spasiti ne-am pomenit, cu iaduri si cosmaruri !

Cum ignorant bogatul pomeneste
Ca sufera de pofta de mancare,
Iar preotul pacatu-ti miluieste,
Uitand de dulcea si ‘curata-i’ desfranare,

Asa ne-ai pricopsit si tu, Marita Creatoare,
Cu zdrente groase-n plina vara,
Cu armonie seaca si plina de fervoare…
Cu-ntelepciuni ascunse-n plina seara !


Cum Domnul Cuza pulsul inimii ne lua
Si cobora din lumea sa olimpiana,
Langa imensul jilt ne aseza
Si la cuvant de muritor lua seama !

Asa si Cei mai mari ca el ar trebui
Sa se gandeasca inainte de-a crea,
Sa planga inainte de-a zambi…
Sa lase multe lumi langa o stea !

E fara rost progresul mintii noastre
Si culmea de-a atinge geniul ne-nteles,
Daca sideful imensei bolti albastre
De alte suflete si semeni este sters !

Cum doar talentul prinde viata cand e folosit
Si omului-i licareste atunci vointa,
Asteapta-o rezonanta a graiului grait
Sa-i stearga pentru-ntotdeauna umilinta !

Dupa chipul si asemanarea Ta
Ne-ai plamadit, dat viata si-ntr-o secunda parasit !
Infrigurati privim fara manta
Si ne-ntrebam : -Noi unde am gresit ?

Nici consternarea nu mai e mirare,
Nici existenta nu mai e mister,
Doar ne aflam ca ultima scapare,
A unui Imparat celest, cam suparat pe sfantu-i ienicer !

Insamantat a fost pamantul din trecut

Nu auziti cum bate inima petalei ?
Vibreaza aerul pana la muritori…
S-a prabusit prin maretia galei
De ingeri albi si-nseninati tenori !

Din ea va creste alta floare
Sa-nmiresmeze alte zeitati,
Pe cand vor naste alte lumi cu soare
Si baritoni saltand printre cetati !

Insamantat a fost pamantul din trecut
Cu tot ce-i mai de soi in Univers,
Doar noi dintr-o mandrie, frumosul l-am cernut
Nemultumiti de chipul nostru sters!

...................................................................

Coloanele infinitului

Gem planetele, martire pe-nrosite tepe

...........................................................................

Rauri de cuvinte vom asterne
Pe piatra noastra funerara,
Urmasii nostri a discerne
De a fost bine ce-am facut odinioara !

Nimic nu se termina, totul iar incepe ;
Spectacol odios in asfintit de universuri,
Gem planetele, martire pe-nrosite tepe,
Imagini crude cu felurite intelesuri !

Nu lipsiti lumea de voi!

Nu-ncetati vitejii mei,
Nu lipsiti lumea de voi!
Nu lasati ca anii grei
Sa va-nece-n sfinte ploi !

Putin a fost, imens mai este…
Carduri, carduri ne-adunam,
Caci deja s-a dus de veste ;
Grele lanturi faramam !

Noi putini, ei multi, demonici
Cantaresc cat tot pamantul,
Noi calare si destoinici,
Vom zbura cum zboara vantul !

Cu cerneala lacrimei vom scrie,
Pe calea noastra nesfarsita…
Cum suferinta transformam in vitejie,
Iar inima ne este implinita!

Cine-a zis ca-m disparut
S-a-nselat, necredinciosul,
Suntem specii din trecut
Cazuti din cer, cu pietrele ca abanosul!

...................................................................

Suntem vasul ce pupa-si ridica

Vasul se inclina suspendat,
Ridica pupa si priveste orizontul…
Totul pare-atat de-ndepartat,
Pricepe oare asta metalul de alge patat?

Poate mai bine ca mine
Poate mai profund ca noi,
Nu cauta stima de sine…
Iubeste doar marea prin ploi!

Ferice de lucruri tacute
Ca norii, ca muntii, ca apa,
De caii ce stiu sa asculte,
De ursi ce traiesc in padurile mute!

Totul are risc, totul are prêt,
Pierdem si castigam simultan;
Albastrul se scurge din Voronet
Puterea se stinge-n Titan!

Oceanul ramane stingher pe pamant
Cand visul ma poarta spre stele,
N-am sa sfarsesc in al terrei mormant…
Doar energie albastra intre nove rebele!

Dorinta mi-o cerne trecutul,
Unica siguranta ce-o avem asta viata…
Prin mainile noastre trecut-a si lutul,
Si somnul de dis-dimineata!

Ce este aflam ne-ncetat
Surpriza sau tristul ecou,
Ale mintii carari ce somnambuli am umblat,
Spre viitorul - al ratiunii hublou!

Suntem vasul ce pupa-si ridica
Printre grele-zambitoare talazuri,
Alunecam peste lumi desi ne e frica…
Succesul ramane sa scapi de necazuri!

Refuz sa tac, retras prin pesteri

.........................................................

Ma leg cu juramant divin
De parca asta-r fi d-ajuns,
Sa infloresc putin cate putin…
Sa urc pe calea destinata Celui uns !
La El raspuns sa fie oare ?
Incep sa ma-ndoiesc si rau ma doare !

Refuz sa tac, retras prin pesteri,
Umbrit de ganduri si resentimente,
Cand bantuit , cand haituit…
De constiintele-mi demente.
Dar urletul involuntar erupe ;
Isi casca gura cat o eternitate.
Cat poate corpul meu s-astupe
Din a gandului injusta dreptate ?

Doar pe sine s-a gasit !

Lasa-ma un ceas sau doua,
Chiar o viata de-ai putea…
Sa separ bruma de roua
Ce-mi ineaca inima !

Sunt satul din cale-afara
De misei si de cuvinte,
N-ai putea sa-mi lasi in gara
Versul meu cu daruri sfinte ?

Sa-l citeasca lumea toata,
Sa-l blesteme cine-o vrea,
Suflete sure de fata
Si barbati cu soarta grea !

Poate s-a` ivi doar unul
Cu privirea stinsa-n ganduri,
Sa ma numeasca nebunul,
Sa ma strige printre vanturi !

As primi in dar chemarea
S-am forma o alianta,
Vine-n ajutor si marea…
Fluturand prin val speranta !

Si padurea, chiar si piscul
Strajeri stau sa ne sustina,
Ne-ar privi ca obeliscul…
A Egiptului tulpina !

Toate cad goale si moi
Mai strain ca bratul doamnei,
Ma ridic trezit de ploi
Si sarut frunzele toamnei !

Adulmec justitiar
Izul greu al indecentei,
Ieri poet , astazi hoinar,
Sunt barajul decadentei !

Singur ca intotdeauna
Stingherit de social,
Ca-n desert imi caut duna,
Efemer simbol letal .



Sunt de-acolo, sunt de-aici ,
Mai conteaza inc-o viata ?
Pentru El suntem furnici,
Ce sub talpa se agata .

Doar un seaman d-as zari
Sau s-aud din nori venind,
Scopul mi-as indeplini,
Doar atata, doar zarind !

Dar nimeni nu se iveste,
Strunga mintii s-a strunit!
A tacut, nu mai jeleste,
Doar pe sine s-a gasit !

Doina mea

Imi curge prin venele negre de dor
O doina de jale cu suflet stravechi,
Ca pasarea rece prin pene de nor
Imi striga-n simtire prin mii de urechi!

Privesc asteptand venirea zeieasca
Sau focul sau apa sau vidul zambind;
Razboaiele mor sperand sa pluteasca
In irisu-mi gol de dragu-I palind!

Clipesc ascultand celescu-ti amar
Empatic in greaua confuzie-a vietii,
Ce mult semanam, tu cantec hoinar
Eu frate cu dacii, tu sange cu getii!

Incet, fara graba smulgi masca-nfierata
Si plina d-osande, peline dureri;
Ma lasi zabovind la soarta-ncercata
Privata de simple, umane placeri!


Tu fluieri ca vantul, Tu grai romanesc,
Jelesti jalea-ti dulce prin codrii batrani;
Dezmierzi umanul din mine prin praful ceresc-
Oglindesti divinul in biete, umane fantani!

Setea-ti sfanta de cei pacatosi ma mira
Si-mi umple inima de grea speranta,
Pana si doinele la visator venira
Nepricepand iubirea ce naste cutezanta!

Raman sa iti ascult durerea-ti surda,
Sunt monolit absent la ratiune,
Furate de Eol lacrimile zburda…
Adapa o doina de jale cu fermecatele-I strune!

Canarul mintii noastre stravezii

Canarul mintii noastre stravezii
Ce-a adormit iar p-o ureche,
Isi cauta acerb elizeele campii
Sa-si intalneasca promisa pereche !

El urla noapte-n luna plina
Si plange ziua inspre soare,
Sperand la noaptea cea senina
Si raza blanda ce nu doare !

Nu conteneste si nu plange,
Nu scrie si nu are glas,
Are idei in loc de sange
Ca ultim gand ce i-a ramas !

Vorbeste mult, dar oare se aude ?
Si cine-asculta la final ?
Instantanee de toamna surde
Ce se dizolva-ntr-un furnal !

Cunoasterea s-a estompat si doarme
La ce folos s-o tinem treaza ?
A obosit d-atatea karme
Si vieti, ce tot organizeaza !

Cum viersu-i se pierdea in vant
Prin pene moi si glasul stins,
Asa si ochiul meu carunt
Sa vada inc-o data s-a aprins !

Nu e canar, e minte stravezie,
Colibri mi-au cantat minuni candva,
Ca toata lumea asta roz sa stie
Ca mortul-viu isi canta doina sa !

Calauza fuse glasul cainelui tacut

Calauza fuse glasul cainelui tacut
Ce ma privea din poienita,
Oare ce-n viata n-am avut
De simt o frica de fetita?

Culorile imi par schimbate
Si curcubeul pare negru,
Candva cufere cu nestemate
Acum doar ghinde-n varf de cedru!

Cand imi revad trecutul adumbrit
De multa ceata si poveste,
Ma-ntreb ce rece-am parasit
De am primit a hulei zestre?

Sarat e visul meu cel dulce
Da viata si da moarte simultan,
Cum marea cata dragoste aduce
Si cata tragedie intr-un an!

Imi regasesc sfarsitul si-nceputul
In constiinte ce par din cer matanii,
Ce le-a furat dintre planete slutul
S-acum le tainuieste-n fundul canii!

De ce n-am crede-n vrajitoare,
De ce n-am crede-n zei pagani?
Cand sufletul ni-I chin in soare
Unde trudesc doar oameni spani!

Mi-e sete de lumina sclipitoare
Si vasta bruma de real,
De vise si sperante calatoare
De tot ce ne-a lasat mai bun Dedal!


............................................................................

Cand seara era dimineata

Cand seara era dimineata
Si dimineata era seara,
Iar cerul gales isi agata
A sa luna strop de ceara…

Eu paseam pe lumi amorse
Cautand ingerul vietii !
Il zaream chiar pe Zamolxe
Sau era profilul cetii ?

Ma trezeam din vis in vis ;
Ce usor devii doar visul !
Tu traiesti cum ti-a fost scris
Si te zbati sa fii invinsul !

Eu adulmec ursitorii
Ce naiv se cred divini,
M-au inscris cu varsatorii ;
Spini-s spini nu sunt ciulini !

Nu poti spune marii-albastre
Ca-i baltoaca de scaldat
Sau ca-s suflete-ale voastre
Ce respira cer curat!

Gloaba-I una calu-I alta,
Sa ne tinem in sa visul…
Una-i gara alta-i halta;
Nu mai face pe proscrisul!

Cand seara era dimineata
Si toate cele erau una,
Cand simti ca ingeri te rasfata
Incepi a deslusi minciuna !

Ea e care te trezeste…
Bine-ti face-adeseori,
De real iti pomeneste
Si din zbor tu te cobori !

Poate asta-i echilibrul
Prezis doar de Dumnezeu,
Cand cu vara cand cu frigul
Cand divin cand Prometeu !

Numai iubirea poate fi in stare

Tarana am cules marite soare,
Dar fost-a plamadita prea devreme…
Doar ce-am zarit a diminetii boare
Si ea zacea smerita intre perne!

Privea ciudat la chipul meu inchis
Intre lumina si ceruri boreale;
Paream un heruvim de Zei promis,
In alte vieti si-n alte lumi cu soare!

Era fara vesminte lucitoare,
O zana pura cum doar natura face…
Zarind-o viata imi devine sarbatoare;
Iar sangele iubirii se vrea un sclav tenace!

Numai iubirea poate fi in stare
Sa isi cladeasca melancolic si titanic;
Trairi ce te ineaca-n mare
Si patimi inumane ca-n mitul mesianic!

Era copilul ce isi slaveste un parinte,
Eram fiinta ce-a zamislit fiinta…
Inepuizabila dorinta intr-un ochi fierbinte,
Simteam pana-n tenebre a dragostei cerinta!

Sa imbratisez faptura mi-era greu,
Sa nu strivesc a Domnului feblete…
Cum in trecut strivea neabatut Tezeu,
Imperiul sau ajuns pe culmi razlete!

Curbura buzei semiluna odihneste,
Cel mai fierbinte zambet planetar…
Pupila-mi dilatata ii cerseste,
Imaginea de diva la timpul centenar!


Nemiscarea ei ma rascoleste furtunos;
O mie de gesturi intr-o-ncremenire…
Ma simt pierdut in lumea sclavului pios…
Ce-a strabatut destul si nu mai vrea trezire!

Am inceput a impleti imensele tandreturi,
Ce se formau sub palme tremurande…
Misterioase si rebele ca ale Irlandei ceturi,
Adanci si visatoare ca noptile plapande!

Nimic nu poate-ntrece-n frumusete
Virginul adevar al inocentei nesfarsite…
Sinceritatea o implor ca sa inghete,
Momentul de acum in Universuri infinite!

Aplec trupul de lut cel pieritor,
Peste esenta ce am fost slavit sa o-ntalnesc;
Aluatul nostru il framant cat mai usor,
Sa nu starnesc ca in Eden pacatul omenesc!

Eu sunt inceputul si tu esti finalul!
Sa nu lasam distante intre noi…
Cum plaja aurie isi primeste valul…
Cum frunza umple ale padurii brate goi!

Prelinsa ti se distinge faptura,
Printre redute-ascunse-n umeri speriati;
Cum ursul nu mai vede decat mura,
Ma simt invaluit in ochii tai inaripati!

Mocneste oxigenu-n jurul nostru,
Suntem cuptorul creatiei primordiale!
Suntem la inceputuri de mandra incercare…
Suflam din rasputeri in piepturile foale!

Lovim cu visele aerul incremenit;
Ne-nlantuim cu mii de brate cotropite…
Se scurse ziua-ntreaga si inca nu am ostenit,
Sa-mbratisam trupuri muritoare, pana si de Zei dorite!

Suprema simfonie o traim acum,
Sub note de suspine exigente;
Din instrumente se distinge rusinosul fum;
Mistuiti suntem in focul, privat de mari regrete!

Nu vom mai fi aceiasi niciodata,
Furati pe veci de pasiuni stelare…
Straini am devenit de toata marea ceata;
Ingenunchiati de armonia, iubirii legendare!

Suntem totul si nimic acum,
Ca si ingerii: nemuritori si muritori…
Inlantuiti Luceferi straini de vechiul drum,
Invidiati acerb de lumile cu sori!


E prima oara cand te vad iubito!
Lumina am primit de la iubire;
Perpetua ,dulce tristete-am parasit-o,
Primindu-te in dar ca nemurire!

Ascuns ni-i sufletul pagan

Ascuns ni-i sufletul pagan, asteapta o scanteie, ca sa se faca fan....
Tot rage si suspina, dar nu e leu, e pace si lumina…
Insala spre placere, dar nu e hot, e lacrimi si durere…
Sfarama cala barcii, dar nu e stanca, este-nceputul arcii…
Vibreaza in urlatu-i neumblat, dar nu e lup, e pui de dor inaripat…
Creeaza ape tulburi si adanci,dar nu sa pescuiasca,sa dee intelesuri vulcanicelor stanci…
Ascunde adevaruri din cele virgine,dar nu sa pacaleasca vii,s-aline misterul noptilor senine…
Caleste lama argintie,dar nu ca sa ucida,de frica tradatorul sa il stie…
Puterea-I slabiciune si slabiciunea ii este putere,nu pentru nemurire,pentru iubire ce vesnic ea se cere…
Ascuns ni-I sufletul pagan,asteapta pacea re-nflorita,cum moartea-asteapta omul span…
Dac-a contat vreodata,avem credinta cat o soapta,nu-mbatraniti o tinerete preacurata…

Un infinit de labirinte suprapuse

Cum soarele incalzeste in desert pustiul
Fara odihna si plin de mila creatoare,
La fel regenereaza incarcat de neclintire viul
Spre a obtine mult dorita parjolire viitoare !

Un infinit de labirinte suprapuse
Oprite deseori de mandra Geea,
De stele si zenit seduse ;
Cinismul ciclului ce a-ntrecut mareea !

Cum vantul plin de virtute si povesti
Nu poate opri din zbor cocorul,
Nici omul ratacind intre nadiruri ingeresti
Nu va uita inspre-nainte zborul !


......................................................................

Lesinul constiintei obosite

Lesinul constiintei obosite
Survine cu ecou si nepasare,
De parca sensul vietii mele adormite
Este lipsit de sens si de culoare!

........................................................


Pelicula gandiri-mi netezeste
A coardelor sclipire ingereasca,
Ce din tenebre adormite imi trezeste
Simtirea preacurata nelumeasca!

De ce mugurii apar taman atunci

De ce mugurii apar taman atunci
Cand mintea ti-e deschisa mai putin,
Cand iti dedici mai mult la prunci
Din timpul tau plin de pelin?

.............................................................

Cum doar poetii nu dorm niciodata
Si gandul lor etern prin chinuri,
Asa disting si piatra-naripata
Ce sapa-n inima noi rauri de veninuri!

Ce glorioasa vine iar frustrarea

Ce glorioasa vine iar frustrarea,
Ma-ntreb ranjind de s-a umplut paharul?
Ma-mbatraneste in nestire asteptarea...
Imi fac curaj la gandul infruntarii cu amarul!

Luptam cu insine pe cand uram pe altii,
Starile de spirit ale mintii vor vuii...
Dorim, dar nu vom deveni in veci inaltii-
Cei plin de empatia mortii printre vii!

Maine, gasi-vom aripa topita

Maine, gasi-vom aripa topita
De dulcele, fierbinte-obsedant,
Misel si incorect ranita
Pe cand visam ca ne-am gasit liant!

Speram prea sus adeseori
Uitand de realitate, juvenil,
Putin etern si ne vedem cocori!
Din carghiosul tarator senil!