Corul, de-l auzi incepi a tace,
Se propaga ca o unda fara sunet.
Un razboi pe timp de pace
Dintr-o haita primul urlet.
Pare-a fi vremelnicie
Ce cu seara iti ingheata,
Rasfaturile din pruncie
Care-n nervi ti se agata!
Nimenea inca nu stie
Cine-unde a dat tonul,
Jalnica endoscopie
Printre indii ca musonul!
Iti survine la ureche
Ca ideea ce inhiba,
Corul vast fara pereche
Chiar in temeri ti se-mbiba.
Toti il auzim cu totii,
Dar nici unul nu-ndrazneste
Sa infrunte din cer hotii
Si sa-ntrebe ce pofteste!
Chiar si zeii cei pagani
Nu pot ochii sa ridice,
De Olimpul sa-l farami
S-ar parea un timp propice!
E arhaic si subtil
Corul nostru fara nume,
In dureri fiind viril
Te-neaca-n cerebrale spume!
marți, 29 decembrie 2009
marți, 15 decembrie 2009
Despre iarna lui 2009
Daca ma gandesc bine niciodata nu am avut un raspuns suficient de bun pentru Sarbatorile de Iarna si mai totdeauna nu au fost cum m-am asteptat. Cand le visam de cu vara inca feerice si pline de poveste erau seci si pline de ger uscat, cand le asteptam circumspect veneau pline de mistic si de traditii. Povestea acestor sarbatori sfinte incepe de fapt cu iarna, cu nordul indepartat si misterios, cu ghetarii maestuosi arctici care-au fost la randul lor in pruncie zapada, cu imensele calote polare, eterne, unele mai albe decat barba lui Mos Craciun, altele mai albastre decat toate adancurile mediteranei, apoi susurul legendei coboara usor spre ecuator unde bratele reci, dar puternice ale iernii l-au primit pe Iisus nou nascutul, copilul sfant care avea sa rastoarne toate dogmele religioase si morale ale pamantului si avea sa puna altele in loc...pentru totdeauna!
In cinstea Lui si a puterii de purificare inalt valorica a fulgului de nea sarbatorim fara incetare iarna sarbatorile sfinte!
Eu personal alunec inevitabil si patetic spre maturitate, dar nimeni nu-mi poate fura imensele fericiri si trairi dumnezeiesti din copilarie cand asteptam electrizat sa vina Mosul, cand prima ninsoare abea vizibila ma transpunea instant in lumea viselor, cand iarna in toate splendorile ei reprezenta fericirea suprema, momentul unic, punctul de unde incepea cu adevarat bucuria fiecarui moment. Doamne, cat de hulpav puteam inghiti intregul tablou de sarbatori reci, dar sanatoase, cata exaltare ma putea cuprinde la auzul colindelor, cu cate emotie obsesiva asteptam Anul Nou de parca pana atunci viata fusese un calvar de munca, sclavagism si noroaie, iar acum venea eliberarea din lanturile durerii cauzate de plictiseala si nebanuit banal!
Am sa ma lupt cu maturitatea si grijile vietii nesfarsite, am sa inving rutina vietii obisnuite, niciodata renuntand la adevaratele bucurii si esente inmiresmate ale pamantului asa cum sunt si Sarbatorile de Iarna, mult iubitele momente asezonate permanent cu neaua faurita in dar pentru noi, muritorii, de Dumnezeu!
Am incercat si incerc permanent sa produc fericire, atat pentru mine cat si pentru ceilalti, sa traiesc momentul asa cum este el, acum prezent si imediat trecut, sa nu uit sa fiu uimit sau sa uimesc placut pe ceilalti, dar nu ma pot ridica nici la o miime de bucurie pura produsa de batrana iarna si de sarbatorile sale venite de nicaieri sau poate venite de pe o planeta mai in varsta ca cea terestra, careia I s-a facut mila de saracia noastra sentimentala, imprumutandu-ne astfel sfintele sarbatori!
Colindul a fost inventat de sufletul omenesc pentru caldura focului si cea a sufletului in armonie totala cu gerul de afara, aceste doua elemente imbinandu-se perfect intr-un joc de senzatii si placeri unice, de aceea nu pot exista unul fara celalat. Antagonia ne produce fericire, culme, nu? Nici pe departe, caci doar noaptea poate da farmecul zilei si numai ziua poate da mister noptii plina de meditatie si somn dulce!
Sa nu uitam a asculta colindul, intotdeauna sa-l avem aproape sa ne mangaie inima, sa ne dezghete sufletele, sa ne cheme aproape unul de altul, sa ne faca sa pricepem dragostea, sa nu uitam altruismul, sa nu uitam ca putem alege sa fim fericiti si sa aducem fericire pentru altii!
LA MULTI ANI FARA REGRETE, FARA TRISTETI, PLINI DE SARBATORI FERICITE!
In cinstea Lui si a puterii de purificare inalt valorica a fulgului de nea sarbatorim fara incetare iarna sarbatorile sfinte!
Eu personal alunec inevitabil si patetic spre maturitate, dar nimeni nu-mi poate fura imensele fericiri si trairi dumnezeiesti din copilarie cand asteptam electrizat sa vina Mosul, cand prima ninsoare abea vizibila ma transpunea instant in lumea viselor, cand iarna in toate splendorile ei reprezenta fericirea suprema, momentul unic, punctul de unde incepea cu adevarat bucuria fiecarui moment. Doamne, cat de hulpav puteam inghiti intregul tablou de sarbatori reci, dar sanatoase, cata exaltare ma putea cuprinde la auzul colindelor, cu cate emotie obsesiva asteptam Anul Nou de parca pana atunci viata fusese un calvar de munca, sclavagism si noroaie, iar acum venea eliberarea din lanturile durerii cauzate de plictiseala si nebanuit banal!
Am sa ma lupt cu maturitatea si grijile vietii nesfarsite, am sa inving rutina vietii obisnuite, niciodata renuntand la adevaratele bucurii si esente inmiresmate ale pamantului asa cum sunt si Sarbatorile de Iarna, mult iubitele momente asezonate permanent cu neaua faurita in dar pentru noi, muritorii, de Dumnezeu!
Am incercat si incerc permanent sa produc fericire, atat pentru mine cat si pentru ceilalti, sa traiesc momentul asa cum este el, acum prezent si imediat trecut, sa nu uit sa fiu uimit sau sa uimesc placut pe ceilalti, dar nu ma pot ridica nici la o miime de bucurie pura produsa de batrana iarna si de sarbatorile sale venite de nicaieri sau poate venite de pe o planeta mai in varsta ca cea terestra, careia I s-a facut mila de saracia noastra sentimentala, imprumutandu-ne astfel sfintele sarbatori!
Colindul a fost inventat de sufletul omenesc pentru caldura focului si cea a sufletului in armonie totala cu gerul de afara, aceste doua elemente imbinandu-se perfect intr-un joc de senzatii si placeri unice, de aceea nu pot exista unul fara celalat. Antagonia ne produce fericire, culme, nu? Nici pe departe, caci doar noaptea poate da farmecul zilei si numai ziua poate da mister noptii plina de meditatie si somn dulce!
Sa nu uitam a asculta colindul, intotdeauna sa-l avem aproape sa ne mangaie inima, sa ne dezghete sufletele, sa ne cheme aproape unul de altul, sa ne faca sa pricepem dragostea, sa nu uitam altruismul, sa nu uitam ca putem alege sa fim fericiti si sa aducem fericire pentru altii!
LA MULTI ANI FARA REGRETE, FARA TRISTETI, PLINI DE SARBATORI FERICITE!
luni, 7 decembrie 2009
O farama de suspin
Palmele tale sunt palmele mele, iubito...
Ti le daruiesc;
Poti face orice poftesti cu ele, nu-mi mai apartin.
Ochii tai sunt ochii mei, dragoste...
Oriunde privesti privesc si eu odata cu tine;
Sincronul perceptiilor se afla-n limitele constiintei iubirii...
Astfel dubiul suprem dispare, am devenit un intreg.
Indoiala este istorie, am fost oameni, iar acum am devenit ingeri.
Suntem lumina si stropii de ploaie, pentru a vedea lacrimile norilor
Ai nevoie de razele astrului incandescent.
Astfel devenirea iubirii misterioase intra-n faza suprema:
Existenta armoniei si pacea!
Oare ma auzi cand strig astfel de suspine?
Cu siguranta, caci suspinele tale sunt si suspinele mele, iti apartin,
Poti face orice poftesti cu ele!
Metafora existente dragostei nu se termina, nu se poate termina...
Ea doar incepe!
Ti le daruiesc;
Poti face orice poftesti cu ele, nu-mi mai apartin.
Ochii tai sunt ochii mei, dragoste...
Oriunde privesti privesc si eu odata cu tine;
Sincronul perceptiilor se afla-n limitele constiintei iubirii...
Astfel dubiul suprem dispare, am devenit un intreg.
Indoiala este istorie, am fost oameni, iar acum am devenit ingeri.
Suntem lumina si stropii de ploaie, pentru a vedea lacrimile norilor
Ai nevoie de razele astrului incandescent.
Astfel devenirea iubirii misterioase intra-n faza suprema:
Existenta armoniei si pacea!
Oare ma auzi cand strig astfel de suspine?
Cu siguranta, caci suspinele tale sunt si suspinele mele, iti apartin,
Poti face orice poftesti cu ele!
Metafora existente dragostei nu se termina, nu se poate termina...
Ea doar incepe!
luni, 2 noiembrie 2009
Falsa sau reala libertate
De-am fi nemuritori si-naripati
Si nepierduti in ganduri,
Aproape o viata in pace lasati
Si ciclic de semeni ajutati,
Ne-am prapadi in fericiri supreme,
Nu am baga in seama desfatarea,
Emotia din ziua pana-n noapte-ar geme…
S-ar pierde printre nouri rasuflarea!
Dar cum sa zbori cand lumea e o bolta
Tesuta-n mii de unde cerebrale?
Ca un navod isi cerne suflete cutezatoare…
Prizoniere in constiinte abisale!
Care-i concluzia finala
Ce n-i s-arata din trecut,
Si ne izbeste-n frunti cu fala
Sa nu uitam ca ne-a durut ?
Nu mai catati in zboruri efemere
Ce altii luminati nu au gasit,
Gustati din plin ce inima va cere
Si va implora sa ii dati la nesfarsit!
Si nepierduti in ganduri,
Aproape o viata in pace lasati
Si ciclic de semeni ajutati,
Ne-am prapadi in fericiri supreme,
Nu am baga in seama desfatarea,
Emotia din ziua pana-n noapte-ar geme…
S-ar pierde printre nouri rasuflarea!
Dar cum sa zbori cand lumea e o bolta
Tesuta-n mii de unde cerebrale?
Ca un navod isi cerne suflete cutezatoare…
Prizoniere in constiinte abisale!
Care-i concluzia finala
Ce n-i s-arata din trecut,
Si ne izbeste-n frunti cu fala
Sa nu uitam ca ne-a durut ?
Nu mai catati in zboruri efemere
Ce altii luminati nu au gasit,
Gustati din plin ce inima va cere
Si va implora sa ii dati la nesfarsit!
luni, 26 octombrie 2009
Multe bucurii fusera...
Doar cobra se cambreaza fara tihna
Un fulger negru fara de simtire,
Cand altii se cufunda in odihna
Ea se repede fara de gandire!
De ce exista cobrele Isuse?
Ca sa alunge fricile aduse
De un dragon scuipand neascultare;
De a trezi mandriile rapuse!
E mult frumos si e putin
Regretul il ascund in palma;
Bradul milenar si sfantul vin,
Fericirea dintre stele sa o cearna!
As fi vrut s-ating oistea
Si totusi e departe...
Nemarginirea mea se-nclina-n noapte
Sperand mereu tot mai aproape,
De lume, de ingeri, de cer, de soapte!
Iarna, fiord-salcam ce nu mai vii
Nu mai aduci in pieptu-ti rece,
Ghirlanda de alun pentru copii…
Astept fara suflare, zapada ta ce trece!
Multe bucurii fusera,
Mult Craciun in case,
Iar in suflet ne ninsera
Cu fulgi galbeni de matase!
Un fulger negru fara de simtire,
Cand altii se cufunda in odihna
Ea se repede fara de gandire!
De ce exista cobrele Isuse?
Ca sa alunge fricile aduse
De un dragon scuipand neascultare;
De a trezi mandriile rapuse!
E mult frumos si e putin
Regretul il ascund in palma;
Bradul milenar si sfantul vin,
Fericirea dintre stele sa o cearna!
As fi vrut s-ating oistea
Si totusi e departe...
Nemarginirea mea se-nclina-n noapte
Sperand mereu tot mai aproape,
De lume, de ingeri, de cer, de soapte!
Iarna, fiord-salcam ce nu mai vii
Nu mai aduci in pieptu-ti rece,
Ghirlanda de alun pentru copii…
Astept fara suflare, zapada ta ce trece!
Multe bucurii fusera,
Mult Craciun in case,
Iar in suflet ne ninsera
Cu fulgi galbeni de matase!
joi, 15 octombrie 2009
Cineva are sa ne judece
Padurea-I toata o risipa
Pamantul rage inspre surzi,
Distrugem un mileniu intr-o clipa…
Ce rost mai are sa te-ascunzi!
Ma dor privirile naturii
Si toate ale sale ghemuiri,
Taciunii ard crevasele padurii
Cum arde iadul in ceas de izbaviri!
Cine decide cine sa risipeasca,
Mareata mostenire a micii creaturi?
Cine-si aloca puterea sa vorbeasca,
Pe notele imensei uverturi?
Puterea-I jucarie in palma Sa divina
Si se uimeste cum toata omenirea,
Fatarnica Ii fura iluzia infirma…
S-asterne-n ceruri fara fast, mahnirea!
Cristalul mantuirii se destrama
Si mila Lui paleste in apus,
Ne amagim cu rugaciunea diafana…
Iertarea-I cruce soldatului rapus!
Cineva are sa ne judece,
Scapare avem sa cersim
Cum pacatosul cere aer sufocat de venin…
Efemer atunci avem sa ne iubim!
Pamantul rage inspre surzi,
Distrugem un mileniu intr-o clipa…
Ce rost mai are sa te-ascunzi!
Ma dor privirile naturii
Si toate ale sale ghemuiri,
Taciunii ard crevasele padurii
Cum arde iadul in ceas de izbaviri!
Cine decide cine sa risipeasca,
Mareata mostenire a micii creaturi?
Cine-si aloca puterea sa vorbeasca,
Pe notele imensei uverturi?
Puterea-I jucarie in palma Sa divina
Si se uimeste cum toata omenirea,
Fatarnica Ii fura iluzia infirma…
S-asterne-n ceruri fara fast, mahnirea!
Cristalul mantuirii se destrama
Si mila Lui paleste in apus,
Ne amagim cu rugaciunea diafana…
Iertarea-I cruce soldatului rapus!
Cineva are sa ne judece,
Scapare avem sa cersim
Cum pacatosul cere aer sufocat de venin…
Efemer atunci avem sa ne iubim!
miercuri, 30 septembrie 2009
luni, 21 septembrie 2009
Nicolae Cristea - A doua sa natura - Campion National Absolut BodyBuilding Clasic 2009
Poet si sportiv de performanta, fuziunea care m-a facut fericit! Multumesc tuturor pentru sprijin si consideratie...
"Un spirit liber nu poate fi invins!"
vineri, 11 septembrie 2009
9/11 2009 Modest omagiu
E trist, e mai mult de atat, e dezolant si pustiu..De ce ? Pentru simplul fapt ca sunt constient de puterea demonica de a ucide si a distruge a omului, indiferent de aspect sau de motivatie ! Ma depaseste, ma repugna, ma arunca intr-un canion pe luna, unde-mi pot plange in voie amarul si neputinta de a face ceva, de a interveni in vreun fel, de a avea o `putere mare` asa cum toti de dorim din cand in cand spre a spala rusinea si a infaptui Titanice morale.
Respir si totusi oxigenul imi lipseste din plamani, teama de a fi exact asa cum sunt reprezinta cosmarul ce m-a urmarit o viata intreaga, un las anonim care-si taraste umbra tacuta prin jungla urbana, rece si lipsita cu desavarsire de spirit, de sensibilitate…
De ce, de ce s-a ajuns la actiuni abominabile spre a stapani lumea prin puterea banilor ? De ce ? Acestea sunt singurele solutii de a avea o existenta pe valul bogatiei efemere, materiale ? Nu, aceasta este modalitatea fatarniciei si vanitatii fiarei din om, aceasta este hrana care alimenteaza bestia din sufletul omului, nu are legatura cu a domina sau a te imbogati, ci cu aroganta infinita de a putea obtine toate acestea si a umili, a chinui, a schingiui pana la dementa pe semenul tau, pe fratele speciei tale…pe TINE !
De ce lasi Doamne pe fii Tai sa produca amarul cel de pe urma tot fiilor Tai ? DE CE ? Ma simt parasit ca nisipul de un gram al umezelii, ca fiinta abia nascuta in lumea rece de mama sa, ca cerul de stele noaptea, ca padurea de copaci, ca ascetul de meditatie, ca preotul de credinta, ca pamantul de soare, ca focul de vant, ca indragostitul de frumoasa sa, ca geniul de inspiratie, ca vioara de corzi, ca Romania parasita de Eminescu…
Povestea existentei si selectiei naturale merge mai departe, insa pretul ce-l lasa in urma spre al sau `progres` innoureaza tot ce are aceasta planeta mai frumos : Natura, Suflet, Dragoste, Armonie ! Voi, cei care luati aminte la aceste frumuseti risipite, treziti-i si pe ceilalti la realitatea iubirii sau mai bine sa ne trezim noi insine, in felul acesta invingand singuratatea in multime !
O zi cenusie precum zapada din praf asternuta pe strazile New York-ului de atunci, zi in care capetele vor fi mereu plecate…Zi simbol al ororii umane, nu vom uita niciodata !
Respir si totusi oxigenul imi lipseste din plamani, teama de a fi exact asa cum sunt reprezinta cosmarul ce m-a urmarit o viata intreaga, un las anonim care-si taraste umbra tacuta prin jungla urbana, rece si lipsita cu desavarsire de spirit, de sensibilitate…
De ce, de ce s-a ajuns la actiuni abominabile spre a stapani lumea prin puterea banilor ? De ce ? Acestea sunt singurele solutii de a avea o existenta pe valul bogatiei efemere, materiale ? Nu, aceasta este modalitatea fatarniciei si vanitatii fiarei din om, aceasta este hrana care alimenteaza bestia din sufletul omului, nu are legatura cu a domina sau a te imbogati, ci cu aroganta infinita de a putea obtine toate acestea si a umili, a chinui, a schingiui pana la dementa pe semenul tau, pe fratele speciei tale…pe TINE !
De ce lasi Doamne pe fii Tai sa produca amarul cel de pe urma tot fiilor Tai ? DE CE ? Ma simt parasit ca nisipul de un gram al umezelii, ca fiinta abia nascuta in lumea rece de mama sa, ca cerul de stele noaptea, ca padurea de copaci, ca ascetul de meditatie, ca preotul de credinta, ca pamantul de soare, ca focul de vant, ca indragostitul de frumoasa sa, ca geniul de inspiratie, ca vioara de corzi, ca Romania parasita de Eminescu…
Povestea existentei si selectiei naturale merge mai departe, insa pretul ce-l lasa in urma spre al sau `progres` innoureaza tot ce are aceasta planeta mai frumos : Natura, Suflet, Dragoste, Armonie ! Voi, cei care luati aminte la aceste frumuseti risipite, treziti-i si pe ceilalti la realitatea iubirii sau mai bine sa ne trezim noi insine, in felul acesta invingand singuratatea in multime !
O zi cenusie precum zapada din praf asternuta pe strazile New York-ului de atunci, zi in care capetele vor fi mereu plecate…Zi simbol al ororii umane, nu vom uita niciodata !
vineri, 28 august 2009
VIS DE TOAMNA, VIS DE IARNA… dedicata lui Michael Jackson-29 August 1958, data nasterii sale
Vis de toamna, vis de iarna
Cine numara iluzii ?
E ca rugaciunea-n strana,
In neant simple confuzii !
Visul e ca si speranta :
Primul ce se naste, ultimul murind ;
Splendidul din el da cutezanta
Printr-o vasta armonie ratacind !
Ca si mintea cea flamanda de cultura
Ce se stinge ne-ncetat ca focul fara vant,
Cunoasterea hulpava ratiunea-mi fura ;
Preaplinul stiintei ma-ndreapta spre mormant !
Nu poti sti totul intr-o viata
Sau zece sau o mie,
Te amagesti ca vei iesi din ceata…
Inconstient, sfarsitul sa iti fie !
Caci inceputul sfarsitului e propria-ti regie !
Nu cauta sa fii perfect,
Ca luna iti ascunzi adevarata fata, privind spre vesnicie ;
Nici Dumnezeu nu-I chiar asa select !
Nu fii mahnit de neputinta,
Doar drumul pietatii conduce inspre rai ;
Educa-ti pofta de a stii printr-o vointa
Ce naste revolutii in al pamantului alai !
Iarasi Vocea comic imi vorbeste
Si asteapta un raspuns,
Tot realul imi paleste ;
Pana-n vis ea mi-a patruns !
Cauta si sfredeleste.
Tot destinu` mi-l innoada,
Ca un papusar papusa,
Val de chinuri in pleiada !
Cine numara iluzii ?
E ca rugaciunea-n strana,
In neant simple confuzii !
Visul e ca si speranta :
Primul ce se naste, ultimul murind ;
Splendidul din el da cutezanta
Printr-o vasta armonie ratacind !
Ca si mintea cea flamanda de cultura
Ce se stinge ne-ncetat ca focul fara vant,
Cunoasterea hulpava ratiunea-mi fura ;
Preaplinul stiintei ma-ndreapta spre mormant !
Nu poti sti totul intr-o viata
Sau zece sau o mie,
Te amagesti ca vei iesi din ceata…
Inconstient, sfarsitul sa iti fie !
Caci inceputul sfarsitului e propria-ti regie !
Nu cauta sa fii perfect,
Ca luna iti ascunzi adevarata fata, privind spre vesnicie ;
Nici Dumnezeu nu-I chiar asa select !
Nu fii mahnit de neputinta,
Doar drumul pietatii conduce inspre rai ;
Educa-ti pofta de a stii printr-o vointa
Ce naste revolutii in al pamantului alai !
Iarasi Vocea comic imi vorbeste
Si asteapta un raspuns,
Tot realul imi paleste ;
Pana-n vis ea mi-a patruns !
Cauta si sfredeleste.
Tot destinu` mi-l innoada,
Ca un papusar papusa,
Val de chinuri in pleiada !
miercuri, 19 august 2009
Florin Bogardo - Omagiu
Pentru mine Florin Bogardo reprezinta chintesenta nostalgiei vremurilor apuse. Desi nu am avut varsta maturitatii pe cand domnul Bogardo era in voga, atunci cand ii ascult melodiile superbe, cantate sau compuse de el, instantaneu ma transpun in trecut si sunt coplesit de o fericire si melancolie de nedescris, pana la lacrimi, se zbarleste parul pe mine si cad intr-o visare s-o placere meditativa de nedescris. Si atunci cand habar nu aveam ca dansul canta sau slagarele compuse de mintea sa libera se preling din difuzoare aveam aceleasi sentimente si aceleasi trairi produse intr-o fractiune de secunda!
Se pare ca-n ultima vreme Dumnezeu cheama in ceruri din ce in ce mai multe talente care ne-au fascinat de-a lungul timpului cu harul lor, dar poate ca El stie mai bine ca sa faca cu vietile noastre intortocheate si zbuciumate...Off, Doamne, ce vremuri tulburi ne oferi spre traire si supravietuire!
Ne-ai lasat multa tristete prin plecarea dintre cei vii spre cei drepti domnule Bogardo, dar mostenirea dumneavoastra nu va pieri niciodata din inimile noastre de romani, urmasi ai unor popoare mandre si puternice, ci ne va crea fericire si sentimente unice la fiecare auditie!
Vesnic omagiu pentru Florin Bogardo si Tatiana Stepa si pentru cat de multi altii, fara de care nu am putea supravietui!
Se pare ca-n ultima vreme Dumnezeu cheama in ceruri din ce in ce mai multe talente care ne-au fascinat de-a lungul timpului cu harul lor, dar poate ca El stie mai bine ca sa faca cu vietile noastre intortocheate si zbuciumate...Off, Doamne, ce vremuri tulburi ne oferi spre traire si supravietuire!
Ne-ai lasat multa tristete prin plecarea dintre cei vii spre cei drepti domnule Bogardo, dar mostenirea dumneavoastra nu va pieri niciodata din inimile noastre de romani, urmasi ai unor popoare mandre si puternice, ci ne va crea fericire si sentimente unice la fiecare auditie!
Vesnic omagiu pentru Florin Bogardo si Tatiana Stepa si pentru cat de multi altii, fara de care nu am putea supravietui!
sâmbătă, 15 august 2009
Visand visul
Pentru a-mi zugravi istoria
Inmuiam a mea geana
In cerneala cerului,
Proiectand o dara diafana!
Consumul ce il fac din mine ma uimeste ;
Cat de usor iau forma unui detinut!
Tot ce-am pacatuit doar sufletul plateste,
Asa de crunt nicicand nu m-a durut!
Ma-nec in ploaia rece de afara :
Eliberare si suspine simultan,
Era placut sa fie pentru prima oara
Sau doar o mie de inecuri intr-un an!
Doar raul se repeta din pacate
Pasind peste privirea-mi lacrimanda,
Ale mele de zei putinte ajutate
Si totusi al iadului repaos in suflet imi abunda!
Dar visul e salvarea,
Visand o neclintire ce ma-npinge,
De neoprit in umbra serii
Irevocabil spre locuri unde ninge;
Lasand in dar caniculele verii!
Inmuiam a mea geana
In cerneala cerului,
Proiectand o dara diafana!
Consumul ce il fac din mine ma uimeste ;
Cat de usor iau forma unui detinut!
Tot ce-am pacatuit doar sufletul plateste,
Asa de crunt nicicand nu m-a durut!
Ma-nec in ploaia rece de afara :
Eliberare si suspine simultan,
Era placut sa fie pentru prima oara
Sau doar o mie de inecuri intr-un an!
Doar raul se repeta din pacate
Pasind peste privirea-mi lacrimanda,
Ale mele de zei putinte ajutate
Si totusi al iadului repaos in suflet imi abunda!
Dar visul e salvarea,
Visand o neclintire ce ma-npinge,
De neoprit in umbra serii
Irevocabil spre locuri unde ninge;
Lasand in dar caniculele verii!
sâmbătă, 8 august 2009
Tatiana Stepa - Omagiu
Tatiana,
pionier al folkului si al inimii singuraticilor, noi, cei de pe urma care am mai ramas nu te vom uita niciodata.
Multumim pentru tot, pentru mostenirea lasata...off, tu voce de aur a sufletelor noastre in bataia vantului...ca el ai venit, ca el ai plecat, asa cum toti vom pleca intr-o buna zi!Dar ce bine ca nici unul dintre noi nu vom cunoaste acea zi de bucurie sau de tristete!
Cand cineva se nastea vechii daci plangeau in hohote, cand cineva murea vechii daci radeau si se bucurau. Nu stim daca radeau cu lacrimi sau nu...cum ar trebui sa facem noi in astfel de momente inexplicabile si fara definitie? Eu zic sa radem cu lacrimi si s-o ascultam intotdeauna cu bucurie pe cea care a fost un initiator al miscarii folk din Romania - Doamna Tatiana Stepa. Mergi cu bine inspre "acolo", te vom urma si noi cand va fi momentul nostru!
pionier al folkului si al inimii singuraticilor, noi, cei de pe urma care am mai ramas nu te vom uita niciodata.
Multumim pentru tot, pentru mostenirea lasata...off, tu voce de aur a sufletelor noastre in bataia vantului...ca el ai venit, ca el ai plecat, asa cum toti vom pleca intr-o buna zi!Dar ce bine ca nici unul dintre noi nu vom cunoaste acea zi de bucurie sau de tristete!
Cand cineva se nastea vechii daci plangeau in hohote, cand cineva murea vechii daci radeau si se bucurau. Nu stim daca radeau cu lacrimi sau nu...cum ar trebui sa facem noi in astfel de momente inexplicabile si fara definitie? Eu zic sa radem cu lacrimi si s-o ascultam intotdeauna cu bucurie pe cea care a fost un initiator al miscarii folk din Romania - Doamna Tatiana Stepa. Mergi cu bine inspre "acolo", te vom urma si noi cand va fi momentul nostru!
miercuri, 5 august 2009
Dragosta reprezinta secunda
Dragosta reprezinta secunda
Din timpul nostru infinit,
Ce-n iarna vietii poarta bunda
Frumosului ce n-am iubit!
Sa suportam noi nu putem
A dragostei ferice glas,
Cu toata vointa si puterea sa vrem
Nu razbim mai mult de primul pas!
A dragostei secunda
O viata lumineaza
Cand simti a ei putere
Tot timpul ce urmeaza!
Te-invie sens dar sensul
Nu viata ne indruma,
Ne-arata bucuria
De a privi in urma!
E frig, pustiu, dar minunat
Ma-mbat cu noaptea pastelata,
Sunt prins pe lumea din amurg...unde-am luptat;
Relicva dulce-zbuciumat.
De hoarde si triburi uitate.
De ce? Fost-am de inger blestemat!
Din timpul nostru infinit,
Ce-n iarna vietii poarta bunda
Frumosului ce n-am iubit!
Sa suportam noi nu putem
A dragostei ferice glas,
Cu toata vointa si puterea sa vrem
Nu razbim mai mult de primul pas!
A dragostei secunda
O viata lumineaza
Cand simti a ei putere
Tot timpul ce urmeaza!
Te-invie sens dar sensul
Nu viata ne indruma,
Ne-arata bucuria
De a privi in urma!
E frig, pustiu, dar minunat
Ma-mbat cu noaptea pastelata,
Sunt prins pe lumea din amurg...unde-am luptat;
Relicva dulce-zbuciumat.
De hoarde si triburi uitate.
De ce? Fost-am de inger blestemat!
marți, 14 iulie 2009
...................
Ma apasa nostalgia vremurilor apuse
Si sapa-n mine cratere insangerate,
Glorii si tristeti de timpul relativ rapuse
Cu lacrimi si suspine de foc ingemanate !
Cu ironie verbul a fi mi-l retraiesc,
Cat de misterios musteste amintirea..
Pe cerul negru imagini vechi sclipesc,
Reluand un film ce ma-nvatat iubirea !
N-am sa preget intrun regret si gand naiv,
Ci intro vasta si acuta implinire.
Recunoscator unui univers tardiv
De a ma naste dintr-un moft de fericire !
Si sapa-n mine cratere insangerate,
Glorii si tristeti de timpul relativ rapuse
Cu lacrimi si suspine de foc ingemanate !
Cu ironie verbul a fi mi-l retraiesc,
Cat de misterios musteste amintirea..
Pe cerul negru imagini vechi sclipesc,
Reluand un film ce ma-nvatat iubirea !
N-am sa preget intrun regret si gand naiv,
Ci intro vasta si acuta implinire.
Recunoscator unui univers tardiv
De a ma naste dintr-un moft de fericire !
sâmbătă, 11 iulie 2009
Intrebari
Ce ne lipseste ? De ce ne plangem mereu ? De ce suntem mereu nervosi si ne simtim singuri in multime ? De ce ne simtim captivi, ca niste puscariasi prinsi intre zabrele invizibile ? De ce ne plangem mereu de alimentatie, iar cuvintele natural si ecologic au devenit sterse si mincinoase ? De ce dam vina pe exteriorul nostru pentru toate necazurile si bolile ce ne inconjoara ? De ce ne obsedeaza cuvantul viteza cand in fapt ne taram unii spre altii intro aglomeratie si cu o incetineala incredibila ? Ce inseamna cuvantul-litera e-uri cu adevarat ? Ce inseamna cuvantul terorist cu adevarat ? Atatea cuvinte si fraze colorate, dar oare le intelegem cu adevarat sensul, stim ce inseamna pentru cei care le-au inventat ? De ce suntem atat de obsedati in a urma turma de roboti umani ? De ce cuvantul original a devenit o himera, iar toata lumea este la propriu Made in China ? Cum de au ajuns marile corporatii mai importante decat fiinta umana, decat propriul dumneavoastra copil ? Luam decizii in fiecare zi dar nu cele pe care le dorim, le simtim, le asteptam de multa vreme ! Desi traim in epoca informatiei si informaticii habar nu avem ce dorim, ce ne lipseste si de ce nu suntem fericiti !
Ce ne lipseste ? Ne lipseste puterea si vointa de a fi invingatori, de a contraataca dusmanul, oricare ar fi el, de a ne intari sistemul imunitar pana la limita noilor mutatii microbiene si a alimentatiei sintetice, puterea de a ne ajuta trupul si spiritul sa se oteleasca si sa reflecte superb raul lumii, vizibil sau invizibil…
Vointa de Putere a lui Nietzsche ar trebui pusa pe prima pagina a tuturor lecturilor, dar cine doreste asta, cine intelege asta ? Nimeni nu va vrea invingatori si inteligenti, depinde doar de dumneavoastra asta ! De ce egoismul si lacomia nu ne lipsesc niciodata ?
Nimic nu va poate invinge, decat propria dumneavoastra capacitate de a gandi !
Dar prea multe intrebari filosofico-stiintifice pentru o noapte ploioasa…Noapte Buna !
Ce ne lipseste ? Ne lipseste puterea si vointa de a fi invingatori, de a contraataca dusmanul, oricare ar fi el, de a ne intari sistemul imunitar pana la limita noilor mutatii microbiene si a alimentatiei sintetice, puterea de a ne ajuta trupul si spiritul sa se oteleasca si sa reflecte superb raul lumii, vizibil sau invizibil…
Vointa de Putere a lui Nietzsche ar trebui pusa pe prima pagina a tuturor lecturilor, dar cine doreste asta, cine intelege asta ? Nimeni nu va vrea invingatori si inteligenti, depinde doar de dumneavoastra asta ! De ce egoismul si lacomia nu ne lipsesc niciodata ?
Nimic nu va poate invinge, decat propria dumneavoastra capacitate de a gandi !
Dar prea multe intrebari filosofico-stiintifice pentru o noapte ploioasa…Noapte Buna !
joi, 9 iulie 2009
........................
Visând, întrezãrim prin doruri
Latente-n pulberi aurii
Pãduri ce ar putea sã fie
Si niciodatã nu vor fi.
Ce repede ard geniile…
Ca o cometa ii zarim si pleaca,
Ne inspira ramanand vedeniile
Ce se usuca intro piatra seaca!
Latente-n pulberi aurii
Pãduri ce ar putea sã fie
Si niciodatã nu vor fi.
Ce repede ard geniile…
Ca o cometa ii zarim si pleaca,
Ne inspira ramanand vedeniile
Ce se usuca intro piatra seaca!
miercuri, 1 iulie 2009
We All Michael Jackson
We All Michael Jackson
Tragand cu urechea la melodiile inconfundabile ale geniului ma simt onorat pentru privilegiul de a-l vedea de doua ori si asculta live tot de atatea ori: Concertul din 1992 chiar pe 1 Iulie parca(ce ironie a sortii) si din 1996, luna Septembrie din ce imi aduc aminte, ambele la Bucuresti. Am fost si sunt un fan adevarat, daca ma intelegeti ce vreau sa spun, asa cum sunt un fan Vangelis sau Jean Michel Jarre, fara lesinuri care te impiedica sa-I admiri, fara sa cred mizeriile si barfele puerile din media destinate functionarii mediei, fara sa ma confund cu el sau cu viata lui personala care ar trebui sa ramana personala asa cum si a dumneavoastra trebuie sa ramana tot personala, efectiv am ascultat si privit cu mult respect un om plin de talent pur care nu a incetat niciodata sa ne uimeasca cu noi senzatii si sentimente de admiratie si iubire! A fost unul dintre vortexurile unice spirituale care reusea de fiecare data sa aduca la acelasi punct comun milioane de suflete prin muzica si dansul sau, sa umple de uimire si incremenire inimile noastre avide dupa frumos ca si cand s-ar fi adresat uneia singure, cata unicitate…
Atunci cand il auzi cantand sau ii privesti magia pasilor de dans nu te poti gandi la el decat ca la un revolutionar profesor care-ti ofera pe tava ceea ce numai ingerii pot oferi sau alte genii ale umanitatii: dragoste si armonie pura, aceste aspecte ale vietii care ne lipsesc mai mereu si pe care le avem si simtim in prezenta maestrului. De aceea nu ma hazardez spunand ceea ce altii au spus inaintea mea si carora le multumesc: cu totii suntem Michael Jackson!
Viata merge mai departe, cu sau fara oameni geniali, cu sau fara Michael Jackson, dar sa luam aminte la actiunile Marelui Ziditor al Universului care adeseori ii ia pe cei mai buni dintre noi in Imparatia Sa si ii lasa pe cei rai in Imparatia noastra. De ce? Poate ca El stie mai bine acest lucru, dar sa se fereasca de mine cand am sa-L intreb cu ochii plini de vid pironiti in ochii Lui si sufletul plin de amaraciune si foc purificator pironit in sufletul Lui: - De ce,Doamne, de ce? Dar desigur, spunand aceste lucruri ma simt deja depasit de situatie si stiinta…Suntem mici la stat, dar infiniti in spirit si nu cerem nimanui socoteala pentru pacatele noastre omenesti si pentru actiunile noastre scapate adeseori de sub control!
Jalea inca-mi mistuie farama de suflet bun care mi-a mai ramas la gandul obsesiv deja ca inca un om bun a disparut, dar stiu ca sunteti alaturi de mine si asta ma umple de vointa, de speranta…si eu sunt alaturi de voi! Mostenirea invatatorilor nostri nu poate disparea niciodata!
We All Michael Jackson!
Tragand cu urechea la melodiile inconfundabile ale geniului ma simt onorat pentru privilegiul de a-l vedea de doua ori si asculta live tot de atatea ori: Concertul din 1992 chiar pe 1 Iulie parca(ce ironie a sortii) si din 1996, luna Septembrie din ce imi aduc aminte, ambele la Bucuresti. Am fost si sunt un fan adevarat, daca ma intelegeti ce vreau sa spun, asa cum sunt un fan Vangelis sau Jean Michel Jarre, fara lesinuri care te impiedica sa-I admiri, fara sa cred mizeriile si barfele puerile din media destinate functionarii mediei, fara sa ma confund cu el sau cu viata lui personala care ar trebui sa ramana personala asa cum si a dumneavoastra trebuie sa ramana tot personala, efectiv am ascultat si privit cu mult respect un om plin de talent pur care nu a incetat niciodata sa ne uimeasca cu noi senzatii si sentimente de admiratie si iubire! A fost unul dintre vortexurile unice spirituale care reusea de fiecare data sa aduca la acelasi punct comun milioane de suflete prin muzica si dansul sau, sa umple de uimire si incremenire inimile noastre avide dupa frumos ca si cand s-ar fi adresat uneia singure, cata unicitate…
Atunci cand il auzi cantand sau ii privesti magia pasilor de dans nu te poti gandi la el decat ca la un revolutionar profesor care-ti ofera pe tava ceea ce numai ingerii pot oferi sau alte genii ale umanitatii: dragoste si armonie pura, aceste aspecte ale vietii care ne lipsesc mai mereu si pe care le avem si simtim in prezenta maestrului. De aceea nu ma hazardez spunand ceea ce altii au spus inaintea mea si carora le multumesc: cu totii suntem Michael Jackson!
Viata merge mai departe, cu sau fara oameni geniali, cu sau fara Michael Jackson, dar sa luam aminte la actiunile Marelui Ziditor al Universului care adeseori ii ia pe cei mai buni dintre noi in Imparatia Sa si ii lasa pe cei rai in Imparatia noastra. De ce? Poate ca El stie mai bine acest lucru, dar sa se fereasca de mine cand am sa-L intreb cu ochii plini de vid pironiti in ochii Lui si sufletul plin de amaraciune si foc purificator pironit in sufletul Lui: - De ce,Doamne, de ce? Dar desigur, spunand aceste lucruri ma simt deja depasit de situatie si stiinta…Suntem mici la stat, dar infiniti in spirit si nu cerem nimanui socoteala pentru pacatele noastre omenesti si pentru actiunile noastre scapate adeseori de sub control!
Jalea inca-mi mistuie farama de suflet bun care mi-a mai ramas la gandul obsesiv deja ca inca un om bun a disparut, dar stiu ca sunteti alaturi de mine si asta ma umple de vointa, de speranta…si eu sunt alaturi de voi! Mostenirea invatatorilor nostri nu poate disparea niciodata!
We All Michael Jackson!
sâmbătă, 27 iunie 2009
Michael Jackson, Regele muzicii si al dansului - Tribute
Michael Jackson, Regele muzicii si al dansului - Tribute
Am spus mai devreme ca noi l-am omorat pe Michael; cu toate ca este cu sens simbolic chiar am facut-o si am sa justific de ce. Nu noi la propriu si nu noi cei de fata, ci prin ignoranta noastra si faptul ca nu l-am mai promovat si ascultat atatia ani si noi am contribuit. Acum sa vorbim un pic de cei care de prin 1993 incoace i-au facut viata lui Michael un cosmar oribil cum nu ne putem imagina si cum nu doresc la nimeni, un rege tratat ca ultimul criminal al societatii, tarat prin tribunale cu catuse la maini si la picioare ca si ocnasii sclavi in saline, fotografiat in public in toate ipostazele si zonele posibile(la propriu) pentru a fi folosite ca probe atunci cand presupusii copii molestati(aurolaci luati de pe strada, drogati si cu mucii la gura atarnand, total inconstienti de jocul inuman in care au intrat) trebuiau sa recunoasca zonele sau parti ale zonelor intime atunci cand erau `cu brutalitate molestati` de fiara Michael!! Sincer, nu numai ca nu cred o iota din tot acest spectacol satanic facut pentru a distruge un mit si a-i fura banii, dar sunt convins ca acest artist nu ar fi fost in stare sa omoare o musca in stare de coma, daramite sa imobilizeze copii ai strazii cu brutalitate si sa-i violeze(iar acum presupunand prin absurd ca ar fi o bruta violatoare de copii nu putea frate sa-si procure ceva mai curat si de soi, chiar gasea placere in toti zlatarii de pe strazi, asta apropo si de copilul din Romania)! Nu vreau sa supar pe nimeni cu opiniile mele, dar consider ca sunt de bunul simt al realitatii, iar cei care au crezut sau cred inca in faptul ca Michael este un molestator de minori se afla demult sub influenta imensa a mass mediei care-I manipuleaza fara scrupule spre minciuni si spectacole grotesti!
Odata cu umplerea mediei de aceste informatii infecte si neadevarate oamenii au inceput sa aiba dubii in legatura cu Michael si sa adere la opinia generala si gregara cum ca el ar fi intrun fel sau altul, oricum nu cel real, ceea ce a dus la denigrarea imaginii sale si a valorii sale care au trecut pe un loc secundar, chiar inexistent. Asa ca din Regele Popului si al dansului omul a devenit un animal violator de copii, freaky si plin de groaza. Odata aceste aspecte puse la punct nemernicii (aici este o grupare mai mare de `e foame de bani baeti` printre care sunt si avocatii care au sarit ca scorpiile la miros de branza frantuzeasca, caci asa miros banii in capul lor retardat) au avut deplina libertate sa-l sece cu amenintari si zeci de capete de acuzare pana i-au distrus personalitatea si i-au golit conturile. Stiti ca nici pana in aceasta zi nefasta aceste capete de acuzare nu au fost dovedite? Mai mult de atat, omul a fost achitat de toate tonele de acuzatii marsave aduse..ce-mi pare supraomenesc la Michael este ca nu a avut un act de mica violenta la adresa lor, o injuratura, o amenintare, o sfortare cat de mica impotriva acestor vesnic mincinosi care fura de la cei care fac banii cu geniu si multa munca. Fara nici un fel de remuscare va zic voua prieteni : daca vreodata as fi trecut prin zece la suta sau mai putin din ce a trecut Michael mi-as fi folosit toata puterea, vointa, banii si nervii din sange pentru a-I sterge de pe fata pamantului pe acesti sacali care nu asteapta decat o portita sau o barfa pentru a intra cu bocancii plini de noroi in viata si sufletul tau si a te distruge ca pe un nimic pentru bani, care nici macar nu sunt ai lor..ahh, blestemati sa fie in veci…
Acum trecand peste blestemele cu argintu viu si sa-ti crape ficatii de bastard vreau sa va spun in cel mai sincer mod ca am inima plina de lacrimi si de tristete la gandul care-mi vine inevitabil in minte continuu: Michael a disparut si nu va mai reaparea niciodata, s-a evaporat ca apa uitata la fiert, te-ai poticnit o clipa si gata, trupul ca si apa au disparut…si ramai mut de uimire pentru o clipa infinita…
De aceea am spus simbolic ca si noi l-am omorat, pentru ca l-am abandonat si am aderat intr-un cor de papagali la opinia publica gogonata, iar el cazand de atat de sus si nesustinut de nimeni, nici chiar de familia lui daca va vine sa credeti care oricum s-a dovedit o familie de tampiti de la inceput pana la sfarsit si nu stau acum sa comentez ca ma enervez si mai tare, umilit, parasit, cazut in dizgratie, cu stima de sine la pamant, cu mandria calcata in picioare, dupa ani si ani de carcera sufleteasca a parasit aceasta lume, intr-un fel murind mai degraba de inima rea cum se spune decat de un stop cardiac datorat suprasolicitarii pregatirilor pentru concertele ce aveau sa vina. Consider ca tot acest show absurd si mincinos i-au rapit Regelui cel putin 15 ani de viata; stiu ce vreti sa-mi spuneti si am sa va raspund si la aceasta intrebare.
Lui Michael nu-I `cadea` nici nasul asa cum ne luam noi la misto cand eram mici si nici nu-si punea metri cubi de piele pe corp sa devina alb. El avea problemele lui psihice si visurile lui si am sa le comentez un pic pe intelesul tuturor care sunt interesati. Omul provenind dintr-o familie saraca de mineri, intr-o comunitate exclusiv alcatuita din oameni de culoare marginalizati, care la randul lor au avut bunicii asupriti de albi si care la randul lor au avut strabunicii sclavi pe plantatie( de aici si vorba romaneasca) si ceilalti alti sclavi sub presiunea omului alb s.a.m.d. fara sa vrea a dorit sa devina alb, pentru ca omul alb era mai puternic ca omul negru care era tatal lui, el , familia lui, prietenii lui..ajungand sa aiba mijloacele financiare necesare chiar a incercat la propriu sa devina alb, dar nu prin mijloacele idioate si sf care s-au vehiculat, ci prin tratamente studiate de medici si preparate special pentru asta, consumate pe cale bucala sau prin injectare subcutanata sau intravenoasa. In afara de acest vis care in timp s-a transformat intr-un cosmar si ulterior intr-o problema psihica Michael a mai avut un vis, acela de a trai vesnic sau cat mai mult, de a fii vesnic tanar, de a fi Peter Pan, copilul care nu imbatranea niciodata si care avea libertatea data de soarta sa faca toate prostiile din lume si sa se distreze la infinit…un copil de poveste pe care regele l-a idolatrizat la propriu; de aici si casa de vis pe care a construit-o sub emblema tineretii fara batranete si copilariei fara maturitate: Neverland, domeniu care din ce am inteles ultima oara datorita lipsei de fonduri de intretinere ar putea disparea din mostenirea familiei Jackson…oribil, absolut oribil, asa cum pe vremuri plateai funcirea pana la ultimul banut si ramaneai sarac lipit tot asa statul modern si plin de libertati doar pe hartie iti ia si pielea de pe tine. Acum ramane de vazut ce si cum se va intampla; oricum nu sta in puterea noastra!
Revenind la copilul ce a dorit mereu sa fie si dorinta de a ramane vesnic tanar, dorinta care multi dintre noi o impartasesc daca nu chiar toti, a deviat de la frumos si usor, usor Michael a cazut pe drumul efemer si alunecos al obsesiilor si lipsit de real. A ajuns sa doarma in camere create sub presiune atmosferica de inalta altitudine si imbogatite cu oxigen, sa poarte manusi in permanenta pentru a nu contacta virusi si bacterii, sa umble cu masca de purificat aerul nociv si poluat de afara pentru a nu-I imbolnavi plamanii si in final autoizolandu-se de lumea exterioara in ideea pastrarii unei tinereti efemere. Regele a fost un geniu fara discutie, parerea mea, si ca orice geniu avea aspecte excentrice care usor au trecut in fobii si obsesii, lucruri care indiscutabil au contribuit la distrugerea lui, dar nu neaparat si la moartea sa. O spun deschis ca acest om a murit de umilinta si singuratate infinit mai mult decat de obsesiile lui cu tratamente de intinerire sau albire a pielii, dar……..ce mai conteaza acum, regele e mort, iar toate astea ar fi folosit cat era inca in viata. Doamne, efectiv a murit dragii mei, a murit si nu va mai reveni niciodata, a devenit esenta pura, un suflet ratacit in gradinile Domnului, nu-l vom mai revedea niciodata. Pare absurd, dar am impresia ca indiferent daca l-am cunoscut sau nu, iubit sau nu, urit sau nu, ascultat sau nu, contemporan sau nu cu el pe toti ne trece un fior gheata pe sira spinarii la gandul ca acest om a murit, iar emotia este de nedescris!
Consider ca acest supraom a inspirat, inspira si va inspira la nesfarsit lumea muzicii, a modei si a dansului indiferent de nivel sau pretentii; cand vei aminti de Michael Jackson te vei opri meditand la aceasta enciclopedie a artei si frumosului si vei culege roadele unui geniu. Aceasta celebritate de neimaginat nu va muri cu adevarat niciodata. Candva, in 1977 a murit primul Rege al dansului, muzicii si modei: Elvis, iar a cum a murit al doilea rege al acelorasi arte: Michael. De-a lungul istoriei au existat talente, personalitati si artisti mari, dar peste toti plutesc doar doi regi: Elvis si Michael! Pacat ca au murit denigrati si parasiti de toti prietenii falsi, trecuti usor de gloria care i-a consacrat, insa ce importanta mai are prietenii mei dragi, cand mostenirea lor de arta pura ne va bucura si invata pe noi si pe toti care vor veni dupa noi, indiferent de nivelul lor artistic sau cultural.
Dedic aceste insignifiante si puerile cuvinte acestu-I profesor pe care nu l-am avut niciodata, dar care ma va inspira pana la sfarsitul zilelor si pe care-l voi iubi fara pic de indoiala pana cand, la un moment dat voi deveni si eu esenta pura si ma voi ridica la ceruri urmandu-mi Regele si poate cu putin noroc am sa-l intalnesc acolo…
Pentru tine Michael, cel mai mare showman al tuturor timpurilor, omul cu cea mai mare influenta asupra publicului…milioane de oameni isi acordau respiratia la unison cu a ta, respirau odata cu tine si au murit un pic odata cu tine..aceste cuvinte nu-mi pot alina pierderea ta, dar pot sublinia un alt fapt:
- King of Pop, moartea ta nu va fi in zadar, ti-o garantez maestre! Rest in peace!
Jack aka Nicolae Cristea, poetul care se zbate intre animal si fiinta umana…
Am spus mai devreme ca noi l-am omorat pe Michael; cu toate ca este cu sens simbolic chiar am facut-o si am sa justific de ce. Nu noi la propriu si nu noi cei de fata, ci prin ignoranta noastra si faptul ca nu l-am mai promovat si ascultat atatia ani si noi am contribuit. Acum sa vorbim un pic de cei care de prin 1993 incoace i-au facut viata lui Michael un cosmar oribil cum nu ne putem imagina si cum nu doresc la nimeni, un rege tratat ca ultimul criminal al societatii, tarat prin tribunale cu catuse la maini si la picioare ca si ocnasii sclavi in saline, fotografiat in public in toate ipostazele si zonele posibile(la propriu) pentru a fi folosite ca probe atunci cand presupusii copii molestati(aurolaci luati de pe strada, drogati si cu mucii la gura atarnand, total inconstienti de jocul inuman in care au intrat) trebuiau sa recunoasca zonele sau parti ale zonelor intime atunci cand erau `cu brutalitate molestati` de fiara Michael!! Sincer, nu numai ca nu cred o iota din tot acest spectacol satanic facut pentru a distruge un mit si a-i fura banii, dar sunt convins ca acest artist nu ar fi fost in stare sa omoare o musca in stare de coma, daramite sa imobilizeze copii ai strazii cu brutalitate si sa-i violeze(iar acum presupunand prin absurd ca ar fi o bruta violatoare de copii nu putea frate sa-si procure ceva mai curat si de soi, chiar gasea placere in toti zlatarii de pe strazi, asta apropo si de copilul din Romania)! Nu vreau sa supar pe nimeni cu opiniile mele, dar consider ca sunt de bunul simt al realitatii, iar cei care au crezut sau cred inca in faptul ca Michael este un molestator de minori se afla demult sub influenta imensa a mass mediei care-I manipuleaza fara scrupule spre minciuni si spectacole grotesti!
Odata cu umplerea mediei de aceste informatii infecte si neadevarate oamenii au inceput sa aiba dubii in legatura cu Michael si sa adere la opinia generala si gregara cum ca el ar fi intrun fel sau altul, oricum nu cel real, ceea ce a dus la denigrarea imaginii sale si a valorii sale care au trecut pe un loc secundar, chiar inexistent. Asa ca din Regele Popului si al dansului omul a devenit un animal violator de copii, freaky si plin de groaza. Odata aceste aspecte puse la punct nemernicii (aici este o grupare mai mare de `e foame de bani baeti` printre care sunt si avocatii care au sarit ca scorpiile la miros de branza frantuzeasca, caci asa miros banii in capul lor retardat) au avut deplina libertate sa-l sece cu amenintari si zeci de capete de acuzare pana i-au distrus personalitatea si i-au golit conturile. Stiti ca nici pana in aceasta zi nefasta aceste capete de acuzare nu au fost dovedite? Mai mult de atat, omul a fost achitat de toate tonele de acuzatii marsave aduse..ce-mi pare supraomenesc la Michael este ca nu a avut un act de mica violenta la adresa lor, o injuratura, o amenintare, o sfortare cat de mica impotriva acestor vesnic mincinosi care fura de la cei care fac banii cu geniu si multa munca. Fara nici un fel de remuscare va zic voua prieteni : daca vreodata as fi trecut prin zece la suta sau mai putin din ce a trecut Michael mi-as fi folosit toata puterea, vointa, banii si nervii din sange pentru a-I sterge de pe fata pamantului pe acesti sacali care nu asteapta decat o portita sau o barfa pentru a intra cu bocancii plini de noroi in viata si sufletul tau si a te distruge ca pe un nimic pentru bani, care nici macar nu sunt ai lor..ahh, blestemati sa fie in veci…
Acum trecand peste blestemele cu argintu viu si sa-ti crape ficatii de bastard vreau sa va spun in cel mai sincer mod ca am inima plina de lacrimi si de tristete la gandul care-mi vine inevitabil in minte continuu: Michael a disparut si nu va mai reaparea niciodata, s-a evaporat ca apa uitata la fiert, te-ai poticnit o clipa si gata, trupul ca si apa au disparut…si ramai mut de uimire pentru o clipa infinita…
De aceea am spus simbolic ca si noi l-am omorat, pentru ca l-am abandonat si am aderat intr-un cor de papagali la opinia publica gogonata, iar el cazand de atat de sus si nesustinut de nimeni, nici chiar de familia lui daca va vine sa credeti care oricum s-a dovedit o familie de tampiti de la inceput pana la sfarsit si nu stau acum sa comentez ca ma enervez si mai tare, umilit, parasit, cazut in dizgratie, cu stima de sine la pamant, cu mandria calcata in picioare, dupa ani si ani de carcera sufleteasca a parasit aceasta lume, intr-un fel murind mai degraba de inima rea cum se spune decat de un stop cardiac datorat suprasolicitarii pregatirilor pentru concertele ce aveau sa vina. Consider ca tot acest show absurd si mincinos i-au rapit Regelui cel putin 15 ani de viata; stiu ce vreti sa-mi spuneti si am sa va raspund si la aceasta intrebare.
Lui Michael nu-I `cadea` nici nasul asa cum ne luam noi la misto cand eram mici si nici nu-si punea metri cubi de piele pe corp sa devina alb. El avea problemele lui psihice si visurile lui si am sa le comentez un pic pe intelesul tuturor care sunt interesati. Omul provenind dintr-o familie saraca de mineri, intr-o comunitate exclusiv alcatuita din oameni de culoare marginalizati, care la randul lor au avut bunicii asupriti de albi si care la randul lor au avut strabunicii sclavi pe plantatie( de aici si vorba romaneasca) si ceilalti alti sclavi sub presiunea omului alb s.a.m.d. fara sa vrea a dorit sa devina alb, pentru ca omul alb era mai puternic ca omul negru care era tatal lui, el , familia lui, prietenii lui..ajungand sa aiba mijloacele financiare necesare chiar a incercat la propriu sa devina alb, dar nu prin mijloacele idioate si sf care s-au vehiculat, ci prin tratamente studiate de medici si preparate special pentru asta, consumate pe cale bucala sau prin injectare subcutanata sau intravenoasa. In afara de acest vis care in timp s-a transformat intr-un cosmar si ulterior intr-o problema psihica Michael a mai avut un vis, acela de a trai vesnic sau cat mai mult, de a fii vesnic tanar, de a fi Peter Pan, copilul care nu imbatranea niciodata si care avea libertatea data de soarta sa faca toate prostiile din lume si sa se distreze la infinit…un copil de poveste pe care regele l-a idolatrizat la propriu; de aici si casa de vis pe care a construit-o sub emblema tineretii fara batranete si copilariei fara maturitate: Neverland, domeniu care din ce am inteles ultima oara datorita lipsei de fonduri de intretinere ar putea disparea din mostenirea familiei Jackson…oribil, absolut oribil, asa cum pe vremuri plateai funcirea pana la ultimul banut si ramaneai sarac lipit tot asa statul modern si plin de libertati doar pe hartie iti ia si pielea de pe tine. Acum ramane de vazut ce si cum se va intampla; oricum nu sta in puterea noastra!
Revenind la copilul ce a dorit mereu sa fie si dorinta de a ramane vesnic tanar, dorinta care multi dintre noi o impartasesc daca nu chiar toti, a deviat de la frumos si usor, usor Michael a cazut pe drumul efemer si alunecos al obsesiilor si lipsit de real. A ajuns sa doarma in camere create sub presiune atmosferica de inalta altitudine si imbogatite cu oxigen, sa poarte manusi in permanenta pentru a nu contacta virusi si bacterii, sa umble cu masca de purificat aerul nociv si poluat de afara pentru a nu-I imbolnavi plamanii si in final autoizolandu-se de lumea exterioara in ideea pastrarii unei tinereti efemere. Regele a fost un geniu fara discutie, parerea mea, si ca orice geniu avea aspecte excentrice care usor au trecut in fobii si obsesii, lucruri care indiscutabil au contribuit la distrugerea lui, dar nu neaparat si la moartea sa. O spun deschis ca acest om a murit de umilinta si singuratate infinit mai mult decat de obsesiile lui cu tratamente de intinerire sau albire a pielii, dar……..ce mai conteaza acum, regele e mort, iar toate astea ar fi folosit cat era inca in viata. Doamne, efectiv a murit dragii mei, a murit si nu va mai reveni niciodata, a devenit esenta pura, un suflet ratacit in gradinile Domnului, nu-l vom mai revedea niciodata. Pare absurd, dar am impresia ca indiferent daca l-am cunoscut sau nu, iubit sau nu, urit sau nu, ascultat sau nu, contemporan sau nu cu el pe toti ne trece un fior gheata pe sira spinarii la gandul ca acest om a murit, iar emotia este de nedescris!
Consider ca acest supraom a inspirat, inspira si va inspira la nesfarsit lumea muzicii, a modei si a dansului indiferent de nivel sau pretentii; cand vei aminti de Michael Jackson te vei opri meditand la aceasta enciclopedie a artei si frumosului si vei culege roadele unui geniu. Aceasta celebritate de neimaginat nu va muri cu adevarat niciodata. Candva, in 1977 a murit primul Rege al dansului, muzicii si modei: Elvis, iar a cum a murit al doilea rege al acelorasi arte: Michael. De-a lungul istoriei au existat talente, personalitati si artisti mari, dar peste toti plutesc doar doi regi: Elvis si Michael! Pacat ca au murit denigrati si parasiti de toti prietenii falsi, trecuti usor de gloria care i-a consacrat, insa ce importanta mai are prietenii mei dragi, cand mostenirea lor de arta pura ne va bucura si invata pe noi si pe toti care vor veni dupa noi, indiferent de nivelul lor artistic sau cultural.
Dedic aceste insignifiante si puerile cuvinte acestu-I profesor pe care nu l-am avut niciodata, dar care ma va inspira pana la sfarsitul zilelor si pe care-l voi iubi fara pic de indoiala pana cand, la un moment dat voi deveni si eu esenta pura si ma voi ridica la ceruri urmandu-mi Regele si poate cu putin noroc am sa-l intalnesc acolo…
Pentru tine Michael, cel mai mare showman al tuturor timpurilor, omul cu cea mai mare influenta asupra publicului…milioane de oameni isi acordau respiratia la unison cu a ta, respirau odata cu tine si au murit un pic odata cu tine..aceste cuvinte nu-mi pot alina pierderea ta, dar pot sublinia un alt fapt:
- King of Pop, moartea ta nu va fi in zadar, ti-o garantez maestre! Rest in peace!
Jack aka Nicolae Cristea, poetul care se zbate intre animal si fiinta umana…
joi, 25 iunie 2009
Michael Jackson
Michael Jackson nu a murit, noi l-am omorat in decursul a 12-13 ani....o moarte lenta si umilitoare...am sa revin cu un amplu comentariu, acum sunt la pamant...
miercuri, 24 iunie 2009
La hotarul dintre viata, moarte si dincolo de moarte
Teribila actiune a bolii si a suferintei te aduce intr-o stare dincolo de moarte, dincolo de ce stii si ce visezi sa stii. Nimic nu este mai profunt daunator vietii decat periclitarea grava a sanatatii, atat fizice cat si mentale. Tot ceea ce ai crezut ca poti sau ca-ti este accesibil se naruie intr-o clipita si tot ce ramane este lupta surda si primara impotriva bolii care te macina ca falcile curioase ale Marelui Alb!
Sentimentul neputintei ce te imbratiseaza strans la pieptul sau devine insuportabil, el declansandu-se ca o ofensa adusa puerilitatii gandirii tale si crezului tau in puterea tineretii tale. Iti trebuie mai mult decat vointa sa strabati acest labirint satanic, iti trebuie un refugiu mental total independent, un univers in alt univers, o dimensiune a eului paralela cu cea harazita si cunoscuta, un nucleu impenetrabil in constiinta ca o planeta evolutiva!
Acum pot spune impacat ca cel mai mare dusman al fiintei umane este propriul sine, propria persoana si pana nu ajungi la un compromise armonios cu tine insuti nu vei putea in veci sa te ridici din propria cenusa. Trupul si mintea umana sunt ca o banca perfida, te poate ridica la ceruri cu imprumuturi mincinoase si fara acoperire sau te poate baga in pamant la fel de subit, dand dovada de o insensibilitate sora cu vidul. Partea noastra de vina exista, dar are putina importanta asa cum putina are si asa zisa noastra decizie; cand presiunea devine coplesitoare cedezi ca o ramurica uscata bine de soare si de vant!
Sa luam aminte la slabiciunile noastre si sa nu ne hazardam in ideea ca trupul si sufletul nostru sunt ale noastre, sunt accesibile noua si devotate noua; mai avem mult pana la acest ideal. Pana atunci insa ar trebui adusa multa `rugaciune` fiintei noastre, mult respect si consideratie, iar cand Ea ne spune ceva sau mai degraba ne sopteste sa fim cu luare aminte si sa ciulim toate simturile in intregime..caci poate fi ceva legat de moarte, viata sau dincolo de moarte…
Sentimentul neputintei ce te imbratiseaza strans la pieptul sau devine insuportabil, el declansandu-se ca o ofensa adusa puerilitatii gandirii tale si crezului tau in puterea tineretii tale. Iti trebuie mai mult decat vointa sa strabati acest labirint satanic, iti trebuie un refugiu mental total independent, un univers in alt univers, o dimensiune a eului paralela cu cea harazita si cunoscuta, un nucleu impenetrabil in constiinta ca o planeta evolutiva!
Acum pot spune impacat ca cel mai mare dusman al fiintei umane este propriul sine, propria persoana si pana nu ajungi la un compromise armonios cu tine insuti nu vei putea in veci sa te ridici din propria cenusa. Trupul si mintea umana sunt ca o banca perfida, te poate ridica la ceruri cu imprumuturi mincinoase si fara acoperire sau te poate baga in pamant la fel de subit, dand dovada de o insensibilitate sora cu vidul. Partea noastra de vina exista, dar are putina importanta asa cum putina are si asa zisa noastra decizie; cand presiunea devine coplesitoare cedezi ca o ramurica uscata bine de soare si de vant!
Sa luam aminte la slabiciunile noastre si sa nu ne hazardam in ideea ca trupul si sufletul nostru sunt ale noastre, sunt accesibile noua si devotate noua; mai avem mult pana la acest ideal. Pana atunci insa ar trebui adusa multa `rugaciune` fiintei noastre, mult respect si consideratie, iar cand Ea ne spune ceva sau mai degraba ne sopteste sa fim cu luare aminte si sa ciulim toate simturile in intregime..caci poate fi ceva legat de moarte, viata sau dincolo de moarte…
luni, 22 iunie 2009
Gand8
Istoria omenirii va fi rescrisa..dar nu de oameni! Ei nu mai merita; si-au castigat dreptul, iar acum l-au pierdut..au subestimat puterea spiritului si a desavarsitei divinitati! Pamantul si universul reactioneaza, timpul cuvintelor infinite si mincinoase a trecut! Iluzia ca ma iluzionez nu mai este valabila, cum nu mai este valabil nici conceptul puterea este in mainile celor puternici, brute cu glas, animale bipede..Ce urmeaza este inevitabil, dar nimeni nu stie ce, poate doar un alt camp de batalie, poate doar un alt materialism..
Si acum ca ne-am distrat putin sa revenim la timpul cotidian si sa analizam mai bine ce suntem, ceea ce zeii au creat in timpuri irepetabile..aceasta este lumea care exista azi!
Nu uitati cand va intreaba un om daca sunteti nervos sa-i raspundeti:
- De ce, ar trebui?!
Si acum ca ne-am distrat putin sa revenim la timpul cotidian si sa analizam mai bine ce suntem, ceea ce zeii au creat in timpuri irepetabile..aceasta este lumea care exista azi!
Nu uitati cand va intreaba un om daca sunteti nervos sa-i raspundeti:
- De ce, ar trebui?!
miercuri, 17 iunie 2009
Privesc la stele ca inspre mii de case
As vrea sa dispar,
Fara urma, fara trecut…
Un vanticel tacut,hoinar
Ce mult in viata a vazut!
Sa dorm fara visari si griji
Uitand o viata pentru alta;
Uitand de constiinta-mi muribunda
Ce-n ceata mortii se afunda !
Lasati-ma prada furtunii
De stihii rancede si insetate,
De luni amare..parasite,
De raul din fiece noapte!
Sunt obosit ca-ntr-un razboi
Cand un cosmar ucide visul…
Cand bomba face taraboi,
Iar mortul face pe ucisul!
Empatizez imens cu cel Atlas,
Vointa de putere in splendoare,
Din infinitele milenii in genunchi ramas
Privit de muribunzi ca mine cu stupoare!
Cum neclintit priveste fix in constiinta,
Fiinta detasata si umila;
Ma mangaie cu modesta-i biruinta,
Si ma zdrobeste c-o multumire cam senila!
Si cata umezeala imi patrunde-n oase
Si cata saracie imi sapa in suflet…
Privesc la stele ca inspre mii de case
Si imi reneg nestapanitu-mi urlet!
Fara urma, fara trecut…
Un vanticel tacut,hoinar
Ce mult in viata a vazut!
Sa dorm fara visari si griji
Uitand o viata pentru alta;
Uitand de constiinta-mi muribunda
Ce-n ceata mortii se afunda !
Lasati-ma prada furtunii
De stihii rancede si insetate,
De luni amare..parasite,
De raul din fiece noapte!
Sunt obosit ca-ntr-un razboi
Cand un cosmar ucide visul…
Cand bomba face taraboi,
Iar mortul face pe ucisul!
Empatizez imens cu cel Atlas,
Vointa de putere in splendoare,
Din infinitele milenii in genunchi ramas
Privit de muribunzi ca mine cu stupoare!
Cum neclintit priveste fix in constiinta,
Fiinta detasata si umila;
Ma mangaie cu modesta-i biruinta,
Si ma zdrobeste c-o multumire cam senila!
Si cata umezeala imi patrunde-n oase
Si cata saracie imi sapa in suflet…
Privesc la stele ca inspre mii de case
Si imi reneg nestapanitu-mi urlet!
miercuri, 10 iunie 2009
Gand7
Chiar daca adeseori ma simt prizonierul cuvintelor, nu pot trai fara vers si filosofie. Lumea alba imaginara se ascunde in lumea cenusie rationala si asta face ca lupta sa fie si mai grea. Salivez dupa gustul trecutului, gustul libertatii, gustul soarelui de secol XX, gustul lumii apuse, dar orice apune va rasari..o spune astrul nostru serafim de miliarde de ani si am ajuns sa il cred!
De multe ori irosim timpul evolutiei cu dezbateri de genul `sfarsitul lumii`, iar acest aspect dauneaza cu adevarat grav sanatatii, mai ales celei mentale. Taramul terestru si cosmic a dainuit, dainuie si va dainui mult dupa extinctie noastra. Simt cateodata ca port raspunderea ultimelor suflete albe si pure ale pamantului si chiar ale intregului univers cunoscut si necunoscut, dar aceasta este o utopie adolescentina fiind plina de sufletul meu pacatos si de puerilitatea ideii..si totusi povara ma imbraca cu povestea sa olimpica, inca de pe vremea lui Atlas!
Daca ar fi sa imi fac o balanta a anilor ce i-am petrecut aici, pe pamant, as spune ca nu am regrete si pica nu port karmei pentru ce mi-a oferit si lasat uneori sa fac, caci indiscutabil am avut parte si am din plin de liber arbitru. Cu toate astea intelesul karmei este altul, este raspunsul tuturor actiunilor trecute, prezente si viitoare, este cauzalitatea existentei! Urasc ura, de orice fel, caci asa cum exista o idee a ideii exista si o ura a urii care se consuma pe ea insasi hranindu-se frenetic, indubitabil consumandu-ne si pe noi, cei mai fragili in fata sentimentelor primordiale!
Cand urletul universului va atinge apogeul expansiunii si durerii sale oprindu-se pentru o clipa, secatuit si gol ca o meduza din adancimi oceanice, vom simti teribila liniste dinaintea furtunii care ne va desfunda canalele perceptiei iubirii si a adevarului, dar va fi din pacate prea tarziu, caci nu numai ca nu vom fi inteles pana atunci mai nimic, dar vom fi praf de stele pentru constructia altor planete si civilizatii. Ciudata ironie cand te gandesti la raul infinit pe care ni-l facem noua si naturii noastre; intr-un final apoteotic vom folosi la reconstructie si reevolutie...
De multe ori irosim timpul evolutiei cu dezbateri de genul `sfarsitul lumii`, iar acest aspect dauneaza cu adevarat grav sanatatii, mai ales celei mentale. Taramul terestru si cosmic a dainuit, dainuie si va dainui mult dupa extinctie noastra. Simt cateodata ca port raspunderea ultimelor suflete albe si pure ale pamantului si chiar ale intregului univers cunoscut si necunoscut, dar aceasta este o utopie adolescentina fiind plina de sufletul meu pacatos si de puerilitatea ideii..si totusi povara ma imbraca cu povestea sa olimpica, inca de pe vremea lui Atlas!
Daca ar fi sa imi fac o balanta a anilor ce i-am petrecut aici, pe pamant, as spune ca nu am regrete si pica nu port karmei pentru ce mi-a oferit si lasat uneori sa fac, caci indiscutabil am avut parte si am din plin de liber arbitru. Cu toate astea intelesul karmei este altul, este raspunsul tuturor actiunilor trecute, prezente si viitoare, este cauzalitatea existentei! Urasc ura, de orice fel, caci asa cum exista o idee a ideii exista si o ura a urii care se consuma pe ea insasi hranindu-se frenetic, indubitabil consumandu-ne si pe noi, cei mai fragili in fata sentimentelor primordiale!
Cand urletul universului va atinge apogeul expansiunii si durerii sale oprindu-se pentru o clipa, secatuit si gol ca o meduza din adancimi oceanice, vom simti teribila liniste dinaintea furtunii care ne va desfunda canalele perceptiei iubirii si a adevarului, dar va fi din pacate prea tarziu, caci nu numai ca nu vom fi inteles pana atunci mai nimic, dar vom fi praf de stele pentru constructia altor planete si civilizatii. Ciudata ironie cand te gandesti la raul infinit pe care ni-l facem noua si naturii noastre; intr-un final apoteotic vom folosi la reconstructie si reevolutie...
luni, 8 iunie 2009
Sunt Prometeu din limba greaca
Ii parasesc pe toti acum
Si ei ma parasesc pe mine,
Ma ispiteste un alt drum;
Purced hulpav, fara rusine!
Regrete multe n-am sa am
Afara poate doar de unul,
E rana veche ce-o saram
Cum fumul chinuie tutunul!
E visul negru si tacut
Ce-ti fura tineretea,
E gandul timpului trecut
Ce iti grabeste batranetea!
Traiesc atunci si-s suspendat:
Acesta e pacatul meu!
Carari ce slobod le-am umblat..
Eram cornut, crezand ca-s leu!
Privesc in urma fara pas
Si totusi lacrimi ma ineaca,
Cata tristete mai revars..
Sunt Prometeu din limba greaca!
Sunt hotarat sa-mi port amarul,
Cu dragoste l-am impletit!
Ma adanceste ca stejarul,
Intr-un pamant ce-a-nebunit!
Sa imi doresc eu suferinta,
Slavind cu dor noptile negre?
Dar cine are trebuinta
Sa piara inecat in seve?
Cine voieste despartirea
De dragostea ce-l inconjoara?
Isi tot alinta nemurirea,
Dar oare el n-are sa moara?
Si ei ma parasesc pe mine,
Ma ispiteste un alt drum;
Purced hulpav, fara rusine!
Regrete multe n-am sa am
Afara poate doar de unul,
E rana veche ce-o saram
Cum fumul chinuie tutunul!
E visul negru si tacut
Ce-ti fura tineretea,
E gandul timpului trecut
Ce iti grabeste batranetea!
Traiesc atunci si-s suspendat:
Acesta e pacatul meu!
Carari ce slobod le-am umblat..
Eram cornut, crezand ca-s leu!
Privesc in urma fara pas
Si totusi lacrimi ma ineaca,
Cata tristete mai revars..
Sunt Prometeu din limba greaca!
Sunt hotarat sa-mi port amarul,
Cu dragoste l-am impletit!
Ma adanceste ca stejarul,
Intr-un pamant ce-a-nebunit!
Sa imi doresc eu suferinta,
Slavind cu dor noptile negre?
Dar cine are trebuinta
Sa piara inecat in seve?
Cine voieste despartirea
De dragostea ce-l inconjoara?
Isi tot alinta nemurirea,
Dar oare el n-are sa moara?
vineri, 5 iunie 2009
Gand6
Muntele verde m-a primit cu mare caldura in sanul lui de natura pura, chiar daca eram un ratacit in acea noapte, pierdut de prietenii mei si refugiat pe o creasta…Ciudat, ma simteam superb,suplu si fericit, panica fuse inlocuita cu dragostea muntelui verde, ce se revarsa peste mine ca o cascada uriasa…Blandetea gigantului ma fascina. Nu vorbea cu mine si parca vorbea!! Il ascultam tacut….si ce bine ne sedea la amandoi! In noaptea aceea am inteles cu adevarat conceptul de –Mama Natura! Dimineata prietenii ma gasira un alt om, o alta creatura, nu numai a orasului si betonului, a sufocarii si a excursiilor disperate, ci o fiinta armonioasa, un acumulator organic conectat la energia planetei, un om superior conditiei sale precare si fragile, un invingator..
marți, 2 iunie 2009
Cerul si destinul
De ce eman caldura ucigasa
Prin porii mintii clocotinde?
De ce nu-mi pot strivi cruzimea-n fasa
Cand dorul surd pe data mi s-aprinde?
Of, tu destin fara cuvinte
Tu vatra iarna si tei vara,
Mandru mi te porti ca un parinte..
Mi-ai furat pana si seara!
Apoi se scurge soarta-ncet prin vene
Si las-o dara-ntunecata,
Pana si vietii sa traiasca-i lene..
Unde-o fi moartea blestemata?
Ce sta ascunsa si suspina
Privind de dupa dealuri negre
Prostind pe suflet ca sa vina..
Isi vrea tribut de morti celebre!
Murala-mi pare ziua primavara
Si cat de greu sa fii privat de ea,
Sa nu-i poti tu adulmeca beteala
De mult parfum ce nu il poti uita!
Asez pe stele-n rand cu stele
Si oamenii in rand cu oameni.
Speranta-mi de-a comunica cu ele?
Iluzii reci spre inimi amare si rebele!
Cerule, tu care-mi esti
Fidel ca alga marii sale,
In tot ce simt ca-mi povestesti
Despre intinderi abisale!
Vorbeste-mi sa nu ma scufund
In setea fierei de-a distruge,
Un suflet liber ce plangand
A timpului masuri strapunge.
Admir rabdarea-ti selenara
De a nu-nghiti pamantul,
Cu tot cu turma sa gregara..
Cenusa ce urmeaza vantul!
Prin porii mintii clocotinde?
De ce nu-mi pot strivi cruzimea-n fasa
Cand dorul surd pe data mi s-aprinde?
Of, tu destin fara cuvinte
Tu vatra iarna si tei vara,
Mandru mi te porti ca un parinte..
Mi-ai furat pana si seara!
Apoi se scurge soarta-ncet prin vene
Si las-o dara-ntunecata,
Pana si vietii sa traiasca-i lene..
Unde-o fi moartea blestemata?
Ce sta ascunsa si suspina
Privind de dupa dealuri negre
Prostind pe suflet ca sa vina..
Isi vrea tribut de morti celebre!
Murala-mi pare ziua primavara
Si cat de greu sa fii privat de ea,
Sa nu-i poti tu adulmeca beteala
De mult parfum ce nu il poti uita!
Asez pe stele-n rand cu stele
Si oamenii in rand cu oameni.
Speranta-mi de-a comunica cu ele?
Iluzii reci spre inimi amare si rebele!
Cerule, tu care-mi esti
Fidel ca alga marii sale,
In tot ce simt ca-mi povestesti
Despre intinderi abisale!
Vorbeste-mi sa nu ma scufund
In setea fierei de-a distruge,
Un suflet liber ce plangand
A timpului masuri strapunge.
Admir rabdarea-ti selenara
De a nu-nghiti pamantul,
Cu tot cu turma sa gregara..
Cenusa ce urmeaza vantul!
sâmbătă, 30 mai 2009
Gand5
…privesc inmarmurit singuratatea pustiului ce ma precede si zambesc: - Nu poate fi decat o noua incercare, un nou test, nu-I asa Doamne???..dar nimeni nu-mi raspunde ironiei, sunt singur cu pietrele cenusii din jur, cu praful stelar adunat intre ele. Curbura orizontului imi alinta privirea. De ce cred oamenii ca fericirea nu exista? Imaturitatea lor sentimentala imi provoaca neliniste, dar si pace deoarece ma consider norocosul privilegiat, strainul suprem de ghinion. Ultimul Mohican al inimii fierbinte si strapunse de Cupidon, un vechi prieten al planetei mama!!! Un cuvant ar fi de ajuns sa ma-ntorc acasa, dar mai zabovesc un secol, caci distanta intotdeauna mi-a provocat apropiere..
miercuri, 27 mai 2009
Al treisprezecelea raspuns
Eram singure. Ne plimbam printr-o mare de asfalt fierbinte si neprimitor. Umbra umbrelei prietenei mele abia daca imi racorea coada, iar ea, mai inalta cu vre-o trei cozi de pisica decat mine, isi misca alene piciorusele obosite prin aceasta caldura uscata emanata parca din vatra pamantului.
Si cum ne tineam noi de urat una alteia incepu a ploua usor din inaltul cerului, de parca mi-ar fi auzit ruga miorlaita de pui de mata vargata, neam cu tigrii cei mari si puternici care ne asteapta sa ne intoarcem in Africa sau in Asia sau intr-o zona cu foarte mult verde parca, asa cum de multe ori aminteste prietena mea. Ne-am bucurat enorm de umezeala care aduce viata pe pamant de mii de ani, chiar mai inainte decat toate cele noua vieti ale mele si am ramas spectatoare intru binefacerea ploii!
Nu a durat mult, dar a fost de ajuns pentru a ne imbujora si binedispune si..
- Mura, ma aud strigata, ce noroc pe noi draga mea micuta sa avem parte de ploaie pe canicula asta si ce ma bucur ca toti au fugit pe sub copaci, iar noi am ramas singurele asa cum ne place!
Si ma lua si ma smotoci bine si ma mangaie pe burtica asa cum imi place, mai ales cand vine ora de culcare si trebuie sa ne odihnim, ca maine o luam iar de la capat cu plimbarile si cu joaca fara sfarsit. Cu toate astea ramasei ca trasnita cand am vazut o alta pisicuta mica si vargata tot din neamul tigrilor cum ma priveste ingandurata din fundul lacului adus de ploaie. Parea tot un pui ca mine, cu coada ridicata, ochii albastri si ingandurati tinand-o de mana pe cine credeti? Pe Ariana, prietena mea cea mai buna..
Nu se clintea, doar ma pironea cu o privire un pic mirata de prezenta noastra acolo ; dar intr-un tarziu mi-am dat seama ca norii imi oferisera in dar, pentru ca sunt cuminte si destul de putin miorlaita in comparatie cu alte surate d-ale mele, o sora geamana din zona cu mult verde de care Ariana imi povesteste adeseori.
- Putem sa o luam cu noi acasa, mieunai suav cu ochisorii setati pe functia `fa ca mine sau ma sinucid` inspre prietena mea, insa nu stiu din ce motiv ea statea pe vine gratios si culegea o perla pe care am vazut-o abia atunci, pesemne tot un dar vrajit venit de peste mari si tari cu picaturile de ploaie!
- Mura, Mura, draguta mea prietena, cat de mult semeni tu cu aceasta perla ce mi-a cazut de la umbrela de soare a mamei, haide acum sa mergem caci ploaia tocmai ce-a stat si nu vreau sa ajungem fleasca acasa ca intotdeauna dupa o ploaie..si rade zgomotos ca o margareta in bataia razelor solare!
Cu greu imi iau ramas bun de la ruda mea ce inca ma pironeste cu privirea din lacul ce deja a inceput sa se evapore..si odata cu asta ploaia isi i-a inapoi imaginea solitara ce a venit in zbor cu ea lasandu-ma singura cu Ariana si cu inocentele noastre de copii liberi si fericiti!
Chiar si acum, dupa ani si ani de la acea intamplare, cand am devenit o pisica mamica in toata firea, iar Ariana are doi pui ce doarme si se joaca cu ai mei, inca mai am in suflet imaginea inocenta a doi copii care printr-o simbioza fericita a vietii si-au imaginat intr-o zi ca primesc daruri miraculoase de la ploaie si ca cerurile aud ruga celor la nevoie trimitandu-le povesti printre stropii de ploaie si curat va zic voua :
- De am fi macar a zecea parte cuprinsi de fericirea si avantul acelor clipe rupte de timp si tot am detine imens suflet in maturitatea noastra cotropitoare! Noapte buna, copii!
duminică, 24 mai 2009
Gand4
As vrea sa cred ce cred mereu
Si ce-am simtit sfidand pe Zeu,
Ca un ocean mugind a brate
Degeaba s-a intins sa ma agate!
Nu poate bucuros de incercare
Cu masa de minciuni sa ma doboare,
Sunt cel granit venit din stele..
Sunt praful invizibil dintre ele!
..............
Si ce-am simtit sfidand pe Zeu,
Ca un ocean mugind a brate
Degeaba s-a intins sa ma agate!
Nu poate bucuros de incercare
Cu masa de minciuni sa ma doboare,
Sunt cel granit venit din stele..
Sunt praful invizibil dintre ele!
..............
joi, 21 mai 2009
Gand3
….pulsul fetei ce ma privea bland din ecranul videofonului ajungea pana la mine intr-o vibratie de nedescris, era omniprezent in intreg organismul meu de pilot spatial greu incercat. Nu ma puteam controla, fiinta draga de dincolo de unda radio imi electriza pielea si muschii de parca ar fi fost la mai putin de un milimetru de mine, chiar mai putin; nu spunea nimic, dar ii sesizam si ii sorbeam nebuneste respiratia accelerata si valurile continue ce-i umpleau pieptul. De-ar fi putut, s-ar fi teleportat intr-o secunda sa ne incatusam in bratele tremurande, dar asta ar fi insemnat moartea, caci teleportarea este pedepsita in mod capital, dar si asa ar fi meritat, offff, cat ar fi meritat!!!! Transmisia ajunsese la final, datoria ne chema doar pentru ea, egoista, si s-a interupt…Intorcandu-ma-n modulul spatial, radiind doar fericire, mi-am notat asa in notebook: `am avut parte de cea mai superba declaratie de dragoste din viata mea de 200 de ani acceptati.` Multumesc, ingerul meu pazitor!
marți, 19 mai 2009
Cat de barbara...
Cat de barbara se iveste clipa despartirii
Te ia cu ea in zbor tacut,
Dar ma revolt in numele iubirii
Ce sufletul intreg mi la umplut!
Senin in noapte te visez
Esti pulsul universului stelar,
Pe buze triste te pastrez
Si ne-om vedea pe solul selenar!
Cainta ce imi mistui duhul sihastru
Si ma rasfeti cu apa sfanta,
Iti daruiesc un cal maiastru
S-ajungi unde doar ingerii mai canta!
De viata sunt avid acum
Taciunii ce mocneau s-aprind,
Sunt pacatosul ce din scrum
Simte credinta-ncet venind!
Reincarnarea e aici
Acealsi spirit si-n nou trup,
Scindat ma simt de cei mai mici
Din noua viata ma infrupt!
Te ia cu ea in zbor tacut,
Dar ma revolt in numele iubirii
Ce sufletul intreg mi la umplut!
Senin in noapte te visez
Esti pulsul universului stelar,
Pe buze triste te pastrez
Si ne-om vedea pe solul selenar!
Cainta ce imi mistui duhul sihastru
Si ma rasfeti cu apa sfanta,
Iti daruiesc un cal maiastru
S-ajungi unde doar ingerii mai canta!
De viata sunt avid acum
Taciunii ce mocneau s-aprind,
Sunt pacatosul ce din scrum
Simte credinta-ncet venind!
Reincarnarea e aici
Acealsi spirit si-n nou trup,
Scindat ma simt de cei mai mici
Din noua viata ma infrupt!
luni, 18 mai 2009
Al doisprezecelea raspuns
…..se spune ca toate se intampla cu un motiv si toate lucrurile trebuie sa aiba un sfarsit; mi se pare destul de fatidic si rigid, aproape impus, ca o ramura a predestinarii !Multi au spus ca distrugerea trupului si a calotelor cenusii duc la o eliberare interioara, o trezire supraumana, un sentiment nou si pare ca nu poti atinge aceste stari metafizice interioare daca nu te eliberezi de trup, de povara mintii banuitoare si incalcite,ca si vechea teorema religioasa cum ca spiritual este prizonier in trup si atata timp cat el este acolo te vei framanta intotdeauna, neajungand la extraperceptie si sentimente supreme,este pedeapsa impusa de Divinitate spre a ta desavarsire; trebuie sa patimesti carnal, sa intelegi chinul oaselor si organelor inainte de a pasi in lumea spiritelor,in lumea sufletelor fara trup,in lumea ideala……Vreti sa stiti ceva?Totul nu este decat o placuta filosofie, o poveste usor de digerat pentru cei slabi si prea ingaduitori, un refugiu care straluceste, dar care nu protejeaza, o speranta invizibila iubita de sedentarismul vointei unora, iubita de frica mintii lor.Intotdeauna va fi un nou sfarsit al lumii si o groaza de bajbaitori care o prezic!Intotdeauna va fi un nou miracol de asteptat si o multime serviabila care sa-l sustina!Intotdeauna vor exista cei care nu pot si asteapta, cei care vorbesc continuu nemaiavand timp sa faca nimic, cei totalmente lipsiti de liber arbitru, cei care-I servesc pe altii, cei atinsi puternic de un trecut sclavagist, cei care n-au inteles ca Pamantul este un camp de lupta, unde iubirea ,frumosul si binele nu ti se astern la picioare, ci trebuie sa lupti cu toata puterea pentru ele,unde miracolele se intampla numai daca crezi cu adevarat si detii adevarata dragoste lipsita de egoism,unde binele exista numai daca-l faci din inima,fara asteptari, fara pretentii, fara a profita sau astepta `cevaul` in schimb, fara urma de egoism !IUBESTI EFECTIV, NEMARGINIT, NECONDITIONAT !! De aceea ,cel mai greu de obtinut pe aceasta planeta si in afara ei,este vointa de a face bine si a obtine armonia….cu natura si fiintele ei…si mai ales de a o face aici si acum!
vineri, 15 mai 2009
Cu lacrimi voi spala eu orice pata
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise sa te magai,
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul cel dintai!
Iar de va fi,cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant..
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
Mi-as impleti amarul cu tarana rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare!
Urcand din intuneric spre lumina
Pe scara biruintei si caderii,
Inflacarat de dragostea-ti divina
Am sa inving cu-n urlet toti cerberii!
Iubirea e opus la imposibil;
Paleste neputinta-n fata ei,
Orice actor candva penibil
E ascultat atent de Dumnezei!
.............................
Cu versuri nemaiscrise sa te magai,
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul cel dintai!
Iar de va fi,cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant..
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
Mi-as impleti amarul cu tarana rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare!
Urcand din intuneric spre lumina
Pe scara biruintei si caderii,
Inflacarat de dragostea-ti divina
Am sa inving cu-n urlet toti cerberii!
Iubirea e opus la imposibil;
Paleste neputinta-n fata ei,
Orice actor candva penibil
E ascultat atent de Dumnezei!
.............................
miercuri, 13 mai 2009
A fost odata si va fi..
A fost odata si va fi
Nicicand mai mult nu va mai ninge,
O gasca mica de copii
Dar mari in suflet...frati de sange!
Imbatranim pasind duios
Visand perpetuu la sfarsit,
Dar hai sa-mbatranim frumos
Sa nu-ngropam ce-am parasit!
Ingemanate se arata dinspre rasarit
Frumoase si tacute amintiri,
Ce-au fost si mai sunt de trait
Ca vesnice si scumpe impliniri!
Sunt totul la trecut, totusi nimic,
Sunt soarele parjolitor,
Ce-am cautat si n-am gasit,
Dar toata viata mi-a fost dor!
Libertate,tu castan ce-mi racoresti vederea
Si ma linti cu fructu-ti ucigas,
Iti multumesc ca-mi lasi placerea
Sa-mi cern un vis cam patimas!
……………………..
Nicicand mai mult nu va mai ninge,
O gasca mica de copii
Dar mari in suflet...frati de sange!
Imbatranim pasind duios
Visand perpetuu la sfarsit,
Dar hai sa-mbatranim frumos
Sa nu-ngropam ce-am parasit!
Ingemanate se arata dinspre rasarit
Frumoase si tacute amintiri,
Ce-au fost si mai sunt de trait
Ca vesnice si scumpe impliniri!
Sunt totul la trecut, totusi nimic,
Sunt soarele parjolitor,
Ce-am cautat si n-am gasit,
Dar toata viata mi-a fost dor!
Libertate,tu castan ce-mi racoresti vederea
Si ma linti cu fructu-ti ucigas,
Iti multumesc ca-mi lasi placerea
Sa-mi cern un vis cam patimas!
……………………..
marți, 12 mai 2009
....
Cei buni si drepti pier sub stindardul onoarei si loialitatii pentru cei slabi, lasi si efemeri, orbiti de sentimentul onoarei si legati prin juramant de ideea absurda a inutilitatii lor!
luni, 11 mai 2009
.....
In spatele grauntelui de placere pura vizibil pentru ceilalti se afla rodul unui munte de munca si suferinta al unora!
vineri, 8 mai 2009
Lasati-ma prada furtunii
As vrea sa dispar,
Fara urma,fara trecut…
Un vanticel…tacut,hoinar,
Ce mult in viata a vazut!
Sa dorm fara visari si griji
Uitand o viata pentru alta ;
Uitand de constiinta-mi muribunda
Ce-n ceata mortii se afunda!
Lasati-ma prada furtunii
De stihii rancede si insetate,
De luni amare..parasite,
De raul din fiece noapte!
Sunt obosit ca-ntr-un razboi
Cand un cosmar ucide visul…
Cand bomba face taraboi,
Iar mortul face pe ucisul!
Empatizez imens cu cel Atlas,
Vointa de putere in splendoare…
Din infinitele milenii in genunchi ramas
Privit de muribunzi ca mine cu stupoare!
Cum neclintit priveste fix in constiinta,
Fiinta detasata si umila ;
Ma umileste cu modesta-i biruinta,
Si ma zdrobeste ,c-o multumire cam senila!
Si cata umezeala imi patrunde-n oase
Si cata saracie imi sapa-n suflet…
Privesc la stele ca inspre mii de case
Si imi reneg nestapanitu-mi urlet!
Fara urma,fara trecut…
Un vanticel…tacut,hoinar,
Ce mult in viata a vazut!
Sa dorm fara visari si griji
Uitand o viata pentru alta ;
Uitand de constiinta-mi muribunda
Ce-n ceata mortii se afunda!
Lasati-ma prada furtunii
De stihii rancede si insetate,
De luni amare..parasite,
De raul din fiece noapte!
Sunt obosit ca-ntr-un razboi
Cand un cosmar ucide visul…
Cand bomba face taraboi,
Iar mortul face pe ucisul!
Empatizez imens cu cel Atlas,
Vointa de putere in splendoare…
Din infinitele milenii in genunchi ramas
Privit de muribunzi ca mine cu stupoare!
Cum neclintit priveste fix in constiinta,
Fiinta detasata si umila ;
Ma umileste cu modesta-i biruinta,
Si ma zdrobeste ,c-o multumire cam senila!
Si cata umezeala imi patrunde-n oase
Si cata saracie imi sapa-n suflet…
Privesc la stele ca inspre mii de case
Si imi reneg nestapanitu-mi urlet!
joi, 7 mai 2009
Gand2
Ostentativ privesc cerul de dimineata si el ma priveste pe mine, amandoi tacuti, sublimi, dar totusi eu ma simt ridicol; atata splendoare in natura asta de o variabila a frumusetii infinita, iar eu nu fac decat sa strabat orasul in lung si-n lat alergand dupa iluzii si subzistente..pe cat de curat e cerul pe atat de murder sunt eu, curat-murdar cum indraznea sa spuna un mare classic care din pacate nu s-a mai reprodus in carne si oase niciodata.
Oriunde privesti iti vezi murdaria propriului eu, dar cel mai mult o vedem in televiziune sip e micul ecran; stupizenia de care dau dovada si de care ne cred pe noi in stare sa dam dovada este sora cu o grandomanie a prostiei. Daca candva trebuia a fi selective si un pica tent, extragand adevarul de printer randuri, acum trebuia sa fi de-a dreptul un munte de ignoranta!
Si totusi iubirea..unicul nostrum liant intr-o existenta cuprinsa de groaza si imens ridicol. Candva ne prefaceam ca suntem cazuti in blegie, astazi nu maieste nevoie; candva trebuia a fi un bun actor al vietii, astazi nu mai e nevoie fiind aproape toti genetic saltimbanci!
Poate ca asta e echilibrul pe care l-am cautat toate vietile, am alergat nebuneste intru regasire de sine, intru ceea ce suntem cu adevarat si iata, am devenit ceea ce suntem cu adevarat: O parodie a circului universal!
Si totusi iubirea..
Oriunde privesti iti vezi murdaria propriului eu, dar cel mai mult o vedem in televiziune sip e micul ecran; stupizenia de care dau dovada si de care ne cred pe noi in stare sa dam dovada este sora cu o grandomanie a prostiei. Daca candva trebuia a fi selective si un pica tent, extragand adevarul de printer randuri, acum trebuia sa fi de-a dreptul un munte de ignoranta!
Si totusi iubirea..unicul nostrum liant intr-o existenta cuprinsa de groaza si imens ridicol. Candva ne prefaceam ca suntem cazuti in blegie, astazi nu maieste nevoie; candva trebuia a fi un bun actor al vietii, astazi nu mai e nevoie fiind aproape toti genetic saltimbanci!
Poate ca asta e echilibrul pe care l-am cautat toate vietile, am alergat nebuneste intru regasire de sine, intru ceea ce suntem cu adevarat si iata, am devenit ceea ce suntem cu adevarat: O parodie a circului universal!
Si totusi iubirea..
miercuri, 6 mai 2009
Visele imi joaca feste..
Visele imi joaca feste..
Ma simt furtuna ce anima marea,
Ma pierd in vechea mea poveste
Sa-mi pot alunga disperarea!
De cat am idealizat trairea
Nu mai disting de-I somn sau realitate,
Cat de feeric imi luceste iar privirea
Cand ma disting mai mult de jumatate !
Imi este frica sa mai sper;
Sunt norocosul cel mai trist…
Ma joc cu infinitu-ntr-un ungher;
Devin fara de veste : hazardul-autist!
Aceste trepte care urca in eter
Si imi arata mie calea dreapta,
Ma desfata prin Babilonul efemer,
Etajele lasand in urma cate-o soapta!
Ma simt furtuna ce anima marea,
Ma pierd in vechea mea poveste
Sa-mi pot alunga disperarea!
De cat am idealizat trairea
Nu mai disting de-I somn sau realitate,
Cat de feeric imi luceste iar privirea
Cand ma disting mai mult de jumatate !
Imi este frica sa mai sper;
Sunt norocosul cel mai trist…
Ma joc cu infinitu-ntr-un ungher;
Devin fara de veste : hazardul-autist!
Aceste trepte care urca in eter
Si imi arata mie calea dreapta,
Ma desfata prin Babilonul efemer,
Etajele lasand in urma cate-o soapta!
duminică, 3 mai 2009
Al unsprezecelea raspuns...
…..pictura ce mi se infatisa cu atata infatuare si sete de adevar imi dadu un curent electric direct in suflet, caci imi amintea de o realitate ce-o ingropasem pentru totdeauna, o realitate a frumosului si a gingasiei! M-am adunat cu greu, mi-am ridicat lacrimile si gandurile ravasite de pe jos si cu un curaj nebun am privit pictura drept in ochii! Maruntaiele inimii imi erau parjolite de forta ei, dar nu m-am lasat pana nu am patruns in armonia intelesului ei. De atunci, eu si aceasta zeieasca pictura suntem nedespartiti, caci ea reprezinta cea mai superba prelungire a simturilor mele sarace: autoportretul lui DaVinci la apogeul varstei...
vineri, 1 mai 2009
Al zecelea raspuns...
Nu conteaza cat de mult as calatori printre Universuri, cate planete albastre as vizita,cate vieti mi s-ar oferi spre consum, parca niciodata nu ma satur de zburat!Ah, Parinte Nemilos, am devenit sclavul drumului si am uitat scopul care candva ma lumina! Tacere,nu-mi raspunde nimeni, raspunsul imi este accesibil numai mie,caci eu l-am starnit si tot eu trebuie sa-l gasesc! Si ma ridic,pentru ultima oara…
duminică, 26 aprilie 2009
Al noualea raspuns...
Ma contopesc cu mine la auzul rugamintilor stelare, cele care nu-mi dau pace si nu-mi vor reda in veci tihna la care am visat. Si drept va spun, este o mare diferenta intre boala matematicianului Nash si a mea, caci schizofrenia este o boala nervoasa in stransa legatura cu mintea umana, iar eu fac parte din categoria celor bolnavi la suflet si raniti in spirit care primesc continuu pase energetice si suspine ale vidului universal. Si totusi, cine poate stabili ce este boala sau relativa normalitate? Geniul batranului simpatic cu par cret, vesnic infoiat, consta cu siguranta in constientizarea absoluta a relativitatii umane si extra umane. Normalitatea este doar o conduita care ne da iluzia unei vieti mai bune, ordonate, o viata in care ne simtim cei mai multi dinter noi in siguranta si anume bine.
Ma straduiesc in fel si chip sa par normal si plin de conduita sociala, dar nu voi fi niciodata normal, cel putin nu in sensul stabilit si inteles de societate. Cu toate astea nu sunt un om violent, caci cel ce adera in afara blestematei de normalitati devine ceva asocial si in general cam totul la anormalitate se leaga de violenta. Departe de mine gandul sa-i deranjez pe ceilalti, dimpotriva as putea spune, sunt retras de multe ori in multime cum e frunza verde pe ramul unui stejar, fug de lume cum submerge monstrul solitar in adancul lacului, ma ascund plictisit de semeni cum se ascunde jaguarul in timiditatea padurii sale tropicale. Si totusi se misca! Ce se misca? Sufletul meu in jurul universului, iar a-i nega miscarea este ca si cum mi-as nega propria existenta efemera, propria respiratie profunda, propria viata si nimic nu poate fi mai crud decat mortul viu orbecaind pe meleagurile planetei...
Efemer mai este totul suflete, de-ar fi si prostia la fel ne-am inrola toti la carul cu boi al pseudovedetelor. Si unde mai pui ca asa zisa evolutie si maturitate umana nu este decat o alta denumire a prostiei si instrainarii de ceilalti, a izolarii si egoismului, a rautatii si brutalitatii mincinoase, a inecarii in vortexul iadului terestru. Si totusi..iubirea, vorba cuiva din trecut si prezent!
Si daca incercam pe cat putem sa nu avem regrete si sa nu ne mai surprinda nimic vom atinge performanta adormita de a muri cu speranta in brate. Culmea, cata putere si cata inspiratie pentru mai toti dintre noi are aceasta Pandora, ce conotatie, ce sublim, ce echivalenta perfecta cu speranta! Oare noi putem lasa in urma atat de multe printr-un singur, unic cuvant? Emblematica pilda Pandorei si a misterioasei sale cutii, dar pricepem noi ceva din asta? Si daca da la ce ne ajuta? Ne ajuta sa fim cu noi insine, sa ne regasim, sa nu ne pierdem cu firea, sa simtim dragostea si fericirea..si peste toate astea sa avem credinta ca iubirea sincera pentru semeni si pentru natura deopotriva ne va duce catre zenit si armonie!
Ma straduiesc in fel si chip sa par normal si plin de conduita sociala, dar nu voi fi niciodata normal, cel putin nu in sensul stabilit si inteles de societate. Cu toate astea nu sunt un om violent, caci cel ce adera in afara blestematei de normalitati devine ceva asocial si in general cam totul la anormalitate se leaga de violenta. Departe de mine gandul sa-i deranjez pe ceilalti, dimpotriva as putea spune, sunt retras de multe ori in multime cum e frunza verde pe ramul unui stejar, fug de lume cum submerge monstrul solitar in adancul lacului, ma ascund plictisit de semeni cum se ascunde jaguarul in timiditatea padurii sale tropicale. Si totusi se misca! Ce se misca? Sufletul meu in jurul universului, iar a-i nega miscarea este ca si cum mi-as nega propria existenta efemera, propria respiratie profunda, propria viata si nimic nu poate fi mai crud decat mortul viu orbecaind pe meleagurile planetei...
Efemer mai este totul suflete, de-ar fi si prostia la fel ne-am inrola toti la carul cu boi al pseudovedetelor. Si unde mai pui ca asa zisa evolutie si maturitate umana nu este decat o alta denumire a prostiei si instrainarii de ceilalti, a izolarii si egoismului, a rautatii si brutalitatii mincinoase, a inecarii in vortexul iadului terestru. Si totusi..iubirea, vorba cuiva din trecut si prezent!
Si daca incercam pe cat putem sa nu avem regrete si sa nu ne mai surprinda nimic vom atinge performanta adormita de a muri cu speranta in brate. Culmea, cata putere si cata inspiratie pentru mai toti dintre noi are aceasta Pandora, ce conotatie, ce sublim, ce echivalenta perfecta cu speranta! Oare noi putem lasa in urma atat de multe printr-un singur, unic cuvant? Emblematica pilda Pandorei si a misterioasei sale cutii, dar pricepem noi ceva din asta? Si daca da la ce ne ajuta? Ne ajuta sa fim cu noi insine, sa ne regasim, sa nu ne pierdem cu firea, sa simtim dragostea si fericirea..si peste toate astea sa avem credinta ca iubirea sincera pentru semeni si pentru natura deopotriva ne va duce catre zenit si armonie!
luni, 13 aprilie 2009
Chilia parasita ma ademeneste
Chilia parasita ma ademeneste,
Cat de suav o spala valul…
Caci doar in ea umanu-mi mai gaseste;
A disperarii adormite maluri!
Pasesc nemuritor acum;
Dar parca a contat vreodata viata,
Pe veranda cu nisip din drum…
Unde candva ma va primi doar scrum!
Se scurge viata ca un rau turbat,
Isi face loc oriunde pe planeta;
Ca si un tigru ce-I de vanator amenintat,
Ce-si joaca existenta la ruleta!
Mai e un secol de restriste;
Cat de putin imi pare-acum,
Navodul n-are ce sa riste,
Caci ingerii imi sunt pe drum!
Cum orizontul de mine fuge
Asa va disparea ispita
Ce inima-mi hain strapunge…
Ma simt ca leul aventurier si lenes;
Sfasii tot ce misca-n ochii mei…
Chiar si necazul cand devine arogant
Si vrea sa locuiasca cat mai aproape, de primii Dumnezei!
Si totusi, primavera a venit,
Si stelele sclipesc mai tare…
Cu mare-alai toti au sosit
Caci este rost de sarbatoare!
Vulcanii chinuie pamantul,
Fluviile razbat din matca,
Peste toate trece vantul…
Imbujorat imi este gandul!
Si peste mii de vii secunde
Doar candele mai ard in noapte,
O ultima zvacnire a luminii…
Ca merele cele mai coapte
Cazute in prapastia rusinii!
M-aplec sa le culeg cu dragoste,
Dar parca le-a-nghitit pamantul…
Devin a mintii mele pacoste;
Momente reci ce le-am pierdut iar randul!
Intr-un galop demential
O herghelie se arata,
Sunt vechile idei ale ceasului seral…
Ce-au fost si nu vor fi vreodata!
Cat de suav o spala valul…
Caci doar in ea umanu-mi mai gaseste;
A disperarii adormite maluri!
Pasesc nemuritor acum;
Dar parca a contat vreodata viata,
Pe veranda cu nisip din drum…
Unde candva ma va primi doar scrum!
Se scurge viata ca un rau turbat,
Isi face loc oriunde pe planeta;
Ca si un tigru ce-I de vanator amenintat,
Ce-si joaca existenta la ruleta!
Mai e un secol de restriste;
Cat de putin imi pare-acum,
Navodul n-are ce sa riste,
Caci ingerii imi sunt pe drum!
Cum orizontul de mine fuge
Asa va disparea ispita
Ce inima-mi hain strapunge…
Ma simt ca leul aventurier si lenes;
Sfasii tot ce misca-n ochii mei…
Chiar si necazul cand devine arogant
Si vrea sa locuiasca cat mai aproape, de primii Dumnezei!
Si totusi, primavera a venit,
Si stelele sclipesc mai tare…
Cu mare-alai toti au sosit
Caci este rost de sarbatoare!
Vulcanii chinuie pamantul,
Fluviile razbat din matca,
Peste toate trece vantul…
Imbujorat imi este gandul!
Si peste mii de vii secunde
Doar candele mai ard in noapte,
O ultima zvacnire a luminii…
Ca merele cele mai coapte
Cazute in prapastia rusinii!
M-aplec sa le culeg cu dragoste,
Dar parca le-a-nghitit pamantul…
Devin a mintii mele pacoste;
Momente reci ce le-am pierdut iar randul!
Intr-un galop demential
O herghelie se arata,
Sunt vechile idei ale ceasului seral…
Ce-au fost si nu vor fi vreodata!
duminică, 5 aprilie 2009
Chinule
Chinule, dispari de linga mine,
Ah, tu bluestem, tu piaza rea!
Imi faci vointa de rusine
Chiar toata forta de-as avea!
Divinul plange fara vina
Caci nu mai sunt ce m-a nascut,
Crepuscul de seara senina
Noul Adam far’ de-nceput.
In cautari febrile ne aflam
Cutezand continuu spre Omega,
Ne poticnim, ne ridicam, adesea ne jucam;
Unii ataca nordul, altii tintesc spre Vega!
Enigmele tacute stau ascunse
In asteptarea unui cult explorator
Amuzate, de vor fi patrunse,
C-un spirit vesnic de cutezator!
Ca un margaritar arata Galaxia,
Un ochi Dumnezeiesc ce strajuieste infinitul;
Isi construieste cu migala armonia
Lasand ca o mirare, peste ganduri mitul
Despre El, dintre vechi epoci, Cumplitul!
Cate cortine isi ridica poala
A raiului comori sa admiram,
De am pricepe-odata pe dragoste-abisala
Si constiinta-n ea sa ne-o uitam..
Telul nostrum de-a ajunge in Shambala!
Ah, tu bluestem, tu piaza rea!
Imi faci vointa de rusine
Chiar toata forta de-as avea!
Divinul plange fara vina
Caci nu mai sunt ce m-a nascut,
Crepuscul de seara senina
Noul Adam far’ de-nceput.
In cautari febrile ne aflam
Cutezand continuu spre Omega,
Ne poticnim, ne ridicam, adesea ne jucam;
Unii ataca nordul, altii tintesc spre Vega!
Enigmele tacute stau ascunse
In asteptarea unui cult explorator
Amuzate, de vor fi patrunse,
C-un spirit vesnic de cutezator!
Ca un margaritar arata Galaxia,
Un ochi Dumnezeiesc ce strajuieste infinitul;
Isi construieste cu migala armonia
Lasand ca o mirare, peste ganduri mitul
Despre El, dintre vechi epoci, Cumplitul!
Cate cortine isi ridica poala
A raiului comori sa admiram,
De am pricepe-odata pe dragoste-abisala
Si constiinta-n ea sa ne-o uitam..
Telul nostrum de-a ajunge in Shambala!
marți, 31 martie 2009
Cand comun, cand unic…
Strain ma simt de Tine,Doamne:
-De ce m-ai plamadit asa?
De Tine sa nu-mi fie foame,
O singura-n multime stea!
Nu-ti pot gusta din invieri,
Nici pe Prohod nu-l inteleg!
Ai sa adormi sperand ca speri
Pe drumul Tau ca am sa merg!
Cata nevoie au de Tine,
Sarmani bezmetici-pacatosi!
Privesc opaci inspre mai bine
Cu nervii lor cei unsurosi!
Cu mintea lor plina de vicii,
O sclava draga a minciunii;
Ce ne-a-ndobitocit bunicii
Si ne-a furat copiii lunii!
C-o floare nu faci primavara,
Cu-n post nu iti platesti iesirea,
Sa-ti poti uita lumea de ceara…
-Chiar crezi ca-ti meriti izbavirea?
Am fost,dar nu mai sunt ca tine,
Fricosul ce plange smerit;
Curmand cu truda vechi destine;
-Cine te crede c-ai iubit?
Afara doar de Dumnezeu,
Lipsit total de inocenta,
Caci vede si ii este greu
Sa simta doar indiferenta!
Miracolul ma ocoleste
Minunea doar in carti s-arata,
Cand dorm din perna imi sopteste:
-De-ar fi ca tine lumea toata!
Cat clocotesc, dar fara rost,
Cu cine sa impart credinta?
Ce imi indoapa ca-ntr-un post
Cu dragoste si zel fiinta!
Va las pe voi sa v-adunati..
De prin biserici `fericirea`!
Si la plecare nu uitati:
-La mine va dormi iubirea!
-De ce m-ai plamadit asa?
De Tine sa nu-mi fie foame,
O singura-n multime stea!
Nu-ti pot gusta din invieri,
Nici pe Prohod nu-l inteleg!
Ai sa adormi sperand ca speri
Pe drumul Tau ca am sa merg!
Cata nevoie au de Tine,
Sarmani bezmetici-pacatosi!
Privesc opaci inspre mai bine
Cu nervii lor cei unsurosi!
Cu mintea lor plina de vicii,
O sclava draga a minciunii;
Ce ne-a-ndobitocit bunicii
Si ne-a furat copiii lunii!
C-o floare nu faci primavara,
Cu-n post nu iti platesti iesirea,
Sa-ti poti uita lumea de ceara…
-Chiar crezi ca-ti meriti izbavirea?
Am fost,dar nu mai sunt ca tine,
Fricosul ce plange smerit;
Curmand cu truda vechi destine;
-Cine te crede c-ai iubit?
Afara doar de Dumnezeu,
Lipsit total de inocenta,
Caci vede si ii este greu
Sa simta doar indiferenta!
Miracolul ma ocoleste
Minunea doar in carti s-arata,
Cand dorm din perna imi sopteste:
-De-ar fi ca tine lumea toata!
Cat clocotesc, dar fara rost,
Cu cine sa impart credinta?
Ce imi indoapa ca-ntr-un post
Cu dragoste si zel fiinta!
Va las pe voi sa v-adunati..
De prin biserici `fericirea`!
Si la plecare nu uitati:
-La mine va dormi iubirea!
miercuri, 25 martie 2009
Ciudat imi mai viseaza veghea adormita…
Ciudat imi mai viseaza veghea adormita…
E totul abur de alabastru incolor,
Plutesc in fericire pe o planeta mult dorita…
Putin ar mai conta de-a pururi daca mor!
Si vreau ca ultim gand terestru
Voi hrana sa nu ma lasati…
Sa ardeti trupul meu silvestru;
Prin Univers cenusa sa-mi imprastiati!
E prea frumos sa ma intorc acasa…
Ce ma retine oare pe Pamant?
Dorinta veche sa imi fac mireasa
O unica fiinta aici si dincolo de mormant!
Acest destin ma va urma la nesfarsit…
Pana ce pacea in tine voi gasi!
Ca vesnic sa nu ma satur de iubit,
Cand va fi vremea, doar pentru tine voi muri!
Clipesc intors de dincolo de umbre…
E prima oara cand zambesc dupa multi ani;
Iti multumesc ca m-ai rapit din existente sumbre…
Tu esti avutul meu si nu multimea de hatmani!
Cactusul ma priveste de pe masa…
Petalele-I vibreaza de caldura;
Imi simte aura ce-si cauta a sa craiasa…
Plasa iubirii se tese ca o armatura!
E totul abur de alabastru incolor,
Plutesc in fericire pe o planeta mult dorita…
Putin ar mai conta de-a pururi daca mor!
Si vreau ca ultim gand terestru
Voi hrana sa nu ma lasati…
Sa ardeti trupul meu silvestru;
Prin Univers cenusa sa-mi imprastiati!
E prea frumos sa ma intorc acasa…
Ce ma retine oare pe Pamant?
Dorinta veche sa imi fac mireasa
O unica fiinta aici si dincolo de mormant!
Acest destin ma va urma la nesfarsit…
Pana ce pacea in tine voi gasi!
Ca vesnic sa nu ma satur de iubit,
Cand va fi vremea, doar pentru tine voi muri!
Clipesc intors de dincolo de umbre…
E prima oara cand zambesc dupa multi ani;
Iti multumesc ca m-ai rapit din existente sumbre…
Tu esti avutul meu si nu multimea de hatmani!
Cactusul ma priveste de pe masa…
Petalele-I vibreaza de caldura;
Imi simte aura ce-si cauta a sa craiasa…
Plasa iubirii se tese ca o armatura!
miercuri, 18 martie 2009
Aproape
Aproape lacrimi ma inunda
Caci a trecut extemporalul,
Sunt un nostalgic ce abunda...
Urandu-si varsta si finalul.
Cu totii la Dirigentie esuam
Pacat ca nu ramane decat goluri,
Caci sulfeteste sortiti suntem ca sa plecam
Ciudat, nu ne ramane decat sa visam!
Ridic a versului cortina
Si ce gasesc ma infioara;
Este a visului lumina
Ce se-nfiripa mai pe seara.
Este gingasia incruntata
Ce sta si-si plange bucuria,
De geana-ti dulce si furata
Aceasta-mi este avutia!
Marea isi ascunde sarea,
Cu chibzuinta o imparte…
Cat de-nteleapta este marea:
De la Iisus a-nvatat carte!
…………………
Caci a trecut extemporalul,
Sunt un nostalgic ce abunda...
Urandu-si varsta si finalul.
Cu totii la Dirigentie esuam
Pacat ca nu ramane decat goluri,
Caci sulfeteste sortiti suntem ca sa plecam
Ciudat, nu ne ramane decat sa visam!
Ridic a versului cortina
Si ce gasesc ma infioara;
Este a visului lumina
Ce se-nfiripa mai pe seara.
Este gingasia incruntata
Ce sta si-si plange bucuria,
De geana-ti dulce si furata
Aceasta-mi este avutia!
Marea isi ascunde sarea,
Cu chibzuinta o imparte…
Cat de-nteleapta este marea:
De la Iisus a-nvatat carte!
…………………
luni, 16 martie 2009
Ai mila de micul vagabond
Ai mila de micul vagabond
Ce si-a gasit in tine calea,
In parul tau tepos si blond,
In ochii tai adanci ca marea!
Tu te ascunzi de mine
Pribeagul infantil,
Sunt roiul de albine...
Pistilul meu subtil!
De ce tot fugi de mine
Ca pasarea naluca,
Atunci cand glontul vine
In linisti sa te duca?
Putem vorbi o clipa?
Sa rasuflam dorinta,
Caci totusi se-nfiripa
Iubire si cainta!
Am asteptat aseara,
La lumanare contempland!
Un strigat de afara..
Privirea-mi luminand!
Iar genele plecate
Doar chipu-ti sa le atinga,
De gura-ti sarutate,
Vapaia sa se stinga!
……………………………
Ce si-a gasit in tine calea,
In parul tau tepos si blond,
In ochii tai adanci ca marea!
Tu te ascunzi de mine
Pribeagul infantil,
Sunt roiul de albine...
Pistilul meu subtil!
De ce tot fugi de mine
Ca pasarea naluca,
Atunci cand glontul vine
In linisti sa te duca?
Putem vorbi o clipa?
Sa rasuflam dorinta,
Caci totusi se-nfiripa
Iubire si cainta!
Am asteptat aseara,
La lumanare contempland!
Un strigat de afara..
Privirea-mi luminand!
Iar genele plecate
Doar chipu-ti sa le atinga,
De gura-ti sarutate,
Vapaia sa se stinga!
……………………………
luni, 9 martie 2009
Adevarata rugaciune
Tatal nostru,care ne esti in ceruri,
Care privesti cumplit la noi…
Care ne scalzi in negrele misteruri,
Care ne-ai prapadit, fiind de soi!
Tu pleaca-ti mila ta cereasca…
Nu vezi Tu oare ca pierim incet ?
Nu-ti e teama c-o draceasca
Plaga neagra, ne curbeaza drumul drept?
Indurare cerem inspre Tine…
Acum mai mult decat oricand,
Crapa scoarta-n mii de sine,
Aud urgia cum paseste pe Pamant !
Urlam ca lupii-nfometati,
Cum se poate sa n-auzi ?
Cu sufletul suntem certati,
Iar Tu continui sa te-ascunzi !
Tremura solul din mine,
Imi vibreaza energia…
Ma izbesc in mari latine,
Si Tu ne trimiti Mesia ?
Filosofi am fost putini,
Simbolistica-i o pata neagra…
Nici morala nu o stim;
Intelegem noi unde vrea viata sa mearga?
Fii mai clar si mai atent
Doamne tu ce ne-ai facut,
Voi fi primul pretendent
In cuptorul Tau de lut !
Vad izvorul cel tacut
Ca un cer inexistent,
Se incrunta ca un mut;
De cand lumea repetent !
Nu uita acolo Sus,
Aminteste-ti ce-am grait…
De moarte voi fi rapus
S-am sa-ti cer ce mi-ai ciuntit !
Te voi pironi in ochii
Si-ti voi cere socoteala ;
-De ce m-ai lasat Batrane
Sfartecat de lancezeala ?
Cerem ajutor ca pestii
Cand e restriste de apa,
Si tu ne testezi vointa?
Suferinta mult ne sapa!
Poti privi cu ochii nostri?
Poti gandi cu mintea noastra?
Tu si pileatii vostrii,
Noi doar prizonieri in glastra!
Ma retrag pentru moment,
Mai vorbim pe seara Doamne,
Cand voi fi mai elocvent
Strivindu-l pe cel cu coarne !
Care privesti cumplit la noi…
Care ne scalzi in negrele misteruri,
Care ne-ai prapadit, fiind de soi!
Tu pleaca-ti mila ta cereasca…
Nu vezi Tu oare ca pierim incet ?
Nu-ti e teama c-o draceasca
Plaga neagra, ne curbeaza drumul drept?
Indurare cerem inspre Tine…
Acum mai mult decat oricand,
Crapa scoarta-n mii de sine,
Aud urgia cum paseste pe Pamant !
Urlam ca lupii-nfometati,
Cum se poate sa n-auzi ?
Cu sufletul suntem certati,
Iar Tu continui sa te-ascunzi !
Tremura solul din mine,
Imi vibreaza energia…
Ma izbesc in mari latine,
Si Tu ne trimiti Mesia ?
Filosofi am fost putini,
Simbolistica-i o pata neagra…
Nici morala nu o stim;
Intelegem noi unde vrea viata sa mearga?
Fii mai clar si mai atent
Doamne tu ce ne-ai facut,
Voi fi primul pretendent
In cuptorul Tau de lut !
Vad izvorul cel tacut
Ca un cer inexistent,
Se incrunta ca un mut;
De cand lumea repetent !
Nu uita acolo Sus,
Aminteste-ti ce-am grait…
De moarte voi fi rapus
S-am sa-ti cer ce mi-ai ciuntit !
Te voi pironi in ochii
Si-ti voi cere socoteala ;
-De ce m-ai lasat Batrane
Sfartecat de lancezeala ?
Cerem ajutor ca pestii
Cand e restriste de apa,
Si tu ne testezi vointa?
Suferinta mult ne sapa!
Poti privi cu ochii nostri?
Poti gandi cu mintea noastra?
Tu si pileatii vostrii,
Noi doar prizonieri in glastra!
Ma retrag pentru moment,
Mai vorbim pe seara Doamne,
Cand voi fi mai elocvent
Strivindu-l pe cel cu coarne !
joi, 26 februarie 2009
Sufletul, ultimul bastion al moralitatii
Sufletul, cea mai abisala cavitate ce a lasat-o Creatorul omului!
Daca e sa ma gandesc cronologic sufletul se naste primul si moare ultimul, venind si plecand dupa voia sortii singuratice si chinuite. Se vorbeste mult despre el, dar se cunoaste cel mai putin, caci nu are greutate si nici nu straluceste, avand insa consistenta celui mai plin de karate diamant al scoartei terestre. Lumineaza rar, dar cand o face seamana cu explozia rosiatica a o mie de sori si inca pe atatia pulsari. Mintea noastra saraca resimte cateodata frustrari si accese de mandrie, sufletul prin radacinile sale infinite atinge cele mai cutremuratoare suferinte si triste singuratati!
Sunt un privilegiat al constientizarii sufletului si al sufletului altora, foarte putini la numar ce-i drept, dar indeajuns sa-mi umple fiinta in agonie si sa-mi dovedeasca contrariul pieirii si al nefericirii. Recunosc ca fara sufletele lor imense si de cea mai pura caldura lumea mea ar fi inghetata si moarta, ca o cometa nebuna si oarba, izgonita cu neimaginata brutalitate din casa ei de peste universuri!
Vanez de multi ani esenta si originea sufletului uman, ma caznesc ca un Sisif al nadirului sa-i ating nemarginirea, puterea, hotarul, dar in zadar, in cel mai amarnic zadar, mi se ascunde ca si cerul in spatiu, cu cat incerc mai aprig sa-l cuprind cu atat se indeparteaza mai mult, cu cat incerc mai aproape sa-l mangai, cu atat el dispare mai rusinat in vacumul diafan si eteric.
Multumesc meditand si omagiand sufletului pentru existenta sa si pentru sensul care-l da materiei cenusii, trupului si indoielii conceptului de a fi! Nimic din aceasta lume complexa nu este mai plin de semnificatii, mai pretios si mai misterios decat sufletul, el creand miscarea, impulsul, caldura, sentimentul, dragostea si viata in sine.
Fara el am fi o simpla caricatura incremenita, o fiara intr-un salt plutind la nesfarsit prin materia moarta, congestionata de durerea surda pe care nu o simte...............
Daca e sa ma gandesc cronologic sufletul se naste primul si moare ultimul, venind si plecand dupa voia sortii singuratice si chinuite. Se vorbeste mult despre el, dar se cunoaste cel mai putin, caci nu are greutate si nici nu straluceste, avand insa consistenta celui mai plin de karate diamant al scoartei terestre. Lumineaza rar, dar cand o face seamana cu explozia rosiatica a o mie de sori si inca pe atatia pulsari. Mintea noastra saraca resimte cateodata frustrari si accese de mandrie, sufletul prin radacinile sale infinite atinge cele mai cutremuratoare suferinte si triste singuratati!
Sunt un privilegiat al constientizarii sufletului si al sufletului altora, foarte putini la numar ce-i drept, dar indeajuns sa-mi umple fiinta in agonie si sa-mi dovedeasca contrariul pieirii si al nefericirii. Recunosc ca fara sufletele lor imense si de cea mai pura caldura lumea mea ar fi inghetata si moarta, ca o cometa nebuna si oarba, izgonita cu neimaginata brutalitate din casa ei de peste universuri!
Vanez de multi ani esenta si originea sufletului uman, ma caznesc ca un Sisif al nadirului sa-i ating nemarginirea, puterea, hotarul, dar in zadar, in cel mai amarnic zadar, mi se ascunde ca si cerul in spatiu, cu cat incerc mai aprig sa-l cuprind cu atat se indeparteaza mai mult, cu cat incerc mai aproape sa-l mangai, cu atat el dispare mai rusinat in vacumul diafan si eteric.
Multumesc meditand si omagiand sufletului pentru existenta sa si pentru sensul care-l da materiei cenusii, trupului si indoielii conceptului de a fi! Nimic din aceasta lume complexa nu este mai plin de semnificatii, mai pretios si mai misterios decat sufletul, el creand miscarea, impulsul, caldura, sentimentul, dragostea si viata in sine.
Fara el am fi o simpla caricatura incremenita, o fiara intr-un salt plutind la nesfarsit prin materia moarta, congestionata de durerea surda pe care nu o simte...............
joi, 19 februarie 2009
Pictura vietii
Lacrimile udau peretii
Pironiti de ochii mei,
Dand o noua forma vietii
Fara reguli, fara zei ;
Cum intr-o pictura unii
Zugravesc paleta lumii,
Asa-mi zugravesc taciunii:
Viziuni sclave furtunii!
Cat de stramt ramane spatiul
Ce-l privesc halucinand,
Ma absoarbe fara urma
Ca si fiarele gemand!
- Opriti vapaia fara lemne
Ce se extinde din trecut!
Cat de-adanc imi lasa semne,
Pe cainta ce-am pierdut !
Rupe suflet, cerne jale,
Sapa conuri abisale.
Dureri coboara-ncet pe dale
Si-nfierbant-a mintii foale.
Ma ridic ca un colos
Stapanindu-si iute firea.
Ma comport un timp ceros:
- Eu conjur Dumnezeirea!
Luati-va marul zemos,
Ce mi-a savarsit pieirea!
Trupul mi-e-mbibat cu lacrimi
Si cu pofte fara capat,
Dar nu pot a recunoaste
Blestemand blandele moaste!
Vad furtuni si zari albastre
Intre pace si iluzii,
E pictura vietii noastre
Inecata in confuzii!
Unii anonimi, altii nemuritori,
Banalitate sau cultura pura,
Cu totii impartim albele sfori
Ce unii la altii, le tragem cu ura!
Pironiti de ochii mei,
Dand o noua forma vietii
Fara reguli, fara zei ;
Cum intr-o pictura unii
Zugravesc paleta lumii,
Asa-mi zugravesc taciunii:
Viziuni sclave furtunii!
Cat de stramt ramane spatiul
Ce-l privesc halucinand,
Ma absoarbe fara urma
Ca si fiarele gemand!
- Opriti vapaia fara lemne
Ce se extinde din trecut!
Cat de-adanc imi lasa semne,
Pe cainta ce-am pierdut !
Rupe suflet, cerne jale,
Sapa conuri abisale.
Dureri coboara-ncet pe dale
Si-nfierbant-a mintii foale.
Ma ridic ca un colos
Stapanindu-si iute firea.
Ma comport un timp ceros:
- Eu conjur Dumnezeirea!
Luati-va marul zemos,
Ce mi-a savarsit pieirea!
Trupul mi-e-mbibat cu lacrimi
Si cu pofte fara capat,
Dar nu pot a recunoaste
Blestemand blandele moaste!
Vad furtuni si zari albastre
Intre pace si iluzii,
E pictura vietii noastre
Inecata in confuzii!
Unii anonimi, altii nemuritori,
Banalitate sau cultura pura,
Cu totii impartim albele sfori
Ce unii la altii, le tragem cu ura!
miercuri, 11 februarie 2009
Pulsul pamantului s-a pravalit in mine
Pulsul pamantului s-a pravalit in mine,
Ascund chemarea beznei la asfintitul iluziei!
Integritatea mi se invaluie in cortine,
Strapung rasuflarea prin pantecul confuziei!
Ce sfaramata este luna,
Haotic se casneste inspre noi!
Manole ii ofera-n dar fantana
Poate-I trezeste ratiunea inapoi!
Sa nu zdrobeasca bradul fara moarte,
Sa nu incline piscul cel semet,
Cat de putin mai am pana departe;
Dar nu mai pot acum ca sa inghet!
Parinti plesuvi privind spre cer..
Voi muntilor ce nu cunoasteti efemer..
De-as fi fost si eu din piatra
Mi-as fi zidit cainta-naripata!
Nu stiu acum de surioara vrei sa-mi fii;
Intelepciune inteleapta si eterna,
Printre meleaguri prigonite de cei vii
Si moarte ca izbanda cea suprema!
Imbratiseaza-mi cainta pentru puritate,
Aseaza-mi inima pe gandul tau!
Am sa-ti ofer stropul de eternitate
Ce l-am pastrat solemn in visul meu!
Imposibil mi-e sa te gasesc
Copila verde ca intinsul,
Sunt fratiorul tau domnesc
Ce iti ascunde necuprinsul!
Plutesc si bantui noi popoare
Mai am un strop si levitez,
Oare-au primit viata din soare?
Contemplu visul fara fond si fara crez!
Ascund chemarea beznei la asfintitul iluziei!
Integritatea mi se invaluie in cortine,
Strapung rasuflarea prin pantecul confuziei!
Ce sfaramata este luna,
Haotic se casneste inspre noi!
Manole ii ofera-n dar fantana
Poate-I trezeste ratiunea inapoi!
Sa nu zdrobeasca bradul fara moarte,
Sa nu incline piscul cel semet,
Cat de putin mai am pana departe;
Dar nu mai pot acum ca sa inghet!
Parinti plesuvi privind spre cer..
Voi muntilor ce nu cunoasteti efemer..
De-as fi fost si eu din piatra
Mi-as fi zidit cainta-naripata!
Nu stiu acum de surioara vrei sa-mi fii;
Intelepciune inteleapta si eterna,
Printre meleaguri prigonite de cei vii
Si moarte ca izbanda cea suprema!
Imbratiseaza-mi cainta pentru puritate,
Aseaza-mi inima pe gandul tau!
Am sa-ti ofer stropul de eternitate
Ce l-am pastrat solemn in visul meu!
Imposibil mi-e sa te gasesc
Copila verde ca intinsul,
Sunt fratiorul tau domnesc
Ce iti ascunde necuprinsul!
Plutesc si bantui noi popoare
Mai am un strop si levitez,
Oare-au primit viata din soare?
Contemplu visul fara fond si fara crez!
marți, 3 februarie 2009
Mi se taraste sufletul prin ierburi
Mi se taraste sufletul prin ierburi
Si trandafiri din cei mai negri,
Insangerata imi gasesc parerea
Strivita de strajerii ce privesc integri.
Cu pelerine largi si fara chipuri
Adulmeca mirosul mortii,
Nu au habar ce existenta am avut ;
Sunt doar prezenti, ai vietii hotii !
Cersesc un ajutor spre piscuri inghetate
Strivind cuvintele de limba-mi amaruie,
Zona alpina m-a zarit decat pe jumatate;
Nu poate cobora, caci greu ii e sa suie!
Doar paru-i pulbere de gheata
Imi canta la urechea surda :
- Ramai copile a omului paiata
- Si prin palatul de iluzii umbla!
Dar cu ce drept imi varsa aroganta
Cand omul a sfintit mereu natura ?
Frumos e muntele, dar cata cutezanta,
Sa fiu privat de ultima caldura!
Ranjesc stralucitor la cei ce ma asteapta
Cum soarele zambeste primavara-n glastra,
Cercul inchisoare devine linie dreapta,
Iar iluzia n-a fost decat a voastra !
Si trandafiri din cei mai negri,
Insangerata imi gasesc parerea
Strivita de strajerii ce privesc integri.
Cu pelerine largi si fara chipuri
Adulmeca mirosul mortii,
Nu au habar ce existenta am avut ;
Sunt doar prezenti, ai vietii hotii !
Cersesc un ajutor spre piscuri inghetate
Strivind cuvintele de limba-mi amaruie,
Zona alpina m-a zarit decat pe jumatate;
Nu poate cobora, caci greu ii e sa suie!
Doar paru-i pulbere de gheata
Imi canta la urechea surda :
- Ramai copile a omului paiata
- Si prin palatul de iluzii umbla!
Dar cu ce drept imi varsa aroganta
Cand omul a sfintit mereu natura ?
Frumos e muntele, dar cata cutezanta,
Sa fiu privat de ultima caldura!
Ranjesc stralucitor la cei ce ma asteapta
Cum soarele zambeste primavara-n glastra,
Cercul inchisoare devine linie dreapta,
Iar iluzia n-a fost decat a voastra !
joi, 29 ianuarie 2009
Un gand...
Cand eram mic nu-mi doream decat sa fiu mare, cand am devenit mijlociu nu-mi doream decat sa schimb lumea cu forta mintii, sa fiu dotat cu o putere extraordinara, acum nu-mi doresc decat sa fiu jumatate din ce-am fost odata, poate chiar mai putin. Ironia face ca oamenii mici doresc a-si completa micimea prin infaptuirea de fapte si cladiri marete; daca n-ar fi fost ei lumea ar fi aratat complet diferit de cum o cunoastem noi astazi. Exista o impotenta in sufletul tau a unei arte sau a alteia de te face sa fi tiran, materialist, rece, obsedat de putere, asupritor, macinat de liderism. Trebuie sa existe mai mult decat moralitatea de fatada in care traim, decat rutina compulsiva, decat intoarcerea acasa, decat rutina, decat noi..Trebuie!
Un gand...
Cand eram mic nu-mi doream decat sa fiu mare, cand am ajuns mijlociu imi doream sa fiu destept si deosebit de puternic, sa pot schimba lumea doar cu forta mintii..acum, ca am ajuns mare, nu-mi doresc decat sa fiu jumatate din cat am fost odata. E ciudat, dar parca traiesc existente paralele cu fiinta mea chinuita de cosmaruri biblice, de stihii cazute in dizgratie, de realizari fundamentale irealizabile. Mobilizarea din rarunchi a Eului meu nu ma face decat sa vad micimea mediocra a fortei mele invizibile si insignifiante, a relativitatii perfecte inconjuratoare..Poate de aceea ne revoltam cateodata unii dintre noi impotriva vointei impotente si a invelisului carnal efemer, prin actiuni nebunesti, tiranice, dezgustatoare, genocide, asupritoare, umilitoare, fatidice, ca in final sa devenim una cu pamantul! Se spune ca oamenii mici vor sa infaptuiasca fapte si cladiri marete tocmai pentru a-si completa micimea si ascunde lipsa unei arte sau a alteia. Acum depinde si ce intelegem prin oamenii de categorie mica, poate ca cei mai multi dintre noi suntem de aceasta factura, caci altfel lumea ce-o cunoastem astazi ar fi aratat diferit complet. Ironia este ca nu vom stii niciodata si nici nu cred ca ne-a fost harazit sa stim prea multe aspecte existentiale. Totusi, trebuie sa fie mai mult de-atat, mai mult decat obisnuinta, decat intoarcerea acasa, decat rutina, decat viciile, decat instinctele, decat cele cinci simturi obosite si plictisite, decat pasii mici si chinuitori, decat materialismul, decat ridicolul. Trebuie!
luni, 26 ianuarie 2009
Moartea nu pune capat dragostei
Moartea nu pune capat dragostei
Nu este in stare de atata putere,
Aceasta este deja rezervata sentimentului suprem :
Iubirii !
Asa cum omul decide cand sa clipeasca
Si fluturele cand sa bata aripile,
Iubirea decide cand sa puna capat
Si cand nu !
Ne inselam cand ne imaginam ;
Dragostea nu poate fi controlata
Sau directionata aleatoriu dupa pofta
Vointei noastre !
Dragostea e pura si neintinata,
De neinteles pentru muritorul de rand
Si mai ales pentru cei care
Nu pot a pricepe!
Simturile dragostei sunt nepamantene,
Cum doar Zeii isi doreau iubirea
De la bietii pamanteni incapabili
Sa discearna !
Ma intreb la ce bun cunoasterea ei
Cand cei mai multi nu o putem atinge,
Nu o pot vedea si nu o pot culege
Din Copacul vietii !
Pare o cruzime premeditata
Din partea Inventatorului genial
Ce ne-a rapit privilegiul de a atinge
Cerul !
Trebuie a-i patrunde sensul
Inainte de a-i patrunde sufletul,
Sa apreciezi si apoi sa faci
Neganditul !
La noi, pe pamant, au scapat sentimente ingeresti
Ce s-au amestecat cu restul…
Si-si rad de pacatosi, si-si rad de orbii
Pasiunii !
Imi este rusine de micimea noastra,
De galagia si problema noastra,
De fragilitatea si inutilitatea noastra…
De prostia noastra !
Si totusi moartea nu pune capat dragostei
Visului, patimii si inconstientei,
Iubirii imaginare sau reale a copilului...
Din noi !
Nu este in stare de atata putere,
Aceasta este deja rezervata sentimentului suprem :
Iubirii !
Asa cum omul decide cand sa clipeasca
Si fluturele cand sa bata aripile,
Iubirea decide cand sa puna capat
Si cand nu !
Ne inselam cand ne imaginam ;
Dragostea nu poate fi controlata
Sau directionata aleatoriu dupa pofta
Vointei noastre !
Dragostea e pura si neintinata,
De neinteles pentru muritorul de rand
Si mai ales pentru cei care
Nu pot a pricepe!
Simturile dragostei sunt nepamantene,
Cum doar Zeii isi doreau iubirea
De la bietii pamanteni incapabili
Sa discearna !
Ma intreb la ce bun cunoasterea ei
Cand cei mai multi nu o putem atinge,
Nu o pot vedea si nu o pot culege
Din Copacul vietii !
Pare o cruzime premeditata
Din partea Inventatorului genial
Ce ne-a rapit privilegiul de a atinge
Cerul !
Trebuie a-i patrunde sensul
Inainte de a-i patrunde sufletul,
Sa apreciezi si apoi sa faci
Neganditul !
La noi, pe pamant, au scapat sentimente ingeresti
Ce s-au amestecat cu restul…
Si-si rad de pacatosi, si-si rad de orbii
Pasiunii !
Imi este rusine de micimea noastra,
De galagia si problema noastra,
De fragilitatea si inutilitatea noastra…
De prostia noastra !
Si totusi moartea nu pune capat dragostei
Visului, patimii si inconstientei,
Iubirii imaginare sau reale a copilului...
Din noi !
miercuri, 21 ianuarie 2009
Sunt cavalerul, cel plin de cutezanta…
Deplang imensa ignoranta
Sarut divina mana-n noapte,
Sunt cavalerul, cel plin de cutezanta…
Ce-a indraznit la fructele mai coapte !
Ce a privit mai sus cu disperare
Catand pulsatii printre stele,
Tot implorand o indurare
Tot mai sperand cu dor la Ele !
La galaxii ce ma privesc
Si se privesc si intre ele,
Sa le adun e greu sa reusesc
Prin gravitatii pline de durere !
Sarut divina mana-n noapte,
Sunt cavalerul, cel plin de cutezanta…
Ce-a indraznit la fructele mai coapte !
Ce a privit mai sus cu disperare
Catand pulsatii printre stele,
Tot implorand o indurare
Tot mai sperand cu dor la Ele !
La galaxii ce ma privesc
Si se privesc si intre ele,
Sa le adun e greu sa reusesc
Prin gravitatii pline de durere !
miercuri, 14 ianuarie 2009
Zambetul de luna imi pare o relicva
Zambetul de luna imi pare o relicva
Uitata intr-o lume ideala, ;
Pamantul ma striveste ca o stiva
De corpuri intr-o sera, anticulturala !
A inceput sa mi se para
Desi nu poate fi posibil,
Sa imi depun o lacrima pe seara,
Sa nu mai simt ca sunt penibil.
P-altarul tristetii apriorii
Martir culeg petale-nvinetite,
De gerul unde au cazut actorii
Lumilor de dragoste ciuntite.
Doar serenitate zace-n urma ;
Ce sufocant rasare golul !
Imi este dor chiar si de turma
Ce rama cu prostia solul !
Ce clara imi parea ursita,
Pragul l-am pasit spre nicaieri...
Necazul zace cu nemiluita;
Ma dor a iadului caderi!
Acuma stiu, dar incotro ?
Mi-a dezertat si ultima reduta,
Ma si vedeam cu asul de caro
Partida din trecut, era deja pierduta.
Minutele devin milenii
Cand cauti si astepti un semn,
Cum focul asteptau atenienii
A zeului din cer indemn !
Mileniile devin minute
Cand ti-ai oprit a ta credinta,
Cand te privesc umbrele slute
Si-ti fura mica iscusinta.
Am mai ramas o mana
De renascentisti moderni,
Ducem mai departe, intr-o lume nebuna
Focul albastru in beznele ierni !
Uitata intr-o lume ideala, ;
Pamantul ma striveste ca o stiva
De corpuri intr-o sera, anticulturala !
A inceput sa mi se para
Desi nu poate fi posibil,
Sa imi depun o lacrima pe seara,
Sa nu mai simt ca sunt penibil.
P-altarul tristetii apriorii
Martir culeg petale-nvinetite,
De gerul unde au cazut actorii
Lumilor de dragoste ciuntite.
Doar serenitate zace-n urma ;
Ce sufocant rasare golul !
Imi este dor chiar si de turma
Ce rama cu prostia solul !
Ce clara imi parea ursita,
Pragul l-am pasit spre nicaieri...
Necazul zace cu nemiluita;
Ma dor a iadului caderi!
Acuma stiu, dar incotro ?
Mi-a dezertat si ultima reduta,
Ma si vedeam cu asul de caro
Partida din trecut, era deja pierduta.
Minutele devin milenii
Cand cauti si astepti un semn,
Cum focul asteptau atenienii
A zeului din cer indemn !
Mileniile devin minute
Cand ti-ai oprit a ta credinta,
Cand te privesc umbrele slute
Si-ti fura mica iscusinta.
Am mai ramas o mana
De renascentisti moderni,
Ducem mai departe, intr-o lume nebuna
Focul albastru in beznele ierni !
luni, 12 ianuarie 2009
Al optulea raspuns...
..nu mai puteam zari nici macar tarmul oceanului enorm pe care aveam sa plutesc la nesfarsit timp de doi ani sarati si dulci, doar pacla deasa si severa imi ranjea satisfacuta, blocandu-mi orice contact continental. Ulterior am ajuns sa ma intreb : - Eu cui apartin de fapt, uscatului, apei sau aerului?? Dar raspunsul veni cu viteza fulgerului, parca pandind de secole aceasta intrebare fireasca, nerostita : - Tu apartii Spatiului, baiete! Ai ceva din fiecare, dar vei ramane incomplet pana cand nu-ti vei intalni stramosii selenari si celesti! In noaptea aceea intunecata ca o picatura de titei nu am inchis ochii nici o clipa, framantat de aceste ganduri ascunse venite de nicaieri…si acum ma mai framanta inca; este evident de ce !
joi, 8 ianuarie 2009
Renastere II
..............................
Ce misca muntele, valul si simtirea?
Doar dorul de-a atinge-ntelepciunea;
Si de-a primi in dar iar revenirea
Unde pamantul iti imbraca goliciunea!
Strivesc sucind esenta ploii
Facand sa ninga intre soapte,
Sa-si vada omul urmele nevoii
Asemenea zilei ce reflecta-n noapte!
Sa imi ajute aripile unite,
De multe griji si vieti pierdute…
Sa-si bata ritmuri nesfarsite
Spre a iubirii nordice redute!
Sperantele de viata-mi coplesesc pieirea,
Ce multe-nfaptuieste cutezanta!
De a sfida si moartea cu dumnezeirea,
De a-i fura zapezii eleganta!
Renasterea-mi exprima ironie
Cand rumeg fapte si istorii,
De ce El lasa fiinta sa invie
Ca dealuri de plapande epigonii?
Am fost fiinta unicelulara
Produsa din nimic plus divina scanteie,
Acum ma oglindesc in gandirea-mi seculara
Conceputa in pantece de Gee!
Cunosc regretul de a lacrima
Si totusi sunt beat de fericire,
De muntele Athos s-ar surpa
Ar face-o spre o alta nemurire!
Si a noastra si a zeilor olimpieni,
Pagane simboluri de sfinte entitati…
Una din lumile eroilor troieni,
Pictate-n Aristotele judecati!
De ce gasim o nastere sublima
Si o primim intre priviri mirate?
Atat de simplu isi exprima,
A genei dor de libertate!
Dar vechii daci plangeau amarnic
La tipatul venirii noii vieti,
Stiind cum iute chinul tainic
Te ispiteste sa regreti!
Caci te trezeste intr-o clipa
Din prima casa-a mamei tale,
De zel spinos face risipa…
Devii un trandafir fara petale!
Ce va-nflori la nesfarsit
Spre a naturii desfatare,
Renaste tot ce a murit
Si moare spre a Sa iertare!
Acum sunt nou si vechi si parca
Ating cu nor harpe solare,
Cobor din greaua si stapana Arca;
Scanteia ce va naste, popoare legendare!
O lume ce creeaza alte lumi curate;
E-adevarat ca primul geniu este Dumnezeu!
Cu noi potopuri spala lumea de pacate,
Sperand la mantuirea omului ateu!
Veniti voi ingeri si va bucurati
De pasii gandului ce-i pun acum,
Pe umerii de gheata rasfatati,
Ai muntilor ce mi s-apleaca-n drum!
Ce misca muntele, valul si simtirea?
Doar dorul de-a atinge-ntelepciunea;
Si de-a primi in dar iar revenirea
Unde pamantul iti imbraca goliciunea!
Strivesc sucind esenta ploii
Facand sa ninga intre soapte,
Sa-si vada omul urmele nevoii
Asemenea zilei ce reflecta-n noapte!
Sa imi ajute aripile unite,
De multe griji si vieti pierdute…
Sa-si bata ritmuri nesfarsite
Spre a iubirii nordice redute!
Sperantele de viata-mi coplesesc pieirea,
Ce multe-nfaptuieste cutezanta!
De a sfida si moartea cu dumnezeirea,
De a-i fura zapezii eleganta!
Renasterea-mi exprima ironie
Cand rumeg fapte si istorii,
De ce El lasa fiinta sa invie
Ca dealuri de plapande epigonii?
Am fost fiinta unicelulara
Produsa din nimic plus divina scanteie,
Acum ma oglindesc in gandirea-mi seculara
Conceputa in pantece de Gee!
Cunosc regretul de a lacrima
Si totusi sunt beat de fericire,
De muntele Athos s-ar surpa
Ar face-o spre o alta nemurire!
Si a noastra si a zeilor olimpieni,
Pagane simboluri de sfinte entitati…
Una din lumile eroilor troieni,
Pictate-n Aristotele judecati!
De ce gasim o nastere sublima
Si o primim intre priviri mirate?
Atat de simplu isi exprima,
A genei dor de libertate!
Dar vechii daci plangeau amarnic
La tipatul venirii noii vieti,
Stiind cum iute chinul tainic
Te ispiteste sa regreti!
Caci te trezeste intr-o clipa
Din prima casa-a mamei tale,
De zel spinos face risipa…
Devii un trandafir fara petale!
Ce va-nflori la nesfarsit
Spre a naturii desfatare,
Renaste tot ce a murit
Si moare spre a Sa iertare!
Acum sunt nou si vechi si parca
Ating cu nor harpe solare,
Cobor din greaua si stapana Arca;
Scanteia ce va naste, popoare legendare!
O lume ce creeaza alte lumi curate;
E-adevarat ca primul geniu este Dumnezeu!
Cu noi potopuri spala lumea de pacate,
Sperand la mantuirea omului ateu!
Veniti voi ingeri si va bucurati
De pasii gandului ce-i pun acum,
Pe umerii de gheata rasfatati,
Ai muntilor ce mi s-apleaca-n drum!
marți, 6 ianuarie 2009
Renastere
Culoarea, ce parea mereu inchisa
A capatat miscare intr-o iarna,
Si-a-ndeplinit prelegerea promisa
Caldura frageda astearna!
Ce-a meritat am asteptat,
Lumina-mi pura dirijeaza calea;
Ce greu a fost, putin am mai umblat,
Intr-o lentoare imi aveam ingemanarea!
Cu geana imi filtrez vederea;
Se lasa greu prin norii amintirii,
De ieri imi prelungesc sederea
Spre albul ce imbraca calea fericirii!
...................................................
A capatat miscare intr-o iarna,
Si-a-ndeplinit prelegerea promisa
Caldura frageda astearna!
Ce-a meritat am asteptat,
Lumina-mi pura dirijeaza calea;
Ce greu a fost, putin am mai umblat,
Intr-o lentoare imi aveam ingemanarea!
Cu geana imi filtrez vederea;
Se lasa greu prin norii amintirii,
De ieri imi prelungesc sederea
Spre albul ce imbraca calea fericirii!
...................................................
duminică, 4 ianuarie 2009
Al saptelea raspuns...
Legenda Muritorului de rand merge mai departe,nu se va opri niciodata, nici macar cand ingerii vor aduce rugaminti adanci la Dumnezeu! Este cantecul de lebada al fiecaruia ce nu renunta la speranta de a fi mai bun si mai inlacrimat in suflet, de a cauta sa se implineasca total, in ciuda conditiei sale umane, caci in viata nu exista piedici, exista doar consolari si obisnuinte pe care incercam sa le transformam in energii pozitive. De fapt nu exista nimic in afara vointei reale de a face ‘cevaul’ care-ti lipseste, de a face ce trebuie, de a face un strop de lumina inteleapta in bezna banalitatii ridicole...Spunand asta ma imbrac cu urmatoarea fraza : - Nimic nu poate infrange un spirit liber !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)